Connect with us

INTERNAȚIONAL

SUA și China trimit cele mai mari delegații din istoria participării lor la Conferința de Securitate de la München. România, reprezentată pentru a doua oară de președintele Klaus Iohannis

Published

on

Corespondență de la München

Statele Unite și China vor trimite la Conferința de Securitate de la München cele mai mari delegații din istoria participării celor două țări la această prestigioasă conferință privind politica internațională de securitate aflată la a 55-a ediție, eveniment ce debutează vineri sub semnul unei destrămări a ordinii internaționale liberale și al intrării în epoca unei competiții strategice SUA-China-Rusia.

În timp ce prezența numeroasă a delegației chineze, al cărei cel mai înalt nivel de reprezentare îl asigură Yang Jiechi, director al Departamentului pentru afaceri externe al Partidului Comunist Chinez, poate fi surprinzătoare, în privința Statelor Unite, situația este diferită.

Aceasta va fi prima Conferința de Securitate de la München la care din delegația SUA, formată atât din membrii ai administrației Trump, cât și din membrii al Congresului american, nu va face parte fostul senator John McCain, decedat anul trecut, acesta fiind una dintre personalitățile marcante ale relației transatlantice.

În schimb, participarea americană la Conferință îl include pe vicepreședintele Mike Pence, care a mai fost prezent și la ediția din 2017 când a prezentat în premieră viziunea administrației lui Donald Trump asupra relațiilor transatlantice, dar și membrii Congresului, inclusiv noua șefă a Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, o adversară redutabilă a președintelui SUA.

Din delegaţia administrației SUA vor face parte, alături de vicepreşedintele Mike Pence, secretarul interimar al apărării Patrick Shanahan, precum şi Ivanka Trump şi soţul ei Jared Kushner, amândoi înalţi consilieri ai Casei Albe, a transmis Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței și fost ambasador al Germaniei în Statele Unite.

De partea Congresului – cel de-al 116-lea proaspăt constituit la 1 ianuarie 2019 – vor fi prezenți, alături de Nancy Pelosi, senatorii Lindsey Graham, Sheldon Whitehouse, Roger F. Wicker și James Inhofe.  La capitolul simbolic, aceasta va fi prima ediție MSC după mulți ani în care din delegația Congresului american nu va face parte John McCain, decedat anul trecut, în semn de omagiu pentru activitatea acestuia în sfera relațiilor transatlantice, Conferința de Securitate de la München asumându-și că va decerna anual premiul ”John McCain”.

În ce privește delegația chineză, Yang Jiechi este un proeminent și influent diplomat în angrenajul Partidului Comunist Chinez, fost ministru de Externe al Chinei, precum și fost ambasador al Beijing-ului în Statele Unite.

Printre marii absenți de la Conferința de Securitate de la München se numără președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Theresa May, dar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, altminteri o prezență tradițională la acest forum.

Peste 100 de șefi de stat sau de guvern, miniștrii de Externe, miniștrii ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale vor lua parte la Conferința prefațată de raportul ”Marele Puzzle: Cine va aduna piesele?”, în care destrămarea ordinii internaționale liberale și intrarea în epoca unei competiții strategice SUA-China-Rusia, cu Europa în eșalonul secund, sunt temele ”zero” printre care vor naviga liderii lumii.

Prezența Germaniei va fi asigurată de cancelarul Angela Merkel, ministrul de Externe Heiko Maas și ministrul Apărării Ursula von der Leyen. Franța va fi reprezentată de ministrul Apărării Florence Parly, la fel ca și Marea Britanie, reprezentată de Gavin Williamson.

Din partea Rusiei va fi prezent ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Uniunea Europeană va fi reprezentată de Înaltul Reprezentant Federica Mogherini, iar NATO de către secretarul general Jens Stoltenberg.

FOTO: Administrația Prezidențială

România va fi reprezentată de președintele Klaus Iohannis, după precedenta sa participare din 2016. De altfel, România este o prezență obișnuită la Conferința de la München, atât la nivel prezidențial, cât și ministerial. În trecut, România a mai fost reprezentată de președintele Traian Băsescu în 2014, de miniștrii de Externe în 2013, 2015 și 2017, și de ministrul Apărării în 2018.

Regruparea pieselor de bază ale ordinii internaționale și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchencare se defășoară între 15-17 februarie în capitala bavareză sub semnul unei lumi portretizate într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

CaleaEuropeana.ro va relata, pentru al doilea an consecutiv, de la acest important for de dezbateri consacrat securității și apărării la nivel internațional. (Umăriți aici corespondența premieră de la ediția din 2018).

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

MApN a demarat licitațiile pentru extinderea infrastructurii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Ministerul Apărării Naționale a dat startul unei licitații de 2,1 miliarde de lei pentru servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru un contract clasificat secret de serviciu pentru realizare infrastructura Bazei 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, conform unui anunț publicat pe e-licitatie.ro și în Tenders Electronic Daily – TED, parte a Jurnalului Oficial al UE.

