Connect with us

U.E.

Summit ONU privind biodiversitatea. Consiliul UE a autorizat Comisia Europeană să aprobe ”Angajamentul liderilor pentru natură”

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

 

Consiliul UE a autorizat astăzi Comisia Europenă să aprobe, în numele Uniunii Europene, „Angajamentul liderilor pentru natură”, pentru a transmite un semnal solidar în direcția sporirii ambiției globale cu privire la biodiversitate, potrivit comunicatului oficial.

Prin urmare, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, este autorizată să aprobe angajamentul asumat, cu ocazia unui eveniment organizat de ONU în format virtual la 28 septembrie 2020, în contextul summitului ONU privind biodiversitatea.

Angajamentul este o declarație voluntară care subliniază faptul că pierderea biodiversității și degradarea ecosistemelor necesită acțiuni urgente și imediate la nivel mondial. El reprezintă o expresie a necesității de a depune eforturi mai susținute pentru a aborda în mod integrat și coerent provocările interconectate constituite de pierderea biodiversității, degradarea terenurilor, degradarea apelor dulci și a oceanelor, defrișările, poluarea și schimbările climatice.

Este vorba, printre altele, de un angajament de a concentra în jurul biodiversității, climei și mediului în ansamblu atât strategiile de redresare în urma crizei cauzate de pandemia de COVID-19, cât și urmărirea obiectivelor legate de dezvoltare și cooperare la nivel național și internațional. Scopul este de a garanta că răspunsul la actuala criză sanitară și economică este verde, just și contribuie în mod direct la o redresare mai bună și la realizarea unor societăți durabile.

Autorizarea acordată astăzi este în conformitate cu eforturile în curs ale Consiliului de protejare a biodiversității.

În concluziile sale din 19 decembrie 2019, Consiliul a încurajat UE și statele sale membre „să aibă în vedere participarea la inițiative mondiale relevante destinate consolidării conștiinței și ambiției la nivel politic în vederea protejării biodiversității, ca de exemplu coaliții foarte ambițioase, să pună urgent în aplicare angajamentele existente și să își asume noi angajamente și, în acest fel, să își intensifice acțiunile de combatere a declinului biodiversității și de inversare a procesului de degradare a ecosistemelor contribuind astfel și la Deceniul Națiunilor Unite pentru refacerea ecosistemelor”.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

U.E.

Belgia, țara care găzduiește instituțiile UE și NATO, intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar

Published

on

© European Parliament

Belgia intră de duminică în carantină totală, timp de o lună, pe fondul crizei de personal medical şi a paturilor de la ATI. Spitalele şi laboratoarele de testare şi-au depăşit capacitatea, iar numărul internărilor zilnice se dublează la fiecare opt zile, relatează Digi24.

În ciuda faptului că este una dintre cele mai bogate ţări şi are unul dintre cele mai puternice sisteme de sănătate din Europa, națiunea de 11 milioane de locuitori, care găzduieşte principalele instituţii ale Uniunii Europene şi sediul NATO, are a treia cea mai mare rată a mortalităţii cauzate de coronavirus pe plan mondial (raportată la numărul populației), fiind depășită doar de San Marino şi Peru, potrivit datelor Universităţii John Hopkins. 

Belgia riscă să rămână fără paturi de terapie intensivă disponibile până la sfârşitul săptămânii viitoare, după ce numărul pacienţilor cu COVID-19 trataţi în unităţile de terapie intensivă a crescut de la 525 pe 21 octombrie, la 1.057, joi.

Belgia se regăseşte din nou în epicentrul dezastrului pandemic, iar pentru a stopa fluxul internărilor în spitale, autorităţile au anunţat, vineri, o serie de restricţii.

Printre acestea se află închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, precum şi interzicerea parţială a vizitelor la familie şi prieteni. Telemunca va fi obligatorie în cazul tuturor activităților unde se poate aplica. Şcolile vor rămâne, de asemenea, închise timp de două săptămâni. Restricţiile de circulație pe timpul nopţii erau deja în vigoare, iar barurile şi restaurantele au fost închise încă de la începutul acestei luni.

Măsurile vor intra în vigoare începând de duminică, 1 noiembrie, şi vor fi revizuite peste o lună.

Decizia Belgiei vine la două zile după ce măsuri similare au fost dispuse de Germania și de Franța, cu excepția școlilor, care rămân deschise.

Mai mult, Comisia Europeană a lansat miercuri noi măsuri suplimentare pe fondul recrudescenței COVID-19, iar șefa executivului european, Ursula von der Leyen, a facut apel la statele membre la “acțiuni curajoase” care vor contribui la salvarea de vieți și la protejarea mijloacelor de subzistență.

Joi, după o videoconferință a șefilor de stat sau de guvern, președinta Comisiei Europene le-a transmis liderilor UE cinci mesaje cheie: statele membre să facă schimb de informații, să facă, de asemenea, schimb de experiență și analiză, să crească masiv capacitatea de testare, capacitatea de depistare și urmărire și, nu în ultimul rând, vaccinarea.

În context, oficialul european a mai informat că Uniunea Europeană va lucra pentru validarea rapidă, la nivelul Uniunii, a testelor rapide de antigen şi că Comisia Europeană este în discuţii cu patru companii pentru a asigura potenţiale vaccinuri, după ce a încheiat deja înţelegeri privind oferte de furnizare cu alte trei companii (AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson).

Continue Reading

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi: România, șanse reale de a obține găzduirea Centrului European pentru Securitatea Cibernetică și de a-și consolida poziția în UE

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

România are șanse reale de a obține găzduirea Centrului pentru Securitatea Cibernetică și de a-și consolida, astfel, poziția în Uniunea Europeană, în ciuda competiției acerbe, a transmis eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, într-un mesaj pe Facebook. 

Cristian Bușoi a participat joi, 29 octombrie, la trilogul de negociere între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe tema securității cibernetice, la care au participat comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton, și secretarul de stat din Guvernul federal al Germaniei, dr. Markus Richter.

În cadrul sesiunii de negociere desfășurată prin videoconferință, președintele ITRE a transmis următorul mesaj:

„Pentru a opri infracțiunile și amenințările cibernetice, în continuă creștere, Uniunea Europeană are nevoie de o abordare coordonată și, implicit, de un nou Centru de securitate cibernetică. Digitalizarea Uniunii Europene și implementarea sigură a 5G nu vor putea fi făcute fără un scut de apărare, care să protejeze temeinic integritatea și securitatea infrastructurii digitale, a serviciilor și rețelelor de comunicații”.

Eurodeputatul PPE consideră că factorii decizionali de la Bruxelles pot proteja prin deciziile lor cetățenii europeni și statele membre și să le ofere garanția securității și în domeniul digital. Mai mult, spune Cristian Bușoi, Centrul pentru Securitatea Cibernetică reprezintă „o șansă pentru România de a-și consolida poziția în UE, pentru ca avem șanse reale de obține găzduirea Centrului, chiar dacă competiția este foarte grea”.

Centrul European Industrial, Tehnologic și de Cercetare pentru Securitatea Cibernetică va spori coordonarea activităților de cercetare și inovare în domeniul securității cibernetice. Acesta va fi, de asemenea, principalul instrument al Uniunii Europene de a pune în comun investițiile în dezvoltarea securității cibernetice la nivel de cercetare, tehnologie și industrie.

Continue Reading

U.E.

Comisarul european pentru sănătate îndeamnă statele membre să impună măsuri dure de distanțare socială „pentru a rupe lanțul transmiterii” noului coronavirus

Published

on

© European Union, 2020

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a îndemnat statele membre din UE să impună măsuri dure de distanțare socială „pentru a rupe lanțul transmiterii” noului coronavirus, în ciuda dificultăților de adaptare resimțite în rândul populației, transmite Agerpres

„Trebuie să trecem prin asta, acolo unde este necesar, cu restricţii privind viaţa de zi cu zi, pentru a rupe lanţul transmiterii’, a spus oficialul european într-o videoconferinţă cu miniştrii sănătăţii din ţările UE.

Totodată, aceasta a recunoscut că unele din măsurile necesare sunt „dureroase”, iar mulți europeni sunt reticenți cu privire la respectarea lor având experiența limitantă a restricțiilor adoptate de autoritățile din statele membre în timpul primului val al pandemiei, în primăvară. 

De asemenea, comisarul european a îndemnat statele membre să intensifice testarea, să amelioreze posibilităţile de urmărire a contactelor şi să extindă capacitatea sistemelor sanitare, în contextul în care numărul total de cazuri de infectare pe continent a depășit 10 milioane de la debutul pandemiei. 

Amintim că în mai multe state europene, autorităţile au închis restaurantele şi barurile şi au interzis evenimentele sportive şi culturale, iar în cele mai mari state din UE, Franța, Germania, Italia sau Spania, autoritățile au decis închiderea restaurantelor, barurilor sau școlilor, interzicerea activităților culturale cu public, au restrând circulația persoanelor între anumite ore, introducând chiar măsura izolării naționale pe termen mai scurt sau mediu, 1 lună de zile în cazul Franței și până în luna mai a anului viitor, în cazul Spaniei. 

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

ROMÂNIA15 mins ago

Ambasadorul SUA afirmă sprijinul țării sale pentru “perioada Renașterii în România”: România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat în Europa

U.E.29 mins ago

Belgia, țara care găzduiește instituțiile UE și NATO, intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar

Cristian Bușoi15 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: România, șanse reale de a obține găzduirea Centrului European pentru Securitatea Cibernetică și de a-și consolida poziția în UE

U.E.15 hours ago

Comisarul european pentru sănătate îndeamnă statele membre să impună măsuri dure de distanțare socială „pentru a rupe lanțul transmiterii” noului coronavirus

NATO16 hours ago

MApN: Încă două avioane F-16 au sosit în țară. Forțele Aeriene Române au de acum în dotare 16 aeronave de luptă F-16

ROMÂNIA17 hours ago

Raport al Comisiei Europene: România a suferit cele mai mari pagube produse de incendii în zonele protejate în 2019

ROMÂNIA17 hours ago

Procedura de infringement: Comisia Europeană solicită României să transpună pe deplin legislația UE care condamnă discursul și infracțiunile motivate de ură

ROMÂNIA18 hours ago

Ambasadorul SUA, la cinci ani de la Colectiv: Nu pot șterge răul din trecut, dar pot să asigur că SUA sunt partenerul neclintit în crearea unei Românii lipsite de corupție

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Procedura de infringement: România are la dispoziție două luni pentru a remedia deficiențele privind tratarea apelor urbane reziduale

Eugen Tomac18 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac salută decizia UE de a aloca 220 de milioane de euro pentru transferul pacienților COVID-19: Sprijinul european este esențial

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI21 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru Cerul Unic European, speră că va finaliza cât mai rapid acest dosar ”esențial pentru viitorul aviației”

Dragoș Pîslaru3 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, la audierea lui Cosmin Boiangiu: Autoritatea Europeană a Muncii este pe mâini bune. Coordonarea în domeniul protecției sociale și al muncii este fundamentală

ROMÂNIA4 days ago

Ela Moraru, CEO Google România: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală ar trebui să susțină și să promoveze continuarea studiilor de către femei în domeniul IT&C, fiind necesară această forță de muncă

ROMÂNIA4 days ago

Violeta Luca, Microsoft: Crearea CNTD vine într-un moment foarte bun, pe o bază în care digitalizarea s-a făcut într-un ritm accelerat, efectul de transformare fiind unul structural

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA4 days ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș5 days ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

Advertisement
Advertisement

Trending