SUA și China poartă discuții la Beijing privind reînnoirea cooperării pentru reducerea emisiilor și abordarea crizei climatice

John Kerry, emisarul Statelor Unite pentru climă, a cerut „acțiuni urgente” pentru a aborda criza climatică, după patru ore de discuții cu omologul său chinez la Beijing, în timp ce cele două țări au reluat diplomația aflată în impas în ceea ce privește reducerea emisiilor care încălzesc planeta, informează AFP, preluat de Agerpres.

„În următoarele trei zile sperăm că vom putea începe să luăm măsuri importante care să trimită un semnal lumii cu privire la intenția serioasă a Chinei și a Statelor Unite de a aborda un risc comun, o amenințare, o provocare pentru întreaga omenire creată de oamenii înșiși”, a declarat Kerry după discuțiile de luni, menționând proliferarea furtunilor și a incendiilor, în timp ce vremea extremă pune stăpânire pe o mare parte a globului.

 

Cei mai mari emitenți de gaze cu efect de seră din lume au reluat discuțiile privind clima după ce tensiunile politice le-au blocat anul trecut.

„Criza climatică cere ca cele mai mari două mari economii ale lumii să conlucreze pentru a limita încălzirea Pământului”, a scris Kerry pe Twitter după ce s-a întâlnit cu omologul său chinez, Xie Zhenhua, duminică seara, la o cină între patru ochi.

Beijingul a declarat după discuții că „schimbările climatice reprezintă o provocare comună cu care se confruntă întreaga omenire”.

China „va face schimb de opinii cu Statele Unite cu privire la problemele legate de schimbările climatice și va colabora pentru a face față provocărilor și pentru a îmbunătăți bunăstarea generațiilor actuale și viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning.

În calitate de principal generator de gaze cu efect de seră care determină schimbările climatice, China s-a angajat să se asigure că emisiile sale de dioxid de carbon vor atinge un nivel maxim până în 2030 și că va ajunge la neutralitate din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2060.

De asemenea, președintele Xi Jinping a declarat că China își va reduce utilizarea cărbunelui începând cu 2026.

Temperaturile globale s-au îndreptat spre maxime alarmante, iar fenomenele meteorologice extreme au proliferat în această lună, oamenii de știință afirmând că obiectivul de menținere a încălzirii globale în limita a 1,5°C față de nivelurile preindustriale este din ce în ce mai greu de atins.

Temperaturile ridicate prelungite din China amenință, de asemenea, rețelele electrice și culturile și provoacă îngrijorări cu privire la o repetare a secetei de anul trecut, cea mai gravă din ultimii 60 de ani.

În SUA, un sfert din populație s-a aflat sub incidența avertismentelor de căldură extremă, în parte din cauza unui val de căldură care s-a instalat deasupra statelor vestice.

Călătoria lui Kerry are loc după alte două vizite la nivel înalt ale unor oficiali americani – secretarul de stat Antony Blinken și secretarul Trezoreriei Janet Yellen – care au avut ca scop stabilizarea relațiilor dintre SUA și China.

Discuțiile au fost suspendate în august, când președintele de atunci al Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, a înfuriat Beijingul prin vizitarea Taiwanului administrat independent, pe care China îl consideră parte a teritoriului său.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare