La două decenii după ce au aderat la Uniunea Europeană și la NATO, țările din Europa de Est se tem că vor fi din nou depășite în momentul în care, la sfârșitul acestui an, vor fi redistribuite funcțiile de conducere de la vârful ierarhiilor UE și Alianței Nord-Atlantice, consemnează Politico Europe într-un material centrat pe viziunea Estoniei, în principal, și a celorlalte republici baltice – Letonia și Lituania – în subsidiar.
Articolul jurnaliștilor de la Politico apare în contextul scenariului probabil al numirii prim-ministrului olandez Mark Rutte ca nou secretar general al NATO, poziție pentru care acesta pare să fi primit deja aprobarea Washingtonului, Londrei, Parisului și Berlinului.
Cu toate acestea, în rândul multor membri din partea de est a Alianței, în special a celor care se învecinează cu Rusia, Belarus și Ucraina, această decizie nu se bucură de aceeași receptivitate.
“Ce credibilitate morală are tipul ăsta?”, a declarat fostul președinte estonian Toomas Hendrik Ilves, arătând că Olanda nu și-a respectat angajamentul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în timpul celor 13 ani în care Rutte a fost prim-ministru.
În context, Bloomberg a relatat în urmă cu două săptămâni că România a anunțat statele membre NATO că plănuiește să-l nominalizeze pe președintele Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al Alianței. Ulterior, doi diplomați NATO care au cunoștință de această evoluție au confirmat pentru Politico Europe demersul din partea României.
Contactată de CaleaEuropeană.ro, Administrația Prezidențială a precizat că nu comentează zvonuri apărute în spațiul mass-media. În ceea ce-l privește, președintele Klaus Iohannis a calificat drept “inadmisibil” deznodământul în care, după alegerile pentru Parlamentul European, niciuna din funcțiile cheie de conducere ale instituțiilor UE nu ar reveni unei persoane din Europa de Est. El a făcut aceste afirmații la Strasbourg în contextul susținerii unui discurs privind viitorul Europei în plenul Parlamentului European.
De asemenea, și prim-ministrul estonian Kaja Kallas și-a exprimat anul trecut interesul de a candida pentru o astfel de poziție.
“Dacă ne gândim la un echilibru geografic, va fi al patrulea secretar general (al NATO) din Olanda”, a declarat Kallas săptămâna trecută pentru podcastul Power Play al Politico Europe. “Și apoi se pune problema dacă există țări de rangul întâi și țări de rangul doi în NATO. Suntem egali sau nu suntem egali? Deci aceste întrebări rămân în continuare“, a adăugat ea.
Între timp, Guvernul Ungariei nu îl poate susține pe premierul olandez Mark Rutte pentru a deveni următorul secretar general al NATO, a declarat marți, într-o conferință de presă, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit Reuters.
“Cu siguranță nu putem susține alegerea unui om în funcția de secretar general al NATO, care anterior a vrut să forțeze Ungaria să îngenuncheze”, a declarat Peter Szijjarto, referindu-se la poziția adoptată de Rutte în timpul disputei dintre Ungaria și UE cu privire la problemele legate de statul de drept.
Țările est-europene au ocupat puține dintre funcțiile de conducere ale UE și NATO de când majoritatea acestora au aderat la cele două instituții în 2004, la aproximativ 15 ani după căderea Cortinei de Fier.
Polonia este singura țară din regiune care a primit poziții de conducere la nivelul UE. Fostul și actualul prim-ministru Donald Tusk a avut un mandat de președinte al Consiliului European, iar Jerzy Buzek, un alt fost prim-ministru polonez, a condus Parlamentul European timp de doi ani și jumătate, aproximativ o jumătate de mandat.
În prezent, cel mai înalt responsabil est-european în UE este vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, un ex-premier leton care gestionează domeniul economic și portofoliul comerțului internațional la nivelul Comisiei Europene. De asemenea, românul Mircea Geoană este secretar general adjunct al NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este în funcție din 2014 și urmează să se retragă în octombrie 2024.
Mandatul său a fost prelungit în iulie pentru a patra oară, deoarece cele 31 de țări membre ale alianței au ales să rămână cu un lider experimentat, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, în contextul în care războiul Rusiei din Ucraina face ravagii la ușa NATO.
Prin tradiție, toți secretari generali ai NATO sunt europeni și au venit în această funcție după ce au fost prim-miniștri, miniștri de externe sau miniștri ai apărării în țările aliate din care proveneau. Ultimii doi secretari generali, Rasmussen și Stoltenberg, au fost prim-miniștri în țările lor, Danemarca și Norvegia. Predecesorul celor doi nordici, olandezul “Jaap” de Hoop Scheffer, a fost ministru de externe al țării sale, iar ultimul secretar general al NATO care anterior a ocupat funcția de ministru al apărării a fost britanicul George Robertson, în perioada 1999-2004.
