Connect with us

G20

Summitul G20: Macron i-a cerut lui Xi Jinping ca Franța și China să își unească forțele împotriva războiului din Ucraina și revenirea Rusiei la masa negocierilor

Published

on

© Emmanuel Macron/ Twitter

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut marţi omologului său chinez, Xi Jinping, să îşi unească forţele împotriva războiului din Ucraina şi să facă apel la preşedintele Putin pentru a “reveni la masa negocierilor”, subliniind că stabilitatea mondială este, de asemenea, în interesul Chinei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Este necesar “să ne unim forţele pentru a răspunde atât provocărilor internaţionale majore, aţi menţionat-o pe cea climatică pentru a numi doar una şi, fără îndoială, cea mai semnificativă, dar şi crizelor internaţionale precum războiul lansat de Rusia în Ucraina pentru care G20 este un format adecvat”, a afirmat preşedintele francez la începutul unei întâlniri bilaterale în marja summitului G20 din Bali.

Macron, unul dintre ultimii lideri europeni care s-au întâlnit personal cu Xi Jinping la finele lui 2019 înainte de izbucnirea pandemiei, a fost acum al treilea lider occidental care a discutat față în față cu liderul chinez, după vizita cancelarului german Olaf Scholz la Beijing și după prima întrevedere între liderii SUA și Chinei de când Joe Biden este președinte.

“Împreună cu președintele Xi Jinping, solicităm respectarea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei. Consecințele acestui conflict depășesc granițele europene: le vom depăși prin coordonarea strânsă între Franța și China”, a scris Macron, pe Twitter, după întâlnire. Un apel similar către Xi a fost lansat și de cancelarul Olaf Scholz când s-a aflat în China.

“Pentru a opri escaladarea și pentru a face față consecințelor războiului din Ucraina, pentru a sprijini economiile cele mai vulnerabile, pentru a ne decarboniza economiile și pentru a acționa în vederea protejării biodiversității: Franța și China sunt hotărâte”, a adăugat el.

Întrevederea organizată în hotelul în care este cazată delegaţia chineză a durat puţin peste 40 de minute, potrivit Palatului Elysée.

Summitul G20 trebuie să “reducă tensiunile, decalajele care există în mediul internaţional şi să ne permită să construim ceea ce cred că este în interesul atât al Chinei, cât şi al Franţei, adică o stabilitate reală, elemente tangibile de cooperare care să ne permită să readucem pacea oriunde s-au instalat conflicte”, a subliniat Emmanuel Macron.

Preşedintele Xi Jinping, a cerut, la rândul său, Franţei şi Europei să lucreze, alături de China, pentru a consolida “stabilitatea” în lume, fără a menţiona însă războiul din Ucraina.

“China şi Franţa, China şi Europa ar trebui să procedeze astfel încât relaţia lor să se dezvolte pe o traiectorie corectă pe termen lung pentru a injecta stabilitate şi o energie pozitivă în lume”, a susţinut liderul chinez.


Citiți și

Summitul G20: Biden și Xi s-au întâlnit pentru prima dată ca lideri ai SUA și Chinei pentru a evita “transformarea competiției în conflict” și a readuce relațiile pe “calea cea bună”

Liderii G20 se reunesc în Indonezia pentru un summit influențat de războiul Rusiei în Ucraina și prima întâlnire Biden – Xi. Cu Putin absent, Moscova este pregătită de confruntare diplomatică cu Occidentul


China nu a condamnat ofensiva rusă în Ucraina lansată pe 24 februarie şi continuă să fie foarte reticentă, la fel ca multe ţări din Sud, inclusiv Indonezia, în a critica Moscova, inclusiv la summitul G20.

Este de aşteptat ca G20 să emită un comunicat în care majoritatea membrilor grupului să condamne ferm ofensiva rusă în Ucraina, a declarat marţi un înalt oficial american.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

G20

Olaf Scholz își exprimă deschiderea față de admiterea Uniunii Africane în G20: Se impune din respect pentru continent şi numeroasele lui state

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Cancelarul german, Olaf Scholz, care a început joi un turneu de trei zile în Africa de Est, efectuând prima oprire în Etiopia, și-a exprimat deschiderea admiterii Uniunii Africane în G20, conform AFP, citat de Agerpres.

”Vrem să susţinem Uniunea Africană ca ea să obţină un loc în G20”, a declarat cancelarul la sosirea lui la Addis Abeba, într-o declaraţie difuzată de canalul german de ştiri NTV.

”Aceasta se impune din respect pentru continent şi numeroasele lui state, dar şi pentru populaţia sa în creştere”, a adăugat Scholz.

Acesta urmează să viziteze și sediul Uniunii Africane, care acționează în prezent ca mediatoare în conflictul sudanez.

Cancelarul german se alătură astfel unor lideri precum Joe Biden și Emmanuel Macron care, și ei la rândul lor, au pledat pentru includerea Uniunii Africane în G20.

Africa de Sud este singură ţară de pe continentul african care face parte din grupul celor mai mari economii ale lumii.

G20 cuprinde în prezent 19 ţări (Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Regatul Unit, Rusia, SUA şi Turcia) şi Uniunea Europeană.

Cancelarul german întreprinde, începând de joi, o vizită în Etiopia, apoi în Kenya.

Etiopia a fost începând din 2020 scena unui război civil între trupele guvernului lui Abiy Ahmed şi cele ale liderilor regiunii nordice Tigray, care au declanşat o rebeliune împotriva puterii federale. La începutul lui noiembrie, a fost semnat un acord de încetare a ostilităţilor.

În Kenya, Olaf Scholz speră să stabilească parteneriate în energie curată cu o ţară-pionier ale cărei nevoi energetice sunt acoperite în proporţie de 90% din energii din surse regenerabile (energii verzi).

Kenya, deja principalul partener comercial al Germaniei în Africa de Est, prevede să acopere din 2030 toate nevoile sale energetice din surse regenerabile.

Continue Reading

G20

G20: Josep Borrell apreciază că se observă ”o mică ameliorare” în plan diplomatic cu Rusia: Cel puțin de data asta Lavrov a rămas în sală când țările occidentale au condamnat invazia rusă

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, a apreciat vineri că se observă ”o mică ameliorare” în plan diplomatic cu Rusia pe durata reuniunii G20, în pofida divizărilor legate de Ucraina, anunță AFP, citat de Agerpres.

Oficialul european a detaliat că ministrul rus de externe a rămas de această dată în sală în momentul în care miniștrii de externe din țările occidentale au condamnat invazia rusă, comparativ cu precedenta reuniune a șefilor diplomațiilor G20, desfășurată în Indonezia, în timpul căreia Lavrov a părăsit sala, deranjat de valul de luări de poziție prin care era condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

”Cel puţin de data asta a rămas şi a ascultat. Este o îmbunătăţire mică, dar importantă”, a estimat Borrell în marja Raisina Dialogue, un forum organizat la New Delhi.

”Cred că e mai bine decât nimic”, a adăugat şeful diplomaţiei UE, care şi-a făcut cunoscută de altfel opoziţia faţă de excluderea totală a Rusiei din G20.

Reuniunea de joi a miniștrilor de externe din G20 s-a încheiat fără un comunicat comun, ca urmare a opoziției Rusiei și Chinei.

În contextul acestei întâlniri, secretarul de stat american, Antony Blinken, a avut o întrevedere cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, căruia i-a cerut ca Rusia ”să revină asupra deciziei sale iresponsabile și să se întoarcă la punerea în aplicare a Noului Tratat START, care impune limite verificabile asupra arsenalelor nucleare ale Statelor Unite și ale Federației Ruse”.

”Respectarea reciprocă este în interesul ambelor noastre țări.  Este, de asemenea, ceea ce așteaptă oamenii din întreaga lume de la noi, ca puteri nucleare.  I-am spus ministrului de externe că, indiferent ce se întâmplă în lume sau în relația noastră, Statele Unite vor fi întotdeauna gata să se angajeze și să acționeze în ceea ce privește controlul armelor strategice, așa cum au făcut-o Statele Unite și Uniunea Sovietică, chiar și în perioada de vârf a Războiului Rece”, a detaliat Blinken temele discutate cu omologul rus.

De asemenea, acesta a ridicat problema reținerii nejustificate a cetățeanului american, Paul Whelan.

”În cele din urmă, i-am spus ministrului de externe ceea ce eu și mulți alții am spus săptămâna trecută la Națiunile Unite și ceea ce mulți miniștri de externe din G20 au spus astăzi: să punem capăt acestui război de agresiune; să ne angajăm într-o diplomație semnificativă care poate produce o pace dreaptă și durabilăPreședintele Zelenski a prezentat un plan în 10 puncte pentru o pace dreaptă și durabilă.  Statele Unite sunt pregătite să sprijine Ucraina prin diplomație pentru a pune capăt războiului pe baza acestui plan. Cu toate acestea, președintele Putin a demonstrat un interes zero în a se angaja, spunând că nu există nimic de discutat dacă și până când Ucraina nu acceptă – citez – <<noile realități teritoriale>>, dublând în același timp brutalizarea Ucrainei”, a mai spus secretarul de stat american.

Continue Reading

G20

SUA și aliații din Quad consideră ”inacceptabile” amenințările Rusiei cu arme nucleare și cer ca Moscova să fie pedepsită pentru războiul din Ucraina

Published

on

© U.S. Department of State/ Flickr

Rusia nu poate rămâne nepedepsită pentru războiul împotriva Ucrainei, au subliniat vineri, într-un comunicat preluat de Reuters, secretarul de stat american, Antony Blinken, și omologii săi din India, Japonia și Australia, țări care formează alături de SUA grupul Quad, informează Agerpres.

Cei patru miniștri de externe au calificat, de asemenea, că utilizarea armelor nucleare sau amenințarea cu acestea în Ucraina este ”inadmisibilă”.

”Dacă am permite Rusiei să facă nepedepsită ceea ce face în Ucraina, ar fi un mesaj pentru potenţialii agresori de oriunde că pot scăpa şi ei”, a afirmat Blinken la New Delhi, unde se afla cu ocazia unei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din G20.

În contextul acestei reuniuni, oficialul american a avut o întâlnire cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, căruia i-a cerut ca Rusia ”să revină asupra deciziei sale iresponsabile și să se întoarcă la punerea în aplicare a Noului Tratat START, care impune limite verificabile asupra arsenalelor nucleare ale Statelor Unite și ale Federației Ruse”.

”Respectarea reciprocă este în interesul ambelor noastre țări.  Este, de asemenea, ceea ce așteaptă oamenii din întreaga lume de la noi, ca puteri nucleare.  I-am spus ministrului de externe că, indiferent ce se întâmplă în lume sau în relația noastră, Statele Unite vor fi întotdeauna gata să se angajeze și să acționeze în ceea ce privește controlul armelor strategice, așa cum au făcut-o Statele Unite și Uniunea Sovietică, chiar și în perioada de vârf a Războiului Rece”, a detaliat Blinken temele discutate cu omologul rus.

Comunicatul miniştrilor din Quad s-a referit – foarte puţin voalat – şi la China, denunţând acţiunile care intensifică tensiunile în Marea Chinei de Sud şi ”militarizarea” teritoriilor disputate din regiunea respectivă.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA6 hours ago

MAE marchează Ziua Tratatului de la Trianon printr-o expoziție dedicată rolului diplomației române la Conferința de Pace de la Paris 1919-1920

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

UE ”este foarte îngrijorată” de stabilirea unei comisii poloneze de anchetă privind influența rusă, care ”ar putea fi folosită pentru a limita posibilitatea persoanelor de a candida pentru funcții publice”

U.E.11 hours ago

UE dublează flota de stingere a incendiilor rescEU pentru vara anului 2023. România va contribui cu pompieri în Franța, Grecia sau Portugalia

EDUCAȚIE11 hours ago

Klaus Iohannis, consultări cu sindicaliștii: Șeful statului, dispus să garanteze un acord politic între Guvern și sindicate pentru reluarea procesului educațional

U.E.11 hours ago

UE solicită sârbilor și kosovarilor ”să dezamorseze tensiunile imediat şi necondiţionat”

NATO12 hours ago

Miniștrii de externe din NATO se întrunesc la Oslo pentru a găsi un numitor comun privind viitoarea aderare a Ucrainei și succesorul lui Jens Stoltenberg

ROMÂNIA12 hours ago

eMAG a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 7,1 miliarde de lei și cu un profit de 123,7 milioane de lei

U.E.13 hours ago

Banca Națională a Bulgariei: Ne aflăm pe ultima porțiune a drumului către zona euro

U.E.13 hours ago

Germania pune la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita președinția Consiliului UE în 2024

SUA13 hours ago

SUA, ”preocupate” de înființarea comisiei poloneze de anchetă privind influența rusă, care ”ar putea fi folosită în mod abuziv pentru a interfera cu alegerile libere și corecte” din toamnă

REPUBLICA MOLDOVA17 hours ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO6 days ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

POLITICĂ6 days ago

Ziua Eroilor. Klaus Iohannis: Prin lupta pentru desăvârșirea unității naționale, înaintașii noștri au acționat decisiv pentru conectarea României la spațiul politic european

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen

POLITICĂ7 days ago

Klaus Iohannis cere coaliției ca rotația guvernamentală să se desfășoare “sticlă”: Oamenii trebuie să vadă că nu este vorba de tras sfori. Numai de instabilitate nu avem nevoie

ROMÂNIA7 days ago

Steinmeier l-a asigurat pe Iohannis că Germania se va implica pentru aderarea României la Schengen: Cancelarul Scholz și miniștrii de externe și interne vor aduce argumente Austriei și Olandei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a înregistrat în Parlamentul European petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Adunarea Națională “Moldova Europeană”. Maia Sandu: Calea aleasă de Moldova, calea europeană. Trebuie să aderăm la UE până în 2030

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Dorin Recean: La Chişinău încă nu cad rachete, asta datorită ucrainenilor, dar Republica Moldova este atacată hibrid

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Regiunea Mării Negre are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie

Team2Share

Trending