Connect with us

NATO

SUA: Camera Reprezentanților a aprobat bugetul apărării printr-un proiect de lege care cuprinde și o alocare de 130,5 milioane de dolari în modernizarea Bazei de la Câmpia Turzii

Published

on

© US Embassy Bucharest/ Facebook

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a aprobat marţi proiectul de lege pentru bugetul apărării pentru 2021 cu o majoritate zdrobitoare, ignorând ameninţarea unui veto al preşedintelui Donald Trump, notează AFP și Reuters. Proiectul de lege se opune reducerii prezenței militare americane din Germania, dar cuprinde și o alocare de 130,5 milioane de dolari în modernizarea Bazei de la Câmpia Turzii, cea mai mare investiție militară americană în Europa pentru anul 2021.

După luni de negocieri între parlamentarii republicani şi democraţi, bugetul apărării pentru 2021 reprezintă 740,5 miliarde de dolari şi prevede în special o creştere cu 3% a salariilor personalului din domeniul apărării. Textul urmează să fie votat în Senat, unde ar trebui să fie, de asemenea, aprobat, înainte de a fi trimis preşedintelui republican în exerciţiu. Liderul de la Casa Albă a promis că îl va bloca.

Proiectul de lege pentru bugetul apărării a obţinut însă 335 de voturi din totalul celor 430 de mandate din Cameră, cu mult peste “supermajoritatea” de două treimi de voturi ale camerei inferioare necesare pentru a trece peste veto-ul prezidenţial, informează Agerpres.

Dintre cei 196 de republicani, numai 40 au votat împotrivă. 

Marţi dimineaţă, Donald Trump şi-a reafirmat opoziţia.

Textul se mai opune proiectului lui Donald Trump de a reduce prezenţa militară americană din Germania. El impune Pentagonului un termen de cel puţin 120 de zile înainte de orice reducere a efectivelor sale din Germania, ceea ce înseamnă că nicio retragere americană nu va avea loc înainte de instalarea la Casa Albă a succesorului său, Joe Biden.

Proiectul menţionează că o retragere militară din Germania, “într-o perioadă de ameninţări tot mai mari în Europa, ar constitui o gravă eroare strategică gravă ce ar slăbi interesele de securitate ale Statelor Unite şi ar fragiliza NATO”.

În iulie, o primă versiune distinctă a acestui text a obţinut, de asemenea, peste două treimi din voturi la Senat, majoritar republican. Data votului în Senat nu a fost stabilită deocamdată.

Versiunea din luna iulie cuprindea și o investiție de 130,5 milioane de dolari în modernizarea Bazei Aeriene de la Câmpia Turzii, în ceea ce ar urma să reprezinte cea mai mare investiție americană într-un proiect militar american în Europa pentru anul 2021.

Prevederea este păstrată și în textul actualizat pe pagina Camerei Reprezentanților la data de 16 noiembrie 2020.

De altfel, Comitetul Executiv Româno-American a discutat luna trecută despre extinderea bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii într-o reuniune la nivelul Ministerului Apărării Naționale și a Comandamentului SUA pentru Europa.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

NATO a furnizat materiale medicale și echipamente pentru forțele afgane angajate în lupte împotriva talibanilor: Situația de securitate din Afganistan rămâne una extrem de dificilă

Published

on

© NATO

NATO vine în sprijinul forțelor afgane angajate în lupte împotriva talibanilor, furnizându-le materiale medicale și echipamente, în contextul în care forțele aliate continuă să se retragă, a anunțat marți purtăorul de cuvând al Alianței, Dylan White, potrivit unui comunicat al organizației.

”Situația de securitate din Afganistan rămâne una extrem de dificilă, așadar aceste provizii sosesc într-un moment important”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO. ”Pe măsură ce ne retragem forțele din țară, vom continua să sprijinim Afganistanul, inclusiv cu echipamente pentru a ajuta forțele afgane să își asigure mai bine propria securitate”, a completat White.

Printre proviziile furnizare de Alianță forțelor afgane se numără echipamente medicale pentru tratarea soldaților răniți pe câmpul de luptă și echipamente pentru Spitalul Medical Național din Kabul.

În egală măsură, livrarile includ autospeciale de stingere a incendiilor, veste antiglonț și materiale didactice pentru a-i ajuta pe copii să detecteze și să evite minele.

Până în prezentat, NATO a donat forțelor afgane de apărare bunuri și echipamente în valoare de aproximativ 72 de milioane de dolari, acestea constrând în materiale medicale și simulatoarea de luptă de înaltă tehnologie, aparate de radiografie pentru spitale și echipamente specializare pentru dezamorsarera bombelor.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat sprijinul continuu al NATO pentru Afganistan în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Ashraf Ghani la 27 iulie, menționând că acesta va include finanțare, prezență civilă și pregătire în afara țării.

De altfel, Alianța Nord-Atlantică și-a exprimat în repetare rânduri ”profunda îngrijorare față de nivelurile ridicate de violență, ofensiva militară a talibanilor și față de numărul de abuzuri și încălcări grave ale drepturilor omului” din Afganistan și au făcut apel la ”toate părțile implicate să protejeze civilii” care au ”suferit prea mult din cauza conflictului”.

De la decizia liderului de la Casa Albă din luna aprilie de a retrage toate trupele americane înainte de data de 11 septembrie pentru a pune capăt celui mai lung război în care sunt angajate Statele Unite talibanii au dus lupte zilnice cu forțele guvernamentale.

Gruparea a demarat o campanie de extindere a influenței sale în întreaga țară, în contextul în care Washingtonul a demarat procedurile de retragere a trupelor la 1 mai și a închis unele baze pe care le-au predat guvernului afgan.

Oficialii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la blocarea negocierilor și au declarat că talibanii nu au prezentat încă o propunere scrisă de pace, care să constituie un punct de plecare pentru discuții de fond.

Continue Reading

NATO

NATO își arată solidaritatea față de România și Regatul Unit: Condamnăm cu fermitate recentul atac fatal asupra navei Mercer Street. Aliații rămân îngrijorați față de acțiunile Iranului

Published

on

© NATO

Alianța Nord-Atlantică a transmis marți un mesaj de condoleanțe față de România și Regatul Unit după atacul cu dronă comis asupra vasului “Mercer Street” pe largul coastelor Omanului, care s-a soldat cu pierderea vieții unor navigatori român și britanic.

“Ne alăturăm aliaților în condamnarea fermă a recentului atac fatal asupra navei MV Mercer Street în largul coastelor Omanului și ne exprimăm condoleanțele față de România și Regatul Unit pentru pierderile suferite. Libertatea de navigație este vitală pentru toți aliații NATO și trebuie să fie menținută în conformitate cu dreptul internațional”, a transmis NATO, într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Alianța Nord-Atlantică arată că trei state aliate – Regatul Unit, Statele Unite și România – au ajuns la concluzia că este foarte probabil ca Iranul să fie responsabil pentru acest incident.

“Aliații rămân îngrijorați de acțiunile destabilizatoare ale Iranului în regiune și fac apel la Teheran să își respecte obligațiile internaționale”, a conchis NATO.

Mesajul aliat a fost dublat și de un alt mesaj de condoleanțe din partea secretarului de stat al SUA, Antony Blinken.

“Nu există nicio justificare pentru acest atac, care urmează un model de atacuri și alte comportamente beligerante”, a subliniat șeful diplomației americane, arătând că Statele Unite oferă condoleanțe familiilor victimelor și condamnă cu fermitate atacul cu drone asupra petrolierului „Mercer Street”, care tranzita pașnic Marea Arabiei de Nord.

Departamentul de Stat al SUA mai arată că portavionul USS Ronald Reagan, distrugătorul USS Mitscher și Grupul de Luptă 5 (Carrier Strike Group – CGS) au răspuns apelului de urgență al petrolierului și l-au escortat către o zonă sigură.

Incidentul care a avut loc în strâmtoarea Ormuz a provocat reacția aliaților României și Regatului Unit, precum și cele ale Bucureștiului și Londrei.

Mai întâi, SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România, Regatul Unit și alți parteneri internaționali pentru a investiga tragedia de pe nava „Mercer Street”.

Ulterior, miniștrii de externe ai României și Regatului Unit au avut o convorbire telefonică în urma căreia au solicitat în comun elucidarea ”cât mai rapidă” a incidentului de pe nava ”Mercer Street”. O discuție similară a avut loc și ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, și omologul său israelian.

Situația s-a intensificat din punct de vedere diplomatic după ce România și Marea Britanie i-au convocat pe ambasadorii Iranului în cele două capitale aliate pentru explicații, gestul fiind replicat și de regimul de la Teheran, care, la rândul său, i-a chemat la sediul Ministerului de Externe iranian pe reprezentanții diplomatici ai României și Regatului Unit.

Continue Reading

NATO

IMAGINEA ZILEI Detașamentul românesc de Apărare Antiaeriană “Sky Guardians”, în acțiune în cadrul unor exerciții la nivelul batalionului NATO din Polonia

Published

on

© NATO enhanced Forward Presence Battle Group Poland

Detașamentul militar românesc de Apărare Antiaeriană “Sky Guardians”, staționat în cadrul batalionului NATO din Polonia, a oferit joi o mostră a capabilităților de apărare aeriană, luminând cerul de deasupra bazei de antrenament Bemowo Piskie, unde un grup multinațional format din militari români, croați, britanici și americani execută exerciții de desfășurare rapidă.

“Împreună cu soldați americani, britanici și croați, Detașamentul Sky Guardians al României a luminat aseară cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie, Polonia, pentru a ne îmbunătăți capacitățile de apărare aeriană”, se arată într-o postare pe Facebook a grupului de luptă al NATO din Polonia.

 

Militarii detașamentului „SKY GUARDIANS”, structură generată de Batalionul 288 Apărare Antiaeriană „MILCOV” din Focșani, sunt dislocați în Polonia, în baza militară din Bemowo Piskie, unde participă la misiunea de asigurare a prezenței înaintate consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianței.

Este o premieră pentru rachetiștii și artileriștii antiaerieni vrânceni să asigure detașamentul de Apărare Antiaeriană pentru misiunea NATO din Polonia – rotația a IX a, fiind și cea de-a doua structură care va participa cu complexul antiaerian Gepard – unul dintre cele mai eficiente sisteme de apărare antiaeriană din Armata României.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Dragoș Pîslaru2 hours ago

Dragoș Pîslaru: Conferința privind Viitorul Europei, prima șansă pentru România de a contribui în mod direct la setarea priorităților UE

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Politica agricolă comună: Comisia Europeană adoptă măsuri prin care fermierii pot să primească plăți în avans mai mari

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Incendiile de pădure: UE ajută Italia, Grecia, Albania și Macedonia de Nord să lupte împotriva incendiilor devastatoare

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Raport al Comisiei Europene: Țările din Balcanii de Vest și cele din Parteneriatul Estic îndeplinesc în continuare cerințele pentru a beneficia de un regim de călătorii fără viză

ROMÂNIA4 hours ago

Mercer Street: România continuă demersurile diplomatice la ONU pentru condamnarea internațională a atacului Iranului

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Charles Michel, la un an de la explozia din Beirut: UE continuă să sprijine Libanul. Este nevoie urgent de reforme pentru o ieșire sustenabilă din criză

Marian-Jean Marinescu5 hours ago

Marian-Jean Marinescu apreciază că pachetul ”Fit for 55” conține ”propuneri foarte complicate”: Nu cuprinde alternative în afara energiei electrice

Dan Nica5 hours ago

Liderul delegației PSD din PE, Dan Nica: Trei state au primit deja bani din fondul european de relansare, iar în România nu mai auzim nimic de PNRR 

ROMÂNIA6 hours ago

Klaus Iohannis: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este unul perfect, dar este rezonabil şi va fi aprobat

ROMÂNIA6 hours ago

Eurostat: România, printre statele membre UE cu cea mai mare creștere a vânzărilor cu amănuntul în luna iunie

ROMÂNIA2 days ago

Primele 5000 de cărți electronice de identitate vor fi emise de MAI în cadrul unui proiect-pilot din Cluj-Napoca

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI2 weeks ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

Team2Share

Trending