Connect with us

DIASPORA

Studiu: Comunitatea românilor din Bruxelles, a doua cea mai puternică diasporă din capitala instituțiilor Uniunii Europene

Published

on

Românii formează în 2018, după francezi şi înaintea marocanilor, al doilea grup de cetăţeni străini prezenţi la Bruxelles, conform statisticii publicate marţi de Institutul bruxellez de statistică şi analiză (IBSA), informează agenţia Belga, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, francezii reprezintă 15,2%, românii 9,3%, iar marocanii 9% dintre străinii din Bruxelles. Anul trecut, românii au luat locul marocanilor în această statistică.

De altfel, regiunea Bruxelles găzduieşte 179 de naţionalităţi diferite, în total 414.139 de persoane, dintre care 66% (275.167 de persoane) provin dintr-o ţară europeană.

Din afara UE, după marocani, cei mai numeroşi sunt congolezii (2,1%) şi turcii (2,1%).

Potrivit IBSA, prezenţa românilor în capitala belgiană este relativ recentă comparativ cu a altor comunităţi de imigranţi, cum sunt, de pildă, marocanii sau italienii. În 1994, în regiunea Bruxelles erau înregistraţi doar 864 de români, pentru ca, în 2017, aproape 40.000 să fie instalaţi legal.

”Concentrată iniţial în Cartierul european şi la Pentagon, prezenţa românilor în regiunea Bruxelles, în mod clar mai puţin legată printr-o reţea decât a echivalentului său polonez, s-a dispersat rapid într-un ansamblu de cartiere ale ‘semilunii’ sărace şi periferiei sale vestice. Anderlecht, Koekelberg, Cartierul Maritim, Laeken şi Brabant sunt cartiere unde românii reprezentau peste 5 % din populaţia totală la 1 ianuarie 2013”, mai arată IBSA.

Aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, deschiderea frontierelor, dar mai ales o situaţie socio-economică mai puţin bună i-au împins pe mulţi români spre alte ţări ale UE, printre care Belgia, arată agenţia citată. Majoritatea românilor de la Bruxelles (36%) aparţineau în 2014 categoriei de vârstă 30-44 de ani.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DIASPORA

Eugen Teodorovici: Românii care trăiesc în străinătate vor putea transfera bani în România fără comisioane bancare, din luna iunie

Published

on

© EU Council

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că românii care trăiesc în străinătate vor putea transfera banii în ţară fără plata comisioanelor prin sucursale CEC Bank ce se vor înfiinţa în străinătate.

“O posibilitate, un mecanism de transfer mult mai facil al fondurilor pe care românii care sunt plecaţi în afara ţării îl trimit către familii, către copii, către părinţi şi atunci prin intermediul CEC-ului se va lansa cât de curând un pachet de măsuri care să vizeze deschiderea de sucursale, de birouri în afara ţării, unde trăiesc comunităţi importante de români, pentru ca românii de acolo să-şi poată deschide dacă doresc într-un mod mult mai facil conturi, să folosească aceste birouri de transfer, şi fără comisioane”, a spus Teodorovici, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Totodată, el a arătat că se vor lua alte măsuri prin care să se creeze facilităţi pentru românii care muncesc în afara ţării.

“O să fie cu impact foarte bun, sunt măsuri pe care românii le aşteaptă de foarte mulţi ani, românii care trăiesc în afara ţării. Partea care ne bucură este aceea că, undeva la final de mai, iunie, acest lucru se va şi concretiza, astfel încât să fie încă un sprijin pentru cei care au decis pentru motive obiective şi sperăm temporar să fie departe de cei dragi”, a spus Teodorovici. 

Teodorovici a făcut aceste declarații în condițiile în care, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, România s-a aflat în 2017 în top trei țări din regiune din perspectiva transferurilor de bani, cu 4,9 miliarde de dolari trimiși în țara noastră.

Conform aceluiași studiu, sumele trimise de românii din Diaspora sunt de aproape 4,3 miliarde de dolari. Raportate la nivelul Produsului Intern Brut, aceste sume reprezintă aproximativ 2% din PIB, fiind cea mai mare valoare a remitenței primite de România în istoria recentă.

De altfel, potrivit unei statistici Eurostat, România a înregistrat în 2017 cel mai ridicat număr de cetățeni care muncesc în străinătate.

Unul din cinci români apți de muncă locuia, în 2017, în alt stat membru al Uniunii Europene, România fiind statul cu cel mai mare procent al populației active plecate din țară.

Continue Reading

DIASPORA

Românii și bulgarii ignoră Brexit-ul: Numărul cetățenilor din cele două țări care muncesc în Marea Britanie, la un nivel record

Published

on

Numărul românilor și bulgarilor care muncesc în Marea Britanie a crescut, ajungând la un nivel record, spre deosebire de o scădere bruscă a numărului angajaților proveniți din alte țări aflate în estul Europei, informează Agerpres și Digi24, citând publicaţia Press Association.

FOTO: European Commission/ Facebook

Datele oficiale arată că în perioada aprilie – iunie a acestui an, 391.000 de români și bulgari munceau în Regatul Unit. Creșterea e cu 54.000 de oameni față de aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea mai vine în contradicție cu tendința nivelului de ocupare a forței de muncă de către cetățeni din alte state membre ale Uniunii Europene. Astfel, numărul persoanelor care lucrează în Marea Britanie, provenite din alte 8 țări est europene care au aderat la blocul comunitar în 2004, a înregistrat cea mai mare scădere anuală, scrie Agerpres.

Reamintim că în contextul Brexit, numărul persoanelor care lucrează în Regatul Unit provenite din alte opt state membre din Europa de Est a înregistrat cea mai mare scădere anuală, de 117.000 de persoane, comparativ cu perioada aprilie-iunie din 2017. În total, aproape 2,3 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene au lucrat în Marea Britanie în ultimele trei luni, cu 86.000 mai puţin decât în urmă cu un an. Este cea mai mare scădere anuală din ultimele două decenii. 

Citiți și Veste importantă pentru românii care doresc să rămână în Regatul Unit după Brexit. Londra lansează luna viitoare un program-pilot pentru obținerea ”settled status”

Numărul românilor din Regatul Unit a contiuat să crească în uma deschiderii complete a pieței muncii la 1 ianuarie 2014. În 2016 se aflau în Regatul Unit 413.000 români şi bulgari, dintre care 79%, adică peste 325.000, români, un număr semnificativ mai mare față de 230.000 câți erau în 2014.

În 2013, anul dinaintea deschiderii totale a pieței muncii pentru români şi bulgari, numărul cetățenilor români în Regatul Unit era estimat la 128.000.

.

Continue Reading

DIASPORA

Amnesty International solicită autorităților din România să investigheze de urgenţă acuzaţiile ce privesc acţiunile Jandarmeriei la protestul Diasporei

Published

on

Organizaţia Amnesty International le cere autorităţilor din România să investigheze acuzaţiile ce privesc acţiunile violente ale Jandarmeriei şi se declară îngrijorată de informaţiile conform cărora forţele de ordine au folosit într-un mod disproporţionat substanţe chimice iritante la protestul din 10 august, relatează Digi24 și Adevărul.

Într-un comunicat publicat, luni, pe site-ul său, organizaţia menţionează că „autorităţile române trebuie să efectueze anchete prompte, amănunţite, independente şi imparţiale, realizate de instanţe civile, privind acuzaţiile de folosire inutilă şi excesivă a forţei de către Jandarmerie împotriva participanţilor la un protest din Bucureşti, de pe 10 august şi să-i aducă în faţa justiţiei, în cadrul unor procese corecte, pe toţi cei suspectaţi de comiterea unor infracţiuni.”  

Amnesty International mai spune că „este profund îngrijorată de acuzaţiile conform cărora s-au folosit substanţe chimice iritante într-un mod indiscriminatoriu, pentru a dispersa mulţimea şi de anunţul autorităţilor potrivit căruia investigaţia va fi realizată de Parchetul Militar.”

Amnesty International este o organizaţie neguvernamentală internaţională, apolitică şi nepartizană, care promovează şi apără drepturile omului şi respectarea lor.

Citiți și 

Cum relatează presa internațională violențele din cadrul protestelor antiguvernamentale din România

Apel urgent pentru democrație”. Cum relatează presa internațională cea de-a doua zi de proteste din România

Reamintim că mitingul iniţiat de asociaţii ale diasporeia a fost marcat de numeroase confruntări între protestatari şi forţele de ordine. În total, peste 400 de persoane, dintre care 24 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale la mitingul din Piaţa Victoriei, potrivit unei informări a ISU Bucureşti-Ilfov. De asemenea, 65 de oameni au fost transportaţi la spital, nouă dintre ei fiind jandarmi.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis a cerut intervenția procurorului general, Augustin Lazăr, pentru elucidarea modului concret în care s-a produs intervenția Jandarmeriei la mitingul diasporei, iar Parchetul Militar s-a sesizat din oficiu.

 

.

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending