Connect with us

INTERNAȚIONAL

Studiu Reputation Institute 2018: Suedia, țara care ocupă prima poziție în topul statelor cu cea mai bună reputație din lume. Pe ce loc se clasează România

Published

on

Suedia este statul care anul acesta ocupă prima poziție în topul statelor cu cea mai bună reputație, la nivel global, o clasament realizat de Reputation Institute, o companie de consultanță cu sediul în New York și Copenhaga, anunță  Forbes.

Pentru a realiza topul ”Country RepTrak”, în perioada martie-aprilie 2018,  instituția a chestionat mai bine de 58.000 de oameni din statele care fac parte din G7 ( Canada, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Statele Unite), plus Rusia.

În timp ce stabilitatea financiară a influențat întotdeauna reputația, doar două dintre economiile de vârf ale lumii au reușit să intre în top 10, Canada ocupând locul 7, de pe prima poziție, Japonia urcând patru poziții, ajungând pe locul 8.

Aspecte precum peisaje pitorești, cetățeni prietenoși sau politici etice au fost câteva dintre caracteristicile luate în calcul. ”O tendință nouă și semnificativă care apare este fericirea altruistă. Țările care se află în partea superioară a clasamentului sunt cele care permit să-ți descoperi fericirea”, a punctat Stephen Hahn-Griffiths, șeful departamentului de cercetare al Reputation Intitute.

Un exemplu al acestei noi tendințe este Suedia, care a urcat două locuri, până pe prima poziție, pentru prima dată din 2016, cu un scor de 81,7. Buna reputație se datorează, în mare parte inițiativelor sale sustenabile, care datează încă din 1967, când Suedia a devenit primul stat din lume care a format o agenție de protecție a mediului. De atunci, ”viața verde” a reprezentat o prioritate. În prezent, mai mult de 99% din deșeurile produse sunt reciclate, iar 52% din producția de energie este generată din resurse regenerabile. La nivel global, Suedia este statul care produce mai puțin de 0,2% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.

Suedia a devenit, de asemenea, sinonimă cu ospitalitatea. Țara, care are 10 milioane de locuitori, a primit peste 163.000 de refugiați sirieni, înregistrând cel mai ridicat număr la nivel european, dacă ne raportăm la populație.

Statul este cunoscut, de asemenea, a fiind un avocat al drepturilor comunității LGBT, legalizând căsătoria între persoanele de același sex în 2009, protecția îmotriva discriminării față de orientarea sexuală fiind, de altfel, menționată și în Constituție, începând cu anul 2011.

Suedia nu sa clasat niciodată mai jos de locul cinci în raportul ”Global Gender Gap”, realizat de Forumul Economic Mondial și a fost prima țară care a înlocuit, în 1974, concediul de maternitate cu cel parental.

La distanță mică se află Finlanda, cu un punctaj de 81.6, urmată îndeaproape de Elveția, cu un scor de 81.3.

Pe locul 34 se clasează Statele Unite ale Americii, politica privind migrația promovată de președintele american, Donald Trump, determinând o ascensiune anemică a SUA, în comparație cu anul trecut, când Washingtonul se afla pe locul 38.

România a reușit anul acesta să se claseze pe cea de-a 44-a poziție, înregistrând un scor de 48.5, după Turcia, care ocupă locul 43.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialist în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NEWS

Ministerul Fondurilor Europene a lansat campania de promovare ”Bani europeni pentru idei românești”, prima din ultimii șase ani, prin care publicul va fi informat cu privire la contribuția fondurilor europene la dezvoltarea României

Published

on

Ministerul Fondurilor Europene a lansat campania de promovare ”Bani europeni pentru idei românești”, prima astfel de inițiativă din ultimii șase ani, care își propune să informeze publicul cu privire la contribuția fondurilor europene la dezvoltarea României și la schimbările pozitive concrete pe care politica de Coeziune le-a adus, anunță Ministerul Fondurilor Europene printr-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Materialele campaniei ”Bani europeni pentru idei românești” vor fi promovate la nivel național, în mass-media, timp de 5 luni.

Când începe campania?

Difuzarea primului spot al campaniei va începe în data de 28 martie 2019 și va viza Programul Operațional Competitivitate.

Campanie integrată, folosește un mix de comunicare ce include următoarele canale media:

televiziune;

radio;

online – bannere publicitare și publireportaje în presa electronică;

outdoor – panotaj stradal standard și reclamă electronică;

social media – Facebook;

broșuri

Specificul integrat a fost gândit pentru a corespunde nevoilor de informare ale publicului general, 18+, național.

Imaginea campaniei va fi Gianina Corondan.

Mesajul campaniei este ”Bani europeni pentru idei românești”.

Canale media

Sondajul de opinie, la nivel național, inclus în acest proiect, a evidențiat faptul că printre sursele la care apelează cetățenii atunci când este vorba de informații referitoare la fondurile europene sunt:

televiziunea: canalul prin care și-ar dori în cea mai mare măsură să primească informații despre fondurile europene – 57% emisiuni de specialitate, 21% reclame TV;

internetul – 25%.

Tot din acest sondaj sociologic știm că prosperitatea este valoarea despre care respondenții cred că reprezintă cel mai bine impactul investițiilor din fonduri europene (55%). În plus, cercetarea a arătat că principala așteptare a românilor de la cei care gestionează fonduri europene este reducerea birocrației – 91%.

Scopul campaniei

Scopul campaniei noastre este informarea publicului cu privire la contribuția fondurilor europene la dezvoltarea României și la schimbările pozitive concrete pe care Politica de Coeziune le-a adus în viețile noastre. Campania evidențiază faptul că toți cetățenii beneficiază, direct sau indirect, de investițiile realizate din fonduri europene. Datorită acestor bani, mulți români sunt conectați la infrastructura de apă, la cea de internet sau transport, beneficiază de o educație mai bună în școli, de asistență și tratamente medicale în spitale sau de noi calificări pe piața muncii. Tot datorită investițiilor realizate din fonduri europene, oamenii lucrează, inovează sau își încep propria afacere.

Surse de finanțare

În regulamentele europene nr. 1303/2013 şi nr. 1304/2013 este prevăzută obligaţia Statelor Membre beneficiare de fonduri europene, deci și obligația României, de a lua măsurile necesare de informare a publicului şi de a asigura vizibilitatea intervenţiei financiare a Uniunii Europene.

Prin urmare, campania este cofinanțată din fonduri europene, astfel:

Fondul European de Dezvoltare Regională;

Fondul Social European.

Buget

Bugetul total investit în această campanie este de 11.785.282 lei cu TVA (2.475.535 euro) din care:

7.465.640 lei cu TVA (1.568.181 euro) din proiectul „Campanii de comunicare pentru promovarea fondurilor ESI 2014-2020”, finanțat din POAT;

4.319.642 lei cu TVA (907.354 euro) din proiectul „Descoperă Programul Operațional Capital Uman”, finanțat din AT POCU.

Abordare

Având în vedere responsabilitățile Ministerului Fondurilor Europene în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene structurale și de investiții, materialele din campania de comunicare pun accentul pe promovarea Programelor Operaționale pentru care asigurăm managementul, astfel:

Programul Operațional Competitivitate (POC);

Programul Operațional Capital Uman (POCU);

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM);

Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT).

Așadar, am pregătit seturi integrate de comunicare ce pun accentul fiecare pe câte un Program Operațional. Având în vedere impactul social scontat al Programului Operațional Capital Uman (POCU), pentru acest Program sunt planificate 2 seturi integrate de comunicare.

Fiecare este format din:

1 spot TV, difuzat pe 3 posturi naționale de televiziune;

1 spot radio, difuzat pe 2 posturi naționale de radio;

1 banner web online, difuzat pe topul primele 50 site-uri ca audiență din România;

reclama Facebook timp de 4 săptămâni;

panotaj stradal pe 115 panouri standard și electronice;

4 publireportaje pentru media online.

Reclamele aferente fiecărui set de comunicare vor rula concomitent, timp de 4 săptămâni.

Calendar

Prima lună (aprilie) reclamele aferente PO Competitivitate;

A 2-a lună (mai) primul set al reclamelor aferente PO Capital Uman;

A 3-a lună (iunie) reclamele aferente PO Infrastructură Mare;

A 4-a lună (iulie) al doilea set al reclamelor aferente PO Capital Uman;

Ultima lună (august) reclamele aferente PO Asistență Tehnică.

Conținut

5 spoturi TV, difuzate pe 3 posturi televiziuni de știri cu acoperire, însumând 6.720 difuzări, dintre care jumătate în prime time;

5 spoturi radio, difuzate pe două posturi cu acoperire națională, însumând 1.085 difuzări, dintre care 545 în prime time;

5 bannere web online: 50 site-uri cu cel puțin 20.000 vizitatori unici;

reclama Facebook pe întreaga durată a campaniei;

86 panouri outdoor, de tip panotaj stradal și 29 panouri outdoor, de tip afișaj electronic amplasate astfel: 50 reclame pe panouri publicitare pe drumurile europene și pe drumurile naționale principale, distribuite uniform, cel puțin câte un panou în fiecare județ, 20 reclame în zona aeroporturilor, gărilor și metroului bucureștean și 45 panouri amplasate în București și în municipiile reședință de județ.

20 publireportaje pentru media online publicate fiecare pe câte 5 site-uri, aflate între primele 20 în categoria lor, în funcție de criteriul „clienți unici”.

