SUA anunță că vor impune sancțiuni suplimentare Rusiei în următoarele săptămâni

Secretarul american al Trezoreriei, Steve Mnuchin, a precizat vineri că Statele Unite intenționează ca în următoarele săptămâni să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei, anunță AFP, citat de Agepres.

Vreau să subliniez că lucrăm şi la sancţiunile împotriva Rusiei”, a declarat Steve Mnuchin la finalul unui briefing de presă având ca subiect principal Coreea de Nord.

”Vă pot promite că sunt pe drum”, a adăugat el, după care a promis că noi evoluţii în acest dosar vor apărea în “următoarele săptămâni”.

Congresul Statelor Unite s-a pronunțat deja în favoarea unir noi sancțiuni împotriva Rusiei, acuzată de americani că a interferat în alegerile prezidențiale din SUA din anul 2016.

De altfel, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov și consilierul pentru securitate națională a președintelui SUA, H.R. McMaster, s-au contrat, tema fiind ingerința Moscovei în alegeri.

“Până vom vedea faptele rămân doar palavre“, a spus Lavrov, în audiență aflându-se consilierul președintelui Donald Trump, H.R. McMaster, cel care l-a înlocuit în funcție pe Michael Flynn, acuzat că a avut linii de comunicare cu oficiali ruși în timpul campaniei electorale din SUA, dar și după instalarea administrației Trump.

McMaster, care i-a urmat pe scena conferinței lui Lavrov, a spus că dovezile FBI în această privință sunt ”incontestabile”.

El a spus că încercările Rusiei de a “urni societățile occidentale unele împotriva altora” au eșuat și au ajuns “să unească toate politicile noastre împotriva Rusiei”. Prin urmare, Moscova va trebui să reevalueze ceea ce face, deoarece “nu funcționează”.

“Este destul de dificil să adoptăm legislația bipartizană, cu excepția unui caz, care reprezintă sancțiuni împotriva Rusiei, unde votul a fost de 98-2. Acest lucru a fost posibil în principal pentru că Rusia s-a angajat în această campanie de subversiune politică”, a spus McMaster.

Procurorul special pentru investigarea interferenței persoanelor străine în cadrul alegerilor prezidențiale din SUA de la sfârșitul anului 2016 a anunțat la 16 februarie inculparea a 13 cetățeni ruși și 3 companii pentru influențarea procesului electoral.

Oficialii ruși au declarat întotdeauna că aceste acuzații de ingerință în afacerile interne ale SUA sunt pure speculații. Kremlinul a reacționat la incluparea celor 13 cetățeni ruși.

Citiți și Președintele american Donald Trump: Rusia a reușit, dincolo de cele mai nebuneşti vise ale sale, să creeze discordie şi haos în SUA

Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe a scris pe Twitter: “Treisprezece oameni au intervenit în alegerile din SUA?! Treisprezece împotriva unui buget de miliarde al serviciilor de informaţii? Împotriva informaţiilor şi contrainformaţiilor, împotriva celor mai recente evoluţii şi tehnologii? Absurd? Da.”

Ministrul de Finanțe american a publicat la 30 ianuarie o listă cu 210 de persoane – 114 înalți responsabili ruși și 96 de oameni de afaceri – considerate ca făcând parte din cercul președintelui Vladimir Putin care îndeplinesc criteriile pentru eventuale sancțiuni, ca urmare a ingerinței Moscovei în alegerile prezidențiale din Statele Unite, din anul 2016.

Citiți și Vladimir Putin, remarcă ironică după ce SUA au inclus 210 persoane pe lista cu oficiali și oameni de afaceri ruși pasibili de sancțiuni: Este ”ofensator” că nu am fost și eu menționat

Absenţa sancţiunilor concrete şi publicarea doar a unei liste au ridicat semne de întrebare în legătură cu reala voinţă a administraţiei de la Washington de a le pune în aplicare.

Exprimându-se sub condiţia anonimatului, oficiali cu rang înalt din cadrul administraţiei Trump au explicat că în prezent se lucrează pentru introducerea acestor sancţiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.