Connect with us

COMUNICATE DE PRESĂ

SustainAbility Talks: Decarbonizarea este vitală pentru creșterea și transformarea economiei românești

Published

on

© Ambasada Sustenabilității în România

Pentru ca Uniunea Europeană să-și atingă obiectivul de neutralitate climatică până în 2050, este nevoie ca toate statele membre să contribuie. În România, colaborarea dintre mediul privat, autorități și societatea civilă este esențială pentru implementarea strategiei de decarbonizare a economiei, potrivit participanților la cea de-a XXVI-a ediție a dezbaterii „SustainAbility Talks”, organizată pe 16 iunie 2022 de către Ambasada Sustenabilității în România, cu susținerea Ambasadei Germaniei în România.

„Din perspectiva acestui obiectiv strategic – sustenabilitate, decarbonizare, noua industrializare – România trebuie să facă pașii necesari pentru a asigura acele jaloane pe care le avem. Cum putem să facem asta? Prin investiții”, a declarat Florin Spătaru, Ministrul Economiei, în cadrul dezbaterii, dând ca exemplu industria auto. „Am avut discuții cu cei doi mari producători – 28% din PIB vine din sectorul auto. […] Vom avea și investiții în industria bateriilor într-o mega fabrică. Lucrăm la proiect, urmează să fie finalizat.

Schimbările aduse de procesul decarbonizării economiei românești încep să se resimtă și la nivelul finanțărilor acordate pentru investiții în toate domeniile. 

„Din luna ianuarie a acestui an, toate investițiile pe care le sprijinim sunt neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și, începând cu 2025, 50% din volumul nostru anual de investiții din Europa va fi alocat investițiilor verzi”, a declarat Lara Tassan Zanin, Directorul Reprezentanței Grupului Băncii Europene de Investiții în România. „Avem tendința, uneori, să polarizăm lucrurile în România, să spunem că responsabilitatea este a sectorului privat sau a sectorului public. De fapt, este responsabilitatea ambelor părți. Această importantă tranziție verde nu va avea loc fără implicarea ambelor sectoare.”

Lara Tassan Zanin consideră că un alt aspect important este legat de capacitatea de producție de energie regenerabilă și modul în care ea va fi absorbită în sistemul național de transport. „Am semnat cu Transelectrica un acord privind furnizarea de servicii de consultanță prin care îi vom ajuta să simplifice procedura de aprobare a proiectelor.”

Efectele tranziției spre o economie verde încep deja să se vadă în mediul economic din România, un exemplu în acest sens fiind combinatul siderurgic Liberty Galați.

Avem strategia Green Steel, parte a unei viziuni extrem de ambițioase de a avea o companie neutră din punct de vedere climatic până în 2030. Vom reuși acest lucru prin investiții de aproape un miliard de euro doar la Galați, care includ două cuptoare cu arc electric care să facă tranziția de la utilizarea combustibililor fosili către energie electrică, ceea ce va duce inevitabil la o reducere a emisiilor de carbon cu 80%. Vorbim și de o componentă a acestei investiții care se referă la economia circulară, pentru că vom folosi o cantitate mult mai mare de deșeuri de oțel”, a declarat Adrian Mărgărit, Head of Strategic Projects, Liberty Central and East Europe, adăugând că, în aceste condițiii, producția anuală de oțel va crește la patru milioane de tone. 

Pentru ca strategia decarbonizării economiei românești să aibă succes, experții sunt de părere că toți actorii implicați, atât din mediul privat, cât și din sectorul public, trebuie să ia măsuri imediate. 

„Dacă ne propunem obiective prea îndepărtate, dacă vrem să ajungem la neutralitate din punct de vedere climatic în 2040 sau 2050, toată lumea va fi de acord. Ne vom gândi că avem mult timp disponibil, că vom găsi tehnologiile necesare, dar nu vom reuși să ajungem la neutralitate. Dacă spunem însă că trebuie să atingem acest obiectiv în opt ani, atunci trebuie să începem să luăm măsuri acum și aceasta a fost ideea din spatele orizontului de timp 2030. Este cu siguranță o mare provocare, pentru că nu este doar despre tehnologie, ci despre schimbarea modului de gândire și a comportamentului oamenilor”, spune Prof. Dr. Barbara Lenz, fost director în cadrul DLR – Institutul de Cercetare în Transporturi din Berlin, Membru al Comitetului misiunii UE privind orașele neutre și inteligente din punct de vedere climatic și Membru al Comisiei de Experți pentru Raportul de Monitorizare „Energia Viitorului” al Guvernului Federal German. 