În plus, sunt pregătite:

– 4.000 seturi obiecte promoționale

– Broșura „Despre fondurile europene pe înțelesul tuturor”, într-un tiraj de 2.500 exemplare.

Alte informații relevante:

Evenimentul de lansare a campaniei a avut loc la Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici, clădire reabilitată printr-un proiect finanțat din fonduri europene.

Contract

Contractul de prestări servicii a fost semnat în luna ianuarie 2019 între Ministerul Fondurilor Europene și Asocierea The Plan B Concept – All Media Company, după derularea unei proceduri de licitație deschisă, în perioada septembrie-decembrie 2018.

Continue Reading

CHINA

Liderii europeni sprijină implicarea Uniunii Europene în inițiativa Chinei pentru un nou ”drum al mătăsii”, care să presupună ”o agendă comună”

Published

on

Importanți lideri europeni sprijină implicarea Uniunii Europene și a membrilor săi în inițiativa Chinei privind ”noul drum al mătăsii”, însă o astfel de implicare necesită o ”agendă comună”, informează marți DPA, citat de Agerpres.

După întâlnirea de la Palatul Elysee dintre președintele Chinei Xi Jinping și președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, liderul francez a declarat că implicarea în proiectul comun de infrastructură al Chinei și Europei, precum și cu alte zone din Asia, va avea nevoie de ”o agendă comună” care să includă angajamente privind climatul, sănătatea și politicile educaționale, dar și o ”agendă de stabilitate financiară pentru toate țările terțe implicate în această inițiativă”.


Noul ,,Drum al Mătăsii” implică o serie de finanțări chineze pentru proiecte majore de infrastructură din întreaga lume, în încercarea de a accelera intrarea mărfurilor chinezești pe piețele globale.

”Aş dori ca investiţiile să nu fie exclusiv chineze, ci şi să aducă beneficiu europenilor, beneficiu ţărilor de tranzit”, a declarat, la rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cel care la 9 aprilie va fi una dintre gazdele summitului UE-China.

”Noi, ca europeni, dorim să jucăm un rol activ (n.r. în această inițiativă)”, a declarat Merkel după întrevedere, informează Reuters.

”Franţa şi alte ţări din lume sunt binevenite în construcţia acestei iniţiative”, a spus Xi după discuţiile cvadrilaterale la care a participat şi Angela Merkel, potrivit căreia, chiar dacă mai sunt îngrijorări în ceea ce priveşte reciprocitatea, iniţiativa a permis ”o foarte, foarte bună reflecţie asupra modului în care noi depindem unul de celălalt”.


Miza reuniunii de marţi, desfășurată înainte de viitorul summit UE-China, programat pentru 9 aprilie, ce va avea loc la Bruxelles, a fost una cu caracter ambivalent pentru continetul european: de a se poziţiona în faţa Chinei ca un interlocutor credibil în încercarea de a o convinge să-şi canalizeze ambiţiile economice şi diplomatice spre regulile multilateralismului, iar, pe de altă parte, să încerce să unifice o Europă divizată în faţa apetitului Beijingului, pe care Comisia Europeană îl califică drept ”un rival sistemic”.

De altfel, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a oferit asigurări marți că termenul ”rival sistemic” atribuit Chinei este un compliment. ”Da, este adevărat: suntem parteneri strategici, suntem competitori interesaţi în performanţa celuilalt şi suntem rivali. Am aflat că în unele cercuri chineze expresia potrivit căreia noi am fi rivalii Chinei nu este plăcută. Este un compliment”, a spus Juncker.

Intenția Europei de a avea o poziție comună cu privire la China a devenit din în ce în mai dificil de pus în practică după ce sâmbătă Italia, membru al G7, a devenit primul stat occidental important care susține inițiativa Beijingului pentru un nou ”Drum al Mătăsii”.

Apropierea dintre cele două state a alarmat aliații europeni ai Italiei, aceștia considerând că este o eroare strategică ce îi va conferi Chinei și mai multă influență strategică și geopolitică.

O dovadă că Uniunea Europeană dorește să înăsprească condițiile privind accesul întreprinderilor chineze stă în faptul că Bruxelles-ul este pe cale să introducă un sistem de monitorizare a investițiilor străine, în special a celor care au un impact asupra infrastructurii și tehnologiei strategice. De asemenea, Uniunea Europeană a cerut liderilor statelor membre să sprijine planul de a limita accesul la licitațiile publice.

Continue Reading

NEWS

Administrația Prezidențială marchează Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei. Palatul Cotroceni va fi iluminat în culoarea mov

Published

on

Administrația Prezidențială marchează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei, marţi urmând ca Palatul Cotroceni să fie iluminat în culoarea mov.

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, Palatul Cotroceni va fi iluminat în această culoare începând cu ora 20.00, în semn de solidaritate cu persoanele afectate de această boală.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending