Connect with us

SUA

“Suntem puterea mondială” – Joe Biden “debarcă” în Europa asigurând-o că nu trebuie să se teamă de Rusia: Nu putem lăsa NATO să eșueze; deciziile pe care le luăm vor determina viitorul Europei

Published

on

© White House/ Flickr

Împlinirea a 80 de ani de la debarcarea aliată din Normandia, moment decisiv care a întors soarta celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, este la fel de importantă pentru viitor ca și pentru trecut, subliniază președintele american Joe Biden, într-un interviu acordat pentru prestigioasa revistă TIME înainte de călătoria sa în Europa, unde se va afla de două ori în această lună.

Sosind miercuri la Paris, Biden va călători pe 6 iunie în Normandia pentru a comemora un eveniment care a servit timp de opt decenii ca punct central al viziunii ce a stat la baza alianței transatlantice. Mai mult decât atât, Biden va face acest gest, alături de președintele francez Emmanuel Macron, regele britanic Charles al III-lea, cancelarul german Olaf Scholz sau președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unei vizite de stat în Franța care coincide cu perioada alegerilor europene și în cursul căreia va ține un discurs despre apărarea democrației.

De când a devenit președinte al Statelor Unite, în 2021, Joe Biden a venit în Europa în fiecare an. Aterizând pentru prima dată în 2024 pe continentul european, liderul de la Casa Albă a efectuat cinci vizite în Marea Britanie, două în Belgia și Polonia și câte una în Germania, Finlanda, Irlanda, Italia, Ucraina, Lituania, Spania, Elveția și Vatican.

El va sosi în Normandia în calitate de al 12-lea și, cu siguranță, ultimul președinte american care a fost în viață în acea zi din 1944, când 73.000 de soldați americani au condus cea mai mare operațiune amfibie din istoria omenirii, accelerând înfrângerea Germaniei naziste și eliberarea Europei de sub dominația hitleristă, punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru generații întregi, Ziua Z sau D-Day în limbaj anglo-saxon a fost o aniversare sfântă. Biden a declarat pentru Time că aniversarea acestui moment este la fel de importantă pentru viitor ca și pentru trecut.

Suntem puterea mondială. Jucăm acest rol și mai mult“, a spus liderul american, care consideră că valorile democratice ale Americii sunt “firul de bază al puterii noastre globale” și tratează alianțele sale “cel mai mare atu al nostru”.

În contrast, oponentul său în cursa pentru un al doilea mandat, fostul președinte Donald Trump, a vorbit într-un interviu similar pentru TIME că nu va apăra Europa de Rusia dacă aliații nu își achită contribuțiile pe care le datorează Statelor Unite pentru securitatea lor.

Biden, care este cel mai experimentat președinte în materie de politică externă din ultima generație, crede că acest rol este în interesul Americii.

“Am o viziune fundamental diferită de cea a domnului Trump asupra unei serii de lucruri. În primul rând: Cred cu adevărat că avem o alianță bazată pe valori, precum și una bazată pe practică, în întreaga lume. Iar el, Trump, a vrut să le abandoneze pur și simplu”, a explicat liderul de la Casa Albă, înainte de a veni în Europa.

De fapt, calendarul președintelui american din următoarea perioadă prevede, după vizita de stat în Franța, o revenire în Europa în perioada 13-15 iunie pentru a participa la summitul G7 din Bari și o primă dezbatere electorală cu Donald Trump, pe 27 iunie, înainte de a-i primi pe cei 31 de lideri euro-atlantici la summitul NATO de la Washington de marcare a 75 de ani de la înființarea Alianței.

“Atunci când ne consolidăm alianțele, ne amplificăm puterea, precum și capacitatea de a întrerupe amenințările înainte ca acestea să ajungă pe țărmurile noastre”, este deviza cu care Biden a preluat, la 20 ianuarie 2021, mandatul său de președinte.

Am crezut întotdeauna că există două elemente ale securității americane, iar cel mai important element, alături de exemplul nostru normativ, sunt alianțele noastre. În primul rând, noi, în comparație cu restul lumii, am pus laolaltă cea mai puternică alianță din istoria lumii. În al doilea rând, ne aflăm într-o situație în care suntem capabili să ne mișcăm într-un mod care recunoaște cât de mult s-a schimbat lumea și să continuăm să conducem lumea“, a mai spus Biden în interviul menționat.

Liderul american a fost întrebat care vor fi obiectivele sale în materie de politică externă dacă va mai obține un mandat. 

Să termin ceea ce am început în primul mandat. Să continui să mă asigur că continentul european…“, a afirmat el înainte de a continua că dezvăluirea că a primit un telefon de la fostul secretar de stat american Henry Kissinger cu 10 zile înainte ca aceasta să moară și a prezentat o parte din conținutul acestei discuții.

“El a făcut un comentariu. A spus că, de la Napoleon încoace, Europa nu s-a mai uitat până acum cu teamă cu privire la ce ar putea face Rusia. Până acum”, a evocat Biden. “Nu poți lăsa ca asta să se schimbe”, i-a spus Kissinger, decedat la vârsta de 100 de ani la 29 noiembrie 2023, lui Biden.

În contextul vizitei sale cu iz istoric în Franța, președintele american este de părere că “avem ocazia ca deciziile pe care le luăm în următorii patru ani să determine viitorul Europei pentru mult timp de acum încolo“.

“Și, prin urmare, nu putem lăsa NATO să eșueze, trebuie să construim acest lucru atât din punct de vedere politic, cât și economic”, a mai adăugat el.

Interviul eveniment va fi cuprins și numărul din iunie al revistei TIME, pe a cărui copertă se află chiar Joe Biden.

“S întâmpla acum mai bine de 50 de ani, spune Biden, când Richard Nixon i-a spus consilierului pe probleme de securitate națională Henry Kissinger să îl informeze pe senatorul de 30 de ani, aflat la primul mandat în Delaware, cu privire la calendarul încă secret al retragerii SUA din Vietnam. Mergând la pas prin holurile Casei Albe, președintele derulează anecdote despre șefi de stat: Vladimir Putin, Xi Jinping, Emmanuel Macron. În Biroul Oval, el vorbește despre casa copilăriei sale din Scranton, statul american, și despre apelul telefonic primit în 2008 de la Barack Obama, care i-a cerut lui Biden să fie candidatul său la funcția de vicepreședinte”, debutează prezentarea acestui interviu.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

SUA

Biden inspiră de departe mai multă încredere decât Trump la nivel global (sondaj)

Published

on

© Team Trump/ Facebook

Președintele american Joe Biden este perceput mai pozitiv la nivel mondial decât predecesorul său Donald Trump, potrivit unui nou sondaj publicat marți de Pew Research Center, cu sediul la Washington, relatează DW.

Sondajul, realizat în 34 de țări între ianuarie și mai anul acesta, a arătat că oamenii din aceste locuri au mai multă încredere în Biden decât în Trump pentru a acționa corect în ceea ce privește afacerile globale.

Pew a constatat că diferența de opinii cu privire la cei doi președinți americani este foarte mare în unele națiuni. Acesta a remarcat că încrederea în Trump a este deosebit de scăzută în țările din Europa de Vest și în Canada.

„Majoritatea celor din Canada și din Europa nu au încredere în Trump, iar mai mult de opt din zece sunt de aceeași părere în Franța, Germania și Suedia”, se arată în raport.

În Germania, „63% dintre germani au încredere în Biden, dar doar 15% au încredere în Trump – o diferență de aproape 50 de puncte procentuale”.

Imaginea lui Biden a fost, însă, afectată la nivel global de modul în care administrația sa a abordat războiul Israel-Hamas din Gaza. Majoritatea persoanelor intervievate de Pew au dezaprobat acțiunile Washingtonului.

„Ratingurile pentru actualul președinte american sunt în scădere față de anul trecut în 14 din cele 21 de țări pentru care sunt disponibile tendințe, inclusiv cu două cifre în Australia, Israel, Japonia, Polonia, Africa de Sud, Spania, Suedia și Regatul Unit”, potrivit autorilor raportului. „În aproape toate țările intervievate, mai puțin de jumătate dintre ele aprobă modul în care acesta a abordat războiul”, se arată în raport. „Ratele de dezaprobare sunt deosebit de ridicate în unele țări în care o mare majoritate a populației este musulmană, în special în Malaezia, Tunisia și Turcia”.

Sondajul Pew a fost realizat înainte ca Biden să anunțe o propunere pentru a pune capăt conflictului.

Luni, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a susținut o rezoluție americană care cerea încetarea focului în Gaza. Planul prevede o încetare a focului în etape, care să conducă în cele din urmă la o încetare permanentă a războiului.

Israelul a declarat că va fi de acord doar cu pauze temporare până când Hamas – care este desemnată drept organizație teroristă de către SUA, Germania, UE și alții – va fi învinsă. Hamas a susținut că nu va accepta un acord care nu garantează o încetare permanentă a focului.

Mulți dintre respondenții sondajului Pew dezaprobă, de asemenea, modul în care Biden a gestionat războiul dintre Rusia și Ucraina. Dar opiniile diferă puternic în Europa.

În timp ce aproape două treimi dintre polonezi aprobă modul în care Washingtonul a abordat conflictul, respondenții din Turcia și Ungaria dezaprobă puternic.

„În total, jumătate sau mai mult dezaprobă modul în care Biden tratează conflictul dintre Rusia și Ucraina în șase dintre cele 12 state membre NATO analizate.”

De la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, administrația Biden a oferit Ucrainei asistență militară și financiară în valoare de peste 100 miliarde de dolari.

Biden a semnat cel mai recent pachet de ajutor în luna aprilie a acestui an, după luni de întârziere în Congresul SUA.

În ciuda faptului că multe persoane din întreaga lume dezaprobă politicile SUA în ceea ce privește conflictul dintre Israel și Hamas, atitudinile generale față de SUA rămân în general pozitive, potrivit Pew.

În Europa, polonezii sunt cei mai predispuși să evalueze pozitiv SUA, 86% dintre ei având o părere favorabilă, subliniază raportul.

„În regiunea Asia-Pacific, 70% sau peste evaluează pozitiv SUA în Japonia, Filipine, Coreea de Sud și Thailanda”, a precizat raportul.

În schimb, „Statele Unite primesc cele mai mici evaluări din sondaj în Tunisia și Turcia, unde 80% sau peste au o opinie negativă”.

Continue Reading

SUA

 Antony Blinken: Netanyahu reafirmă angajamentul pentru încetarea focului în Gaza

Published

on

© Official State Department photo by Chuck Kennedy

Secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită în Israel, a declarat marți că premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a reafirmat angajamentul pentru încetarea focului în Fâșia Gaza, considerând reacția Hamas la rezoluția ONU proaspăt adoptată drept un „semn încurajator,” relatează AFP, preluat de Agerpres.

„M-am întâlnit cu Netanyahu aseară (luni) și el și-a reafirmat angajamentul față de propunerea de încetare a focului în Gaza,” a declarat Blinken, referindu-se la planul în trei faze prezentat de președintele american Joe Biden pe 31 mai.

Șeful diplomației americane a menționat că reacția Hamas, care a primit favorabil o serie de elemente ale rezoluției adoptate luni de Consiliul de Securitate al ONU pentru încetarea focului în Gaza, este un „semn încurajator.”

„Este un semn încurajator, deoarece comunicatul publicat după propunerea președintelui (Joe Biden) în urmă cu zece zile a fost pozitiv, dar nu a fost concludent,” a adăugat Blinken.

După planul dezvăluit de președintele american la sfârșitul lunii mai, mișcarea islamistă Hamas a considerat „pozitivă” această nouă foaie de parcurs.

„Toată lumea a spus da, cu excepția Hamas,” a declarat Blinken, sugerând că, dacă gruparea palestiniană care guvernează Gaza nu va accepta această propunere, „în mod clar” un eșec va fi responsabilitatea sa. „Așteptăm un răspuns din partea Hamas,” a insistat Blinken.

Cu toate acestea, nici Israelul nu a acceptat oficial foaia de parcurs pentru încetarea focului prezentată de Joe Biden. Pe 3 iunie, Netanyahu a estimat că acest plan este „incomplet,” potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului israelian.

În Consiliul de Securitate al ONU, rezoluția sponsorizată de SUA – care a fost adoptată cu 14 voturi pentru și cu o abținere din partea Rusiei – „salută” proiectul de armistițiu prezentat pe 31 mai de președintele Biden. Textul afirmă că Israelul a „acceptat” acest plan și îndeamnă Hamas „să-l accepte, solicitând ambelor părți să pună pe deplin în aplicare termenii săi, fără întârziere și fără condiții.”

Hamas a anunțat că a primit „favorabil” o serie de elemente prevăzute în această rezoluție și a dat asigurări în legătură cu disponibilitatea sa de a „coopera cu frații mediatori pentru a începe negocierile indirecte privind punerea în aplicare a acestor prevederi.”

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Antony Blinken, întâlnire cu Benjamin Netanyahu. Secretarul de stat american a reiterat angajamentul SUA față de acordul care ar duce la încetarea focului în Gaza și ar asigura eliberarea tuturor ostaticilor

Published

on

© Secretary Antony Blinken/ X

Secretarul de stat american Antony Blinken a reiterat într-o întâlnire cu premierul israelian Benjamin Netanyahu că SUA și alți lideri mondiali ”sprijină propunerea cuprinzătoare prezentată de președintele Biden, care ar duce la o încetare imediată a focului în Gaza, la eliberarea tuturor ostaticilor și la o creștere semnificativă și susținută a asistenței umanitare pentru a fi distribuită în Gaza”.

Oficialul american se află într-un nou turneu în Orientul Mijlociu pentru a încerca să sporească presiunea asupra Hamas și statului israelian de a identifica compromisul necesar în vederea obținerii unei încetări a focului în Fâșia Gaza și pentru evitarea unei extinderi a conflictului în Libanul vecin.

Secretarul a subliniat ”angajamentul ferm al Statelor Unite față de securitatea Israelului, inclusiv prin asigurarea faptului că ziua de 7 octombrie nu se va mai repeta niciodată” și ”a reiterat că propunerea aflată pe masă ar debloca posibilitatea de a instaura calmul de-a lungul frontierei de nord a Israelului și de a continua integrarea cu țările din regiune”.

Mai mult, Antony Blinken l-a informat pe ”prim-ministru cu privire la eforturile diplomatice în curs de desfășurare pentru a planifica perioada post-conflict, subliniind importanța acestor eforturi pentru asigurarea păcii, securității și stabilității pe termen lung atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni. Secretarul Blinken a subliniat, de asemenea, importanța prevenirii extinderii conflictului”.

Dovadă a angajamentului SUA față de stabilitatea în Orientul Mijlociu stă rezoluția adoptată de Consiliul de Securitate al ONU care aprobă o propunere de încetare a focului susținută de SUA, care vizează să pună capăt asaltului de opt luni al Israelului asupra Fâșiei Gaza.

La finalul lunii martie, președintele Joe Biden a prezentat un nou ”acord global” de încetare a focului ce cuprinde şi eliberarea tuturor ostaticilor.

Președintele american a explicat că propunerea Israelului constă în retragerea tuturor forţelor sale de pe teritoriul palestinian timp de şase săptămâni, o încetare completă a focului şi eliberarea tuturor ostaticilor.

Acordul a fost salutat de Uniunea Europeană și de ONU, calificându-l drept ”o oportunitate semnificativă de a pune capăt războiului”, fiind susținut de mai mulți lideri globali, printre care și președintele Klaus Iohannis.

De la începutul războiului, Israelul a lansat în mod obișnuit atacuri aeriene în toate zonele din Gaza și a desfășurat operațiuni terestre masive în cele mai mari două orașe ale teritoriului, Gaza City și Khan Younis, care au lăsat o mare parte din ele în ruine.

La începutul acestui an, armata a desfășurat o ofensivă timp de mai multe săptămâni în Bureij și în alte câteva tabere de refugiați din apropiere, în centrul Gaza.

Amintim că de la începutul campaniei israeliene în Gaza, lansată după atacul Hamas din 7 octombrie, organizație care a ucis 1200 de persoane și a luat 250 de prizonieri, peste 36.000 de palestinieni și-au pierdut viața, conform estimărilor înaintate de Ministerului Sănătății din Gaza, care nu face distincție între combatanți și civili în cifrele sale.

Israelul pune decesele civililor pe seama Hamas, deoarece acesta poziționează luptători, tuneluri și lansatoare de rachete în zone rezidențiale.

Recent, forţele israeliene au eliberat patru ostatici deţinuţi de Hamas din octombrie într-un raid efectuat sâmbătă în Fâşia Gaza, în timpul căruia au fost ucişi 274 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, care nu specifică dacă aceştia erau civili sau combatanţi.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.6 hours ago

După câștigarea alegerilor europene, von der Leyen s-a întâlnit cu Macron la Paris pentru a discuta “agenda strategică europeană”: Sprijinul pentru Ucraina, prioritate existențială pentru UE

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

“Consens neobișnuit de rapid pentru funcțiile de top din UE” vs. “liderii nu vin la Bruxelles să aprobe un acord”: Cei 4 lideri care ar urma să conducă Uniunea

ROMÂNIA9 hours ago

Klaus Iohannis și Martin Schulz au discutat despre noua configurație politică a UE: Este importantă unitatea europeană în contextul creșterii forțelor extremiste

ROMÂNIA9 hours ago

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a depus la OIM documentul de ratificare de către România a Convenției privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii

SUA9 hours ago

Biden inspiră de departe mai multă încredere decât Trump la nivel global (sondaj)

CONSILIUL EUROPEAN10 hours ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

ROMÂNIA11 hours ago

Eurostat: În 2023, românii erau cetățenii UE cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

CE prezintă etapele cheie și acțiunile necesare pentru implementarea Pactului privind migrația și Azilul. Statele membre vor pregăti planuri naționale de implementare până în decembrie

EDUCAȚIE12 hours ago

Universitatea din București, prima universitate din România și în primele 101 – 200 de universități din lume privind dezvoltarea durabilă, conform Times Higher Education Impact Rankings 2024

U.E.12 hours ago

Emmanuel Macron își apără decizia de a convoca alegeri anticipate în Franța: “Eu nu vreau să dau cheile puterii” extremei drepte

CONSILIUL EUROPEAN10 hours ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

ALEGERI EUROPENE 20241 day ago

Prima reacție a lui Klaus Iohannis după alegerile europene: Uniunea merge înainte. Guvernul va stabili și va negocia poziția de comisar european

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Războiul este în zona Mării Negre, capacitatea de apărare NATO trebuie să fie totală; R. Moldova, un partener pe care îl dorim de partea noastră

NATO1 day ago

De la summitul B9, Klaus Iohannis anunță convocarea CSAT pentru a analiza posibilitatea transferului unui sistem de rachete Patriot către Ucraina

COMISIA EUROPEANA1 day ago

UE va trimite în iunie Kievului o sumă suplimentară de 1,9 mld. de euro din Mecanismul pentru Ucraina

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

Adrian Câciu, după ieșirea de la urne: Am votat pentru ”o echipă puternică în PE, care să fie întotdeauna la masa deciziilor și care să ne netezească drumul către aderarea la Schengen terestru”

PPE4 days ago

Alegeri europene și locale. Rareș Bogdan a votat ”cu gândul la viaţa românilor de peste tot” și pentru ”o Românie puternică în Europa”

ROMÂNIA4 days ago

Sebastian Burduja: Am votat pentru schimbare. Speranța din inimile bucureștenilor va fi victoria acestei zile

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

Siegfried Mureșan a votat pentru ”o Românie puternică într-o Europă puternică” și pentru dezvoltarea țării ”cu fonduri europene”

Trending