NATO
Suntem în curs de înființare a unui nou centru privind coordonarea eforturilor NATO, UE și ale partenerilor pentru ”intensificarea acțiunilor de protecție a infrastructurii subacvatice critice”, anunță Stoltenberg
Published
3 weeks agoon
By
Teodora Ion
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunță că organizația este în proces de înființare a unui nou centru în cadrul Comandamentului Maritim Aliat din Regatul Unit, pentru ”a coordona mai bine eforturile aliaților de a lucra cu partenerii, de a lucra cu Uniunea Europeană, dar și de a lucra cu sectorul privat în vederea unui mai bun schimb de informații, dar și în vederea intensificării acțiunilor de protecție a infrastructurii subacvatice critice”.
Potrivit The Guardian, acesta urmează să îi informeze pe miniștrii apărării din țările membre, reuniți la Bruxelles, cu privire la măsurile NATO cu privire la protejarea infrastructurii critice, după ce operatorul finlandez al sistemului de gaze Gasgrid a raportat la începutul lunii octombrie o scurgere, după ce conducta Balticconnector, lungă de 77 de kilometri, care leagă țările sub Golful Finlandei, a înregistrat o scădere ”neobișnuită” a presiunii.
Operatorul finlandez de telecomunicații Elisa a declarat, de asemenea, că a detectat o defecțiune la un cablu submarin pe care îl folosește pentru a verifica conexiunile de comunicare cam în același timp cu scurgerea de gaz, chiar dacă serviciile nu au fost întrerupte.
Anul trecut, gazoductele Nord Stream dintre Rusia și Germania au fost avariate de explozii în ceea ce guvernele occidentale au numit un act de sabotaj. Nu s-a găsit încă nicio dovadă clară cu privire făptașul atacurilor.
Nu mai târziu de luna septembrie, Comisia Europeană a înaintat un plan de acțiune pentru a îmbunătăți răspunsul la incidentele transfrontaliere perturbatoare.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Trebuie să fim pregătiți pentru ”vești proaste” din Ucraina, semnalează secretarul general al NATO: ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în momentele bune, cât și în cele rele”
Ambasadoarea Kathleen Kavalec: SUA face tot ce poate pentru a consolida postura de descurajare și apărare a României pe flancul estic al NATO
Patru avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO
Consiliul NATO-Ucraina a discutat despre reformele Kievului în vederea aderării la Alianță: România susține ca summitul de la Washington din 2024 să marcheze un pas înainte
Turcia a transmis Suediei că se așteaptă să-i ratifice candidatura la NATO „în câteva săptămâni”, afirmă șeful diplomației suedeze
Stoltenberg susține că situația din Gaza și cea din Ucraina sunt diferite „în multe privințe”: Ucraina nu a reprezentat niciodată o amenințare pentru Rusia
NATO
Trebuie să fim pregătiți pentru ”vești proaste” din Ucraina, semnalează secretarul general al NATO: ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în momentele bune, cât și în cele rele”
Published
2 hours agoon
December 4, 2023By
Teodora Ion
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că alianța militară occidentală ar trebui să fie pregătită pentru vești proaste de pe frontul ucrainean, în contextul în care Kievul continuă să se apere de invazia pornită de Rusia, informează Politico Europe.
”Războaiele se desfășoară în etape”, a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat sâmbătă postului german de televiziune ARD. ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în perioadele bune, cât și în cele rele”, a spus el.
”Trebuie să fim pregătiți și pentru veștile proaste”, a adăugat Stoltenberg, fără a oferi detalii specifice.
Comentariile sale apar în contextul în care aliații occidentali discută chestiunile legate de muniție și ajutor financiar destinate Ucrainei, având în vedere că Moscova își sporește efectivul de trupe.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret prin care a suplimentat numărul de soldați cu aproximativ 170.000, ajungând la un total de 1,3 milioane.
Liniile frontului s-au modificat puțin în ultimele luni, în ciuda contraofensivei Kievului din timpul verii. Dar ucrainenii au folosit rachete de croazieră pentru a respinge flota rusă din Marea Neagră și au provocat pagube în adâncimea teritoriului rusesc.
”Acestea sunt victorii mari, chiar dacă nu au reușit să mute linia frontului”, a declarat Stoltenberg în interviu.
Stoltenberg a lansat un apel la adresa membrilor NATO de a accelera producția de muniție și a deplâns stadiul fragmentat al industriei de apărare din Europa.
”Nu suntem capabili să lucrăm atât de strâns împreună pe cât ar trebui”, a spus el, îndemnând guvernele să privească dincolo de interesele lor naționale și să vadă imaginea de ansamblu.
O victorie a lui Putin nu ar fi doar o tragedie pentru Ucraina, ci ar reprezenta un pericol și pentru restul aliaților, a spus Stoltenberg. ”Cu cât sprijinim mai mult Ucraina, cu atât mai repede se va încheia războiul”, a conchis secretarul general al NATO.
NATO
Patru avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO
Published
4 days agoon
November 30, 2023
Avioane F-16 ale Forţelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru a efectua misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO, a anunţat joi MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Potrivit sursei citate, patru aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Turce au aterizat joi, 30 noiembrie, în Baza 86 Aeriană “Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea.
Detaşamentul, format din aproximativ 80 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi patru aeronave F-16, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, menţionează un comunicat transmis de Biroul de presă al MApN.
Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi Forţele Aeriene Turce.
NATO
Generalul Gheorghiță Vlad va fi învestit joi în funcția de șef al Statului Major al Apărării, în prezența președintelui Klaus Iohannis
Published
5 days agoon
November 29, 2023
Generalul Gheorghiță Vlad a fost numit în funcția de șef al Statului Major al Apărării printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis, ceremonia de învestire în funcție urmând să aibă loc joi la Monumentul Eroilor Patriei de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
Marți, șeful statului a semnat două decrete prin care generalul Gheorghiță Vlad a fost numit șeful SMAp și a fost avansat la de la gradul de general-locotenent cu trei stele la cel de general cu patru stele.
Vlad, care a fost propus spre validare președintelui Iohannis de către ministrul apărării Angel Tîlvăr, îl va înlocui în fruntea Armatei pe generalul Daniel Petrescu, aflat la final de mandat. Mandatul șefului Statului Major al Apărării este de patru ani.
Numirea Gheorghiță Vlad în funcția de SMAp semnifică faptul că acesta va deveni membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și va reprezenta România în Comitetul Militar al NATO, structură decizională de vârf în domeniul militar a Alianței Nord-Atlantice.
Gheorghiță Vlad a fost locţiitor al şefului SMAp din 16 august 2022.
În perioada februarie 2020-august 2022, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMAp.
În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.
Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcții cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.
În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.
A absolvit în 2002 cursurile Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare, un curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică – Ede, Olanda, un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti și un curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania. Are un master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate la Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College – Carlisle, SUA.
Este decorat cu: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a „În Serviciul Armatei României”, Emblema de Merit clasa a I-a „În Serviciul Păcii”, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.
S-a născut la data de 7 septembrie 1969, în Bucureşti. Este căsătorit şi are doi copii.
Concrete & Design Solutions

Premierul Ungariei pare hotărât să submineze deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina: Este limpede că recomandarea Comisiei Europene este nefondată

David Cameron face prima sa vizită în SUA ca șef al diplomației britanice, pentru a „reafirma forța relației Marii Britanii cu cel mai apropiat aliat strategic al său”

Trebuie să fim pregătiți pentru ”vești proaste” din Ucraina, semnalează secretarul general al NATO: ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în momentele bune, cât și în cele rele”

Franța îndeamnă Beijingul să-și regândească comportamentul asertiv în Marea Chinei de Sud, pentru că „lumea nu are nevoie de o nouă criză”

Op-ed | Dolors Montserrat și Marian-Jean Marinescu: Cea mai bună pregătire pentru următoarea criză? Consolidarea industriei de sănătate

Klaus Iohannis, la COP28: România este o gazdă din ce în ce mai atractivă pentru fabricarea tehnologiilor verzi

“Situația actuală” a demersurilor de aderare a României și Bulgariei la Schengen se află pe agenda Consiliului JAI. O decizie nu va fi supusă la vot

Ambasadoarea Kathleen Kavalec: SUA face tot ce poate pentru a consolida postura de descurajare și apărare a României pe flancul estic al NATO

Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din SUA: Nu insist să reveniți în România. În schimb, putem dezvolta lucruri împreună, precum includerea României în Visa Waiver

Klaus Iohannis, întâlnire cu John Kerry în Dubai: România se alătură Angajamentului Global privind metanul, susținut de SUA și UE, și dorește să fabrice tehnologii verzi

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

Președintele Senatului consideră că ”mediul de afaceri are nevoie de încredere şi predictibilitate” pentru a se dezvolta astfel încât orice situaţie de criză să poată fi depăşită

Volodimir Zelenski, Maia Sandu și Charles Michel afirmă “calea europeană” a Ucrainei și Moldovei la zece ani de la EuroMaidan: Aderarea va întări frontiera estică a UE
Trending
- U.E.1 week ago
Guvernul olandez în exercițiu, îngrijorat că Geert Wilders ar putea înceta sprijinul pentru Ucraina. Politico Europe titrează că “Wilders este cel mai mare coșmar al UE”
- ROMÂNIA1 week ago
Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat
- COMISIA EUROPEANA5 days ago
Dana Spinanț, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei von der Leyen, a fost numită director general al Direcției Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene
- ROMÂNIA1 week ago
INTERVIU Președintele COPAC Radu Gănescu: Politica de finanțare a sistemului de sănătate trebuie schimbată. Nu putem avea acces la inovație fără predictibilitate bugetară
- ROMÂNIA7 days ago
Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”