Despre Sustainability Talks –

SustainAbility Talks” este un program organizat din dezbateri pe tema sustenabilității,  obiectivul fiind acela de a pune politicile publice în perspectivă, aliniindu-le la principiile și obiectivele de dezvoltare durabilă.Invitații edițiilor ”SustainAbility Talks” sunt reprezentanți la nivel înalt ai instituțiilor publice, mediului de afaceri, mediului academic și ONG-urilor. Dintre edițiile trecute, amintim: ”Educația timpurie: investiție oportună sau urgență națională”, ”Schimbări climatice: impactul și efectele asupra economiei”, ”Orașe și comunități sustenabile”, ”Concurăm sau colaborăm pentru #sustenabilitate?”

Despre Ambasada Sustenabilității

Ambasada Sustenabilității în România promovează modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul). Ambasada este o inițiativă nonprofit, privată și apolitică. Lansată oficial în 2018, organizația aduce laolaltă companiile responsabile și ONG-urile implicate pentru ca împreună să contribuim la apropierea momentului în care românii trăiesc într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMUNICATE DE PRESĂ

eMAG obține o finanțare pe termen lung de aproape 70 milioane de euro pentru primul său hub logistic regional din afara României

Published

on

© Alpha Bank România

Alpha Bank acordă eMAG o finanțare pe termen lung de aproape 70 milioane de euro, pentru primul său hub logistic regional din afara României, se arată într-un comunicat.

Finanțarea obținută de la Alpha Bank de către eMAG, cel mai mare retailer online din România, susține construcția unui centru logistic eMAG de ultimă generație lângă Budapesta, în Ungaria, cu o capacitate de până la 120.000 mp, reprezentând o investiție de peste 100 de milioane de euro.

Este prima investiție logistică la scară largă în afara României și face parte din strategia de dezvoltare a ecosistemului ecommerce al eMAG în regiune. În prima fază, în decembrie 2022, au fost utilizate 30 de milioane euro sub formă de credit-punte.

Compania se angajează, de asemenea, să respecte standardele de certificare BREEAM Excellent pentru clădirile verzi, pentru optimizarea consumului de energie și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Alături de cei peste 40.000 de selleri înregistrați pe eMAG Marketplace, suntem în prezent platforma universală de cumpărături pentru 9 milioane de clienți din România, Ungaria și Bulgaria. Fuziunea recent încheiată cu Extreme Digital ne întărește poziția în Ungaria, unde suntem cea mai importantă platformă de comerț electronic, potrivit GKid și cea mai mare companie românească. Investiția în centrul logistic de peste 100.000 de metri pătrați de lângă Budapesta, cel mai mare din Europa Centrală și de Est, accelerează dezvoltarea ecosistemului nostru în întreaga regiune și permite extinderea transfrontalieră pentru sellerii din platforma eMAG Marketplace. Suntem încântați că Alpha Bank, partenerul nostru  financiar de lungă durată, împărtășește încrederea noastră în potențialul de creștere al comerțului electronic în anii următori”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

„Alpha Bank a fost și rămâne un partener onest al mediului de afaceri românesc, care sprijină expansiunea clienților săi și pe piețele externe astfel încât campionii naționali să poată deveni lideri regionali. Apreciem și susținem ambițiile clienților noștri pentru o dezvoltare la nivel regional prin investiții sustenabile și promovarea unui model de business care are la bază respectul pentru mediu și responsabilitatea pentru viitor. Sperăm ca exemplul eMAG să fie preluat pe o scară largă de către reprezentanții mediului de business românesc”, a declarat Sergiu Oprescu, Președinte Executiv al Alpha Bank România și Director General al Rețelei Internaționale Alpha Bank Group.

„În calitate de lider în creditarea afacerilor în Grecia, finanțarea de către Alpha Bank a primului proiect de hub logistic al eMAG în Europa Centrală și de Est, reiterează angajamentul băncii noastre de a finanța proiecte cu valoare adăugată care accelerează formarea jucătorilor regionali și contribuie la sprijinirea unei creșteri economice durabile”, a declarat Yannis Emiris, Director General Wholesale Banking al Alpha Bank.

Alpha Bank dorește să mulțumească tuturor consultanților care au contribuit la reușita acestui proiect și Anei Radnev, CMS (Lender Legal Advisor), pentru soluțiile multi-jurisdicționale oferite.

Alpha Bank este prima banca privată străină care a intrat pe piața din România, în 1994, construind în această perioadă relații pe termen lung cu marile corporații. 

În ultimii ani, eMAG și Alpha Bank au colaborat pentru implementarea de soluții menite să ofere clienților retailerului soluții inovatoare de plată, cum ar fi: lansarea serviciului Instant Money Back în premieră europeană (urmată de implementări similare, inclusiv în Ungaria); POS Sharing la showroom-urile eMAG; Rate OFF-US implementate cu VISA; integrarea de POS-uri în rețeaua easybox dezvoltată de Sameday; SoftPOS-uri pentru curierii Freshful etc.

Despre eMAG

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia, fondat în 1879. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.

Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

NEUROGUV – Platforma inovativa pentru eficientizarea serviciilor de e-guvernare, un proiect implementat de Soft Galaxy International

Published

on

Acest comunicat de presă reprezintă o erată la articolul din data de 8 decembrie publicat la următorul link.

SC SOFT GALAXY INTERNATIONAL SRL, cu sediul în localitatea București, Sos. București-Măgurele nr.58, sector 5, anunta demararea proiectului cu titlul „NEUROGUV –Platforma inovativa pentru eficientizarea serviciilor de e-guvernare” Cod SMIS 142429 cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației si Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă Acțiunea 2.2.1, apel 3 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere in baza contractului de finanțare nr. 23/221_ap3/19.07.2022, cu Autoritatea pentru Digitalizarea României , în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate.

Valoarea totală a proiectului este de 7.864.217,20 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 4.578.076,00 lei, reprezentând 3.662.460,80 lei cheltuieli FEDR, respectiv 915.615,20 lei, cheltuieli de la Bugetul de Stat.

Proiectul se implementeaza in Bulevardul Octavian Goga Nr.2, Tronson III, Cam. 1-2-3-4, Etaj 5, Sector 3, București pana la data de 31.12.2023.

Tipul asistenței financiare nerambursabile:

Obiectivul general al proiectul îl reprezintă susținerea inovării și creșterea productivității societalii Soft Galaxy International S.R.L. prin dezvoltarea unei platforme inovative pentru eficientizarea serviciilor de e-guvernare folosind tehnologia Blockchain si Inteligența Artificială.

OS1. Diversificarea ofertei de produse si servicii inovative în domeniul TIC, prin dezvoltarea unei platforme inovative de servicii de e_guvernare utilizând tehnologii Blockchain și AI – NEUROGUV;

OS2. Creșterea investiției private în domeniul TIC și în cadrul sectorului economic prin realizarea platformei inovative NEUROGUV;

OS3. Creșterea capacității de cercetare-dezvoltare-inovare a Soft Galaxy International în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor și tehnologiilor Blockchain.

1. Rezultate așteptate din punct de vedere științific:

  • construirea si testarea prototipului unui nou produs software într-un sector de activitate inovativ;
  • creșterea excelenței solicitantului în activitățile de cercetare în domeniul TIC.

