Connect with us

INTERNAȚIONAL

SUA vor începe săptămâna viitoare primele audieri publice în cadrul anchetei privind destituirea preşedintelui Donald Trump

Published

on

Şeful Comisiei pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, democratul Adam Schiff, a anunţat că primele audieri publice ale comisiei în cadrul anchetei privind destituirea preşedintelui Donald Trump vor începe săptămâna viitoare, transmit dpa şi Xinhua, preluat de Agerpres

Pentru început, vor depune mărturie publică trei oficiali ai Departamentului de Stat, în condițiile în care până acum martorii au fost audiați în spatele ușilor închise de parlamentari din trei comisii cheie ale Camerei Reprezentanților. 

Ancheta parlamentarilor americani se concentrează asupra acuzațiilor conform cărora președintele Donald Trump a presat Ucraina să anunțe public o anchetă asupra rivalului politic Joe Biden, însă șeful de la Casa Albă neagă orice abuz de putere.

Președintele Comisiei pentru serviciile de informații a Camerei Reprezentanților, Adam Schiff, care supraveghează ancheta, a declarat miercuri reporterilor că împotriva președintelui se construiește un caz de destituire din funcție. 

,,Înțelegem din ce în ce mai bine ce s-a petrecut în cursul ultimului an – și gradul în care președintele a înrolat întregi departamente guvernamentale cu scopul ilegal de a determina Ucraina să sape după mizerii care privesc un adversar politic .“

Joe Biden este candidatul democrat pentru alegerile prezidențiale din 2020. 

Domnul Trump a făcut afirmații de discreditare privind fapte de corupție în care ar fi fost implicat fostul vicepreședinte american, Joe Biden, al cărui fiu Hunter Biden a lucrat cândva pentru o companie ucraineană de gaz.

Audierile de săptămâna viitoare vor fi transmise televizat, iar parlamentarii democrați și republicani vor putea fi văzuți chestionând martorii în timp real. 

Primul dintre cei trei martori care va apărea în fața parlamentarilor va fi Bill Taylor, ambasadorul american în Ucraina, care a transmis o parte din cele mai explozive mărturii private de luna trecută. Potrivit transcriptului mărturiei lui Taylor, președintele ar fi reținut un ajutor militar de aproape 400 de milioane de dolari destinat Ucrainei pentru că își dorea ca autoritățile de la Kiev să investigheze familia Biden. 

De asemenea, George Kent, oficial de carieră al Departamentului de Stat este programat să depună mărturie publică miercurea viitoare. Potrivit surselor din administrație, Kent le-ar fi spus decidenților că oficialii Departamentului de Stat au fost dați la o parte în favoarea unor numiți politic care să gestioneze politica privind Ucraina. 

De asemenea, acesta ar mai fi mărturisit că a fost avertizat de un superior ,,să se lase la fund” după ce și-a exprimat îngrijorarea cu privire la avocatul personal al președintelui Trump, Rudy Giuliani, care făcea lobby în Ucraina pentru a-i cerceta pe cei doi Biden, acuzație pe care Giuliani a negat-o. 

Pe lângă Taylor și Kent, va mai depune mărturie și fostul ambasador al SUA în Ucraina, Marie Yovanovitch, care a fost rechemată în mai după căderea în dizgrația Casei Albe. Motivul invocat a fost lipsa de loialitate față de Donald Trump. Astfel, Yovanovitch, diplomat de carieră, a declarat, în ședință, luna trecută, că s-a simțit amenințată de remarca lui Donald Trump către președintele Ucrainei căruia i-a spus „ ea va trece prin anumite lucruri”, relatează BBC

Ajutorul militar acordat Ucrainei a fost acordat în septembrie, după ce un informator a dat alarma cu privire la un apel telefonic din 25 iulie în care președintele Trump i-a cerut omologului ucrainean să investigheze legăturile avute de fiul lui Joe Biden cu o companie ucraineană de gaze naturale. 

Plângerea făcută de informator i-a determinat pe parlamentarii democrați să lanseze o anchetă privind începerea procesului de destituire a președintelui Donald Trump. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

REPUBLICA MOLDOVA

Ministrul de externe al R. Moldova, alături de președinta Parlamentului European: Drumul spre aderare la UE, singura opțiune care ne oferă prosperitate

Published

on

© Nicu Popescu - Facebook

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a discutat azi, 28 iunie, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în marja conferinței aniversare George Marshall Fund. 

„Am exprimat recunoștința profundă a autorităților pentru sprijinul politic al europarlamentarilor în vederea acordării statutului de stat candidat pentru țara noastră. Rezoluțiile votate în această perioadă în cadrul Parlamentului au transmis un mesaj clar: viitorul nostru este în Uniunea Europeană”, a precizat ministrul Nicu Popescu. 

De asemenea, acesta a reiterat că drumul „spre aderare este singura opțiune care oferă Republicii Moldova stabilitate, dezvoltare și prosperitate.”

Citiți și: Maia Sandu: Statutul de țară candidată este “luminița de la capătul tunelului”. Ne așteaptă o muncă grea pentru construirea “Moldovei Europene”

Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Citiți și DOCUMENT Textul care consfințește perspectiva europeană a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei: Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor este în cadrul UE

Continue Reading

ROMÂNIA

Parlamentul a adoptat Declarația cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA: Sperăm că aderarea la Programul Visa Waiver se va realiza în cel mai scurt timp

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Parlamentul a adoptat, cu majoritate de voturi, o Declarație cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite, prin care instituția își exprimă speranța că aderarea țării noastre la ”Programul Visa Waiver, obiectiv comun al celor două țări, se va realiza în cel mai scurt timp, fiind deosebit de important pentru toți cetățenii români”.

”În ultimii 25 de ani, Parteneriatul Strategic dintre România și SUA și-a demonstrat în mod plenar valoarea practică și a evoluat odată cu progresul înregistrat de România în privința aderării la instituțiile europene și euroatlantice și de transformare internă profundă în conformitate cu valorile democratice ale spațiului euroatlantic. Romania și Statele Unite împărtășesc valori și interese comune, angajamentul profund pentru democrație și o relație strategica durabilă. Soliditatea relației dintre Romania și SUA este garantată de sprijinul puternic și constant al societății și al clasei politice românești. Parteneriatul Strategic între România și Statele Unite ale Americii, lansat acum 25 ani, reflectă voința de a răspunde provocărilor și amenințărilor regionale și globale și are o contribuție majoră la parcursul democratic, creșterea prosperității și securității cetățenilor români. Parteneriatul Strategic între România și SUA oferă și cadrul de formulare a răspunsului comun, fundamentat pe dreptul internațional și respectul pentru ordinea internațională bazată pe reguli, la invazia neprovocată și nejustificată a Ucrainei de către Rusia”, este menționat în documentul mai sus amintit.

În egală măsură, Parlamentul reafirmă ”relevanța și validitatea principiilor pe care se bazează Parteneriatului Strategic, respectiv angajamentul comun pentru valorile și instituțiile democrației, statului de drept și drepturile și libertățile fundamentale ale omului, și recunoașterea comună a rolului relevant al României în Europa de Sud-Est în promovarea acestor valori și principii”.

De asemenea, acesta ”subliniază angajamentul ferm pentru Parteneriatul Strategic România-SUA, care constituie și va rămâne unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe și de securitate a statului român”.

Mai mult, instituția legislativă se angajează ”să sprijine în activitatea legislativă și prin mijloacele diplomației parlamentare măsurile de asigurare a securității în mod unitar și coerent pe Flancul Estic al NATO și în spațiul euroatlantic, inclusiv creșterea prezenței militare a SUA în România, fiind încredințat că acestea aduc beneficii reciproce pe termen lung și întăresc legăturile transatlantice”.

În egală măsură, Parlamentul reiterează ”hotărârea de a sprijini contactul strâns și coordonarea cu SUA, uniți în voința de a susține ordinea internațională bazată pe reguli, care este esențială pentru menținerea păcii și securității mondiale, pentru a proteja democrația și libertatea și pentru a asigura securitatea aprovizionării cu alimente la nivel global, în contextul agresiunii militare continue pe scară largă a Rusiei împotriva integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei”.

Continue Reading

SUA

Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite să recunoască Rusia drept sponsor al terorismului

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat din nou Statele Unite să desemneze Moscova drept stat sponsor al terorismului – o clasificare care ar atrage sancțiuni semnificative -, după ce un atac efectuat luni cu rachete rusești asupra unui centru comercial din orașul Kremenchuk a ucis cel puțin 18 persoane. Acesta a declarat că forțele ruse au vizat în mod deliberat centrul comercial într-un „teribil atac terorist”, informează EFE și Ukrinform, preluat de Agerpres.

„În această dimineață, am făcut apel la Statele Unite să recunoască Rusia drept un stat care sponsorizează terorismul. Rezoluția relevantă este aprobată de Comitetul Senatului SUA, iar decizia legală poate fi adoptată de Departamentul de Stat. Iar o astfel de decizie este în mod clar necesară și trebuie să fie susținută de întreaga lume democratică”, a declarat Zelenski, într-un mesaj video adresat populației.

Șeful statului ucrainean a adăugat că le-a spus acest lucru participanților la summitul G7 desfășurat în Germania.

Ministerul rus al Apărării a precizat într-un comunicat că forțele sale aeriene au lovit „depozite de arme și muniții [pe care Ucraina] le-a primit de la Statele Unite și de la țări europene” în Kremenchuk. Acesta a susținut că munițiile au detonat și au provocat un incendiu într-un „centru comercial nefuncțional” din apropiere.
Potrivit lui Zelenski, însă, cel puțin 1.000 de persoane se aflau în interiorul mall-ului Amstor în momentul loviturii forțelor de ocupație, adăugând că aceste persoane nu reprezentau „niciun pericol pentru armata rusă”. Videoclipurile care au apărut de la fața locului au arătat clădiri înghițite de fum și civili care alergau să se adăpostească.

De asemenea, președintele ucrainean a precizat că Rusia a folosit deja aproape 2.800 de rachete de croazieră diferite împotriva Ucrainei, iar numărul de bombe aeriene și de rachete MLRS care au lovit orașele ucrainene pur și simplu nu poate fi numărat.

La rândul său, Andriy Yermak, șeful biroului prezidențial ucrainean, a scris luni pe Twitter că atacul a arătat că Rusia ar trebui să fie „desemnată drept stat sponsor al terorismului” și a cerut mai multe livrări de arme. „Avem nevoie de apărare antirachetă”, a punctat oficialul.

Liderii Grupului celor șapte națiuni, o adunare a puterilor economice globale, au condamnat în mod colectiv atacul ca fiind o crimă de război, calificându-l drept „abominabil” și promițând „un sprijin neclintit” pentru Ucraina într-o declarație comună.  Totodată, Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute atacul în cadrul unei reuniuni de marți.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA9 mins ago

Primele schimburi comerciale de energie electrică cu Ucraina și R. Moldova demarează pe 30 iunie pe interconexiunea dintre Ucraina și România

REPUBLICA MOLDOVA16 mins ago

Ministrul de externe al R. Moldova, alături de președinta Parlamentului European: Drumul spre aderare la UE, singura opțiune care ne oferă prosperitate

U.E.1 hour ago

Christine Lagarde anunță că BCE va merge „oricât de departe este nevoie” pentru a contracara inflația „excesivă”

ROMÂNIA1 hour ago

Parlamentul a adoptat Declarația cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA: Sperăm că aderarea la Programul Visa Waiver se va realiza în cel mai scurt timp

SUA2 hours ago

Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite să recunoască Rusia drept sponsor al terorismului

ROMÂNIA2 hours ago

81 de ani de la Pogromul din Iași. Klaus Iohannis: Doar prin asumarea onestă a trecutului putem dezvolta o societate care să se opună încercărilor de negare a Holocaustului

G72 hours ago

Cancelarul german, poziție tranșantă: În relațiile cu Rusia nu putem reveni la perioada de dinainte de invazia în Ucraina

ROMÂNIA3 hours ago

Marcel Ciolacu: Avem o șansă uriașă de a dezvolta componenta economică a parteneriatului strategic cu SUA. Se lucrează deja la planuri detaliate de business

ROMÂNIA3 hours ago

Florin Cîțu: România a făcut foarte multe pentru Parteneriatul Strategic cu SUA, fiind singura țară din UE care a scos China din contractele cu statul român

ENERGIE3 hours ago

Nicolae Ciucă: Vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum de gaze al României, cu ajutorul proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia

ROMÂNIA1 hour ago

Parlamentul a adoptat Declarația cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA: Sperăm că aderarea la Programul Visa Waiver se va realiza în cel mai scurt timp

ROMÂNIA3 hours ago

Marcel Ciolacu: Avem o șansă uriașă de a dezvolta componenta economică a parteneriatului strategic cu SUA. Se lucrează deja la planuri detaliate de business

NATO23 hours ago

Liderii NATO vor aproba la summitul de la Madrid un pachet consolidat de asistență pentru Ucraina și pachete de sprijin pentru R. Moldova și Georgia

NATO24 hours ago

Decizii cruciale pentru România: NATO va ridica grupurile de luptă la nivel de brigadă, va adopta noi planuri de apărare cu forțe pre-alocate pentru anumiți aliați, iar Forța de Reacție Rapidă va avea peste 300.000 de militari

INTERNAȚIONAL1 day ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Team2Share

Trending