Data limita de depunere a candidaturilor este 27 mai 2021, iar data expedierii invitațiilor de prezentare de oferte sau de participare către candidații selectați este 28 septembrie 2021. Durata contractului, de la data atribuirii, va fi de 106 de luni.

Contractul este unul clasificat, iar firmele participante vor trebui să obțină avizul de securitate pentru acces la informații clasificate secret de serviciu.

Procedura de achiziție este una restrânsă, iar criteriul de atribuire este în funcție de oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic având în vedere o serie de criterii.

Ministerul Apărării Naţionale a cerut la 28 mai 2020 încuviinţarea Parlamentului pentru a lansa procedurile de achiziţie necesare extinderii, upgradării şi modernizării infrastructurii Bazei aeriene 57 din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu, o investiție care este estimată la peste 2 miliarde euro, prin care baza va putea găzdui 10.000 de militari aliaţi și va deveni cea mai mare bază militară a NATO din Europa de Est.

Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru serviciile de proiectare şi execuţie lucrări la Baza 57 din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu.   

“România îşi doreşte consolidarea statutului de stat – pol de stabilitate pe flancul estic al UE şi NATO, inclusiv în plan militar, iar acest lucru se face şi prin augmentarea, îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie armată, în special în scop defensiv şi al serviciilor de suport şi apărare asociate. Perspectiva dotării forţelor aeriene cu alte tipuri de aeronave de luptă multirol, precum şi diversificarea gamei de misiuni şi exerciţii naţionale sau cu participare internaţională ce urmează a se executa pe şi de pe această locaţie presupune regândirea şi redimensionarea facilităţilor existente în prezent în zona aerodromului Mihail Kogălniceanu şi aducerea acestora la un nivel de dezvoltare corespunzător”, se arată în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului de ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, la data respectivă.

Potrivit documentului, “gama de misiuni care este încredinţată în prezent unităţii, respectiv executarea serviciului de luptă Poliţie Aeriană şi Căutare Salvare, precum şi utilizarea frecventă a facilităţilor existente în operaţiuni de îmbarcare/ debarcare trupe şi materiale necesare teatrelor de operaţii impun cu necesitate dezvoltarea infrastructurii existente în vederea asigurării condiţiilor minimale pentru desfăşurarea în siguranţă a acelor misiuni”.  

Ministrul Apărării a menţionat mai multe misiuni care urmează să se desfăşoare şi necesită dezvoltarea infrastructurii, printre care “exerciţii şi activităţi de instruire în comun sau activităţi de crosservicing pentru aeronavele din dotarea Forţelor Aeriene române şi ale partenerilor, executarea serviciului de Poliţie Aeriană extins, executarea serviciului de luptă Căutare şi Salvare şi a misiunilor de tip MEDEVAC şi SMMU sau executarea activităţilor de instruire în zbor şi la sol a personalului care deserveşte aeronavele de luptă de tip multirol”.  

Conform sursei citate, investiţia imobiliară este planificată a se realiza în perioada 2020 – 2039, valoarea contractului de achiziţie pentru realizarea proiectului fiind estimată la 2.171 milioane euro, fără TVA, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurilor de achiziţie.   

Proiectul este unul strategic pentru MApN şi are în vedere “realizarea unor facilităţi minimale operaţionale noi şi dezvoltarea celor existente la Baza 57 Mihail Kogălniceanu, pentru Forţele Aeriene Naţionale şi partenerii strategici, pentru operarea în siguranţă şi în timpi optimi a unei escadrile de avioane multirol, în intervenţii de apărare sau ofensive”, se arată într-un document al MApN.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele SUA Joe Biden salută vizita “istorică” a Papei Francisc în Irak: “Un simbol al speranţei pentru lumea întreagă”

Published

on

© Vatican News

Preşedintele american Joe Biden a salutat luni o vizită “istorică” a papei Francisc în Irak, estimând că ea a fost purtătoarea unui mesaj “important” de fraternitate şi de pace, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

“Să-l vezi pe Papa Francisc vizitând vechi locuri religioase precum oraşul natal al profetului Avraam, întâlnindu-se cu marele ayatollah Ali Sistani şi rugându-se la Mosul – un oraş care, în urmă cu numai câţiva ani, a suferit violenţele şi intoleranţa unei grupări precum Statul Islamic – este un simbol al speranţei pentru lumea întreagă”, a afirmat Joe Biden într-un comunicat remis de Casa Albă.

Ajuns vineri în Irak şi revenit luni la Roma, suveranul pontif a parcurs întreaga ţară, mergând la Bagdad, Mosul şi Qaraqosh, în nordul chinuit de jihadişti.

După ce a felicitat “guvernul şi poporul irakian” pentru organizarea acestei vizite “monumentale”, liderul de la Casa Albă şi-a reafirmat “admiraţia” pentru Papa Francisc.

Joe Biden, al doilea preşedinte catolic din istoria SUA după John F. Kennedy, a elogiat în special angajamentul suveranului pontif în favoarea “toleranţei religioase”.

La 20 ianuarie, imediat după inaugurarea lui Biden în funcția de președinte al SUA, Papa Francisc i-a transmis noului lider de la Casa Albă ca sub conducerea sa “poporul american să continue să dobândească forţă din înaltele valori politice, etice şi religioase care au inspirat naţiunea de la înfiinţarea sa”.

Continue Reading

SUA

Primul înalt oficial al administrației Biden care vine în Europa: John Kerry, trimisul special pentru climă, efectuează vizite la Londra, Bruxelles și Paris și participă la reuniunea Colegiului Comisiei Europene

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Trimisul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, efectuează de luni până miercuri o vizită în Europa, în prima deplasare externă a unui înalt oficial al administrației conduse de Joe Biden, informează Departamentul de Stat într-un comunicat.

Fost șef al diplomației SUA în perioada 2013-2017 și unul dintre secretarii de stat cu cele mai multe călătorii externe, John Kerry se va afla în perioada 8-10 martie la Londra, Bruxelles și Paris pentru a colabora cu aliații europeni în direcția consolidării ambiției climatice globale.

Întrevederile lui Kerry cu oficialii britanici, europeni și francezi vor avea loc în perspectiva summitului privind clima pe care președintele Joe Biden a anunțat că vrea să-l găzduiască pe 22 aprilie, de Ziua Pământului.

La Londra, secretarul Kerry se va întâlni cu reprezentanți ai guvernului britanic care găzduiește Conferința COP26 în noiembrie în Glasgow. La Bruxelles, secretarul Kerry se va întâlni cu reprezentanții Comisiei Europene. La Paris, se va întâlni cu oficiali ai guvernului francez.


Potrivit Comisiei Europene, la Bruxelles, John Kerry este așteptat să participe la reuniunea Colegiului Comisarilor Europeni.

De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut vinerea trecută prima sa convorbire telefonică cu președintele SUA Joe Biden, acesta din urmă invitând-o pe șefa executivului european la summitul din 22 aprilie.

Totodată, John Kerry a fost primul înalt oficial al administrației Biden care a intrat în dialog cu aliații europeni, el participând pe 22 ianuarie la o reuniune informală în format videoconferință cu miniștrii afacerilor externe din statele membre UE.

Reîntoarcerea Statelor Unite în acordul climatic de la Paris, din care SUA s-au retras în timpul administrației Trump,  a fost materializată luna trecută după ce, la 20 ianuarie, în prima zi a președinției sale, Joe Biden a semnat ordinul executiv de revenire a Statelor Unite în Acordul COP21.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

PPE1 hour ago

Rareș Bogdan face apel la cetățeni să se informeze: România este printre cele mai relaxate țări ca măsuri anti-COVID-19 și în top 3 ca număr de persoane de vaccinate

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Kamala Harris a pledat pentru consolidarea “alianței transatlantice” într-o intervenție premieră în plenul Parlamentului European de Ziua Internațională a Femeii

NATO15 hours ago

MApN a demarat licitațiile pentru extinderea infrastructurii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu

FONDURI EUROPENE15 hours ago

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care România accesează cele 4,1 miliarde de euro de la UE, disponibile sub formă de împrumut prin programul SURE

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Președintele SUA Joe Biden salută vizita “istorică” a Papei Francisc în Irak: “Un simbol al speranţei pentru lumea întreagă”

ROMÂNIA17 hours ago

Restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca a fost eliminată

ROMÂNIA17 hours ago

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, despre PNRR: Am făcut paşi înainte. Vom ajunge la o formă pe care să o putem discuta cu preşedintele și pe care să o transmitem ulterior Comisiei Europene

FONDURI EUROPENE17 hours ago

Președintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe anul 2021, unul “axat pe investiții și pe accesarea fondurilor europene”

SUA17 hours ago

Primul înalt oficial al administrației Biden care vine în Europa: John Kerry, trimisul special pentru climă, efectuează vizite la Londra, Bruxelles și Paris și participă la reuniunea Colegiului Comisiei Europene

MAREA BRITANIE18 hours ago

Uniunea Europeană și Statele Unite încheie negocierile pentru acordul privind cotele agricole post-BREXIT

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

FONDURI EUROPENE4 days ago

Nicușor Dan: Primăria Capitalei a depus la MIPE proiecte care însumează 7 miliarde de euro. Acestea vizează domenii precum protecţia mediului, sănătatea, termoficarea, educaţia

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Comisia Europeană: Clauza derogatorie generală din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să rămână activă în 2022 pentru o redresare sustenabilă post-pandemie

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Florin Cîțu consideră că digitalizarea administrației publice reprezintă ”un mod natural de a îmbunătăți comportamentul statului față de cetățeni”: Va fi finanțată din fonduri europene

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu are convingerea că premierul României va acorda prioritate proiectelor de infrastructură din Oltenia și Nordul Moldovei în vederea recuperării decalajului de dezvoltare între regiuni

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE2 weeks ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE2 weeks ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

Advertisement
Advertisement

Trending