Summitul de la Bratislava, urmat de cel din Valletta la începutul anului 2017 pentru „a arăta unitate și de a aduce control politic”

Liderii UE se vor întâlni la începutul anului viitor în capitala malteză pentru a discuta viitorul Uniunii Europene, notează Politico Europe.pm-dr-joseph-muscat

Întâlnirea celor 27 de lideri din Valletta va urma celei din Bratislava din luna aceasta, potrivit declarațiilor prim-ministrului Joseph Muscat.

Muscat a transmis un mesaj prin care a arătat faptul că împreună cu președintele Consiliului European Donald Tusk a convenit întrevederea cu liderii europeni de la începutul anului 2017 pentru a crește  impulsul pentru o nouă idee a Europei”.

Malta va deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului viitor.

Summitul de la Bratislava va marca prima reuniune a oficialilor europeni după decizia Marii Britanii de a ieșii din Uniunea Europeană . Cu toate acestea, președintele Tusk a declarat că prioritatea întâlnirii din capitala slovacă este de „a arăta unitate și de a aduce control politic”.

Liderii celor 27 de state se vor întâlni la Bratislava, Slovacia, pe data de 16 septembrie, în cadrul unei întrevederi informale pentru a discuta despre consecințele referendumului de a părăsi Uniunea Europeană, dar și despre viitorul configurației europene.

Summitul UE-27 de la Bratislava va fi astfel prima reuniune a șefilor de stat sau de guvern din UE în 27 după trei ani, dar și prima astfel de reuniune fără Marea Britanie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare