Guvernul german salută “decizia clară a Curţii Constituţionale române”

Guvernul german a salutat miercuri decizia Curţii Constituţionale (CC) a României, care a marcat un eşec al încercării de destituire a preşedintelui Traian Băsescu de către Guvernul de centru-stânga, calificând-o drept o “şansă” pentru statul de drept în această ţară, relatează AFP, potrivit Gandul.info.

Curtea Constituţională a apreciat marţi că preşedintele român de centru-dreapta trebuie să rămână şeful statului, invalidând referendumul cu privire la destituirea sa organizat pe 29 iulie, constatând că pragul minimum necesar de participare nu a fost atins.

“Guvernul federal salută această decizie clară a Curţii Constituţionale române”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite, la Berlin.

“Capacitatea de funcţionare a instituţiilor politice, încrederea cetăţenilor români în democraţie şi respectarea statului de drept sunt restabilite. Acesta este lucrul care interesează Uniunea Europeană (UE), iar din punctul de vedere al Cancelariei (germane), decizia Curţii (Constituţionale române) oferă o şansă în acest sens”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

“Acum, în acord cu partenerii noştri europeni şi instituţiile UE, noi vom observa cum evoluează cu adevărat situaţia politică din România”, a subliniat Seibert.

Sursa: Gandul.info
Foto:  ro.wikipedia.org

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Populare