2. Rezultate așteptate din punct de vedere economic:

  • îmbunătățirea infrastructurii de cercetare-dezvoltare a solicitantului ca urmare a reînnoirilor tehnologice impuse de activitățile de dezvoltare si testare a aplicației din cadrul proiectului;
  • extinderea portofoliului de produse al solicitantului prin crearea unui produs IT inovativ;
  • creșterea eficienței economice a solicitantului prin dezvoltarea unui prototip de produs software si extinderea solicitantului, după finalizarea implementării proiectului, în sectoarele de activitate vizate (cercetare, IT&C, Blockchain și AI, E-guvernare).

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

SC SOFT GALAXY INTERNATIONAL SRL

România, București, Sos. București-Măgurele nr.58, sector 5

E-mail: office@softgalaxy.ro ,T. +0724636637

Reprezentant legal: Adrian Valeriu STOICA

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

Compania Schmidt Premium Cars München, laureată cu “European Bespoke Dealer of the Year Award 2022” în cadrul premiilor European Dealer Awards decernate de Rolls-Royce Motor Cars

Published

on

Rolls-Royce Motor Cars a anunțat săptămâna trecută la Londra, în cadrul conferinței anuale a dealerilor europeni, premiile European Dealer Awards pentru anul 2022, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Douăzeci și cinci de dealeri Rolls-Royce din toată Europa au fost invitați săptămâna trecută la The Shard, în Londra. Cu această ocazie, Schmidt Premium Cars Rolls-Royce Motor Cars München a primit prestigiosul premiu European Bespoke Dealer of the Year Award 2022.

Premiul a fost acordat pornind de la criteriile pentru dezvoltarea durabilă a afacerilor din programele de personalizare și individualizare ale Rolls-Royce.

Rolls-Royce Motor Cars München a dezvoltat continuu vânzările  de automobile foarte personalizate, pornind de la echipamente unice, care nu sunt incluse în lista de opțiuni, până la unul dintre cele mai remarcabile modele – un Phantom Cinque Terre, care prezintă în dotarea sa elemente interioare care sunt inspirate din imaginile satelor de pe riviera italiana, colorate, vechi de secole.

Michael Schmidt, proprietar al Rolls-Royce Motor Cars München a comentat: ”Este pur și simplu incredibil că am primit în fața atâtor alți colegi extraordinari din Europa o distincție atât de importantă. Fiind o companie de familie, dorim să dezvoltăm continuu fiecare aspect al business-ului, iar ultimii ani au arătat că filosofia noastră personală este esențială pentru dezvoltarea relațiilor cu clienții.”

Boris Weletzky, director regional Rolls-Royce Motor Cars a felicitat echipa Schmidt Premium Cars: ”Bespoke este Rolls-Royce. Personalizarea și individualizarea autovehiculelor sunt la fel de importante pentru clienții noștri ca și exclusivitatea. Cu Bespoke creăm opțiuni de personalizare inegalabile în segmentul de lux, pe care Rolls-Royce Motor Cars München le configurează cu succes în colaborare cu clienții noștri,  ca nimeni altul în regiune. ”

Partenerul de service autorizat al Rolls-Royce Motor Cars în România este Automobile Bavaria București. Un service autorizat are dreptul să efectueze toate lucrările de reparații și service în perioada de garanție și post-garanție pentru autovehiculele Rolls-Royce. Cel mai apropiat centru de vânzări este Rolls-Royce Motor Cars München, cu un birou de vânzări la București, in cadrul Automobile Bavaria. Rolls-Royce Motor Cars München și Rolls-Royce Motor Cars Service București fac parte din MHS Holding.

Continue Reading

Facebook

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Vlad Nistor cere UE să-și consolideze ”structura instituțională pe direcția relațiilor externe” pentru a ajunge ”la maturitate ca actor geopolitic autentic”: Votul în unanimitate limitează capacitatea de reacție rapidă

ENERGIE4 hours ago

De la Baku, Klaus Iohannis afirmă că “România și Azerbaidjan vor dezvolta legătura dintre Europa și Caucazul de Sud”. Romgaz și Socar semnează un nou acord de livrare de gaze azere în România

NATO5 hours ago

FOTO Grupul de luptă al NATO condus de Franța a dislocat 600 de militari și tancuri Leclerc în estul României în cadrul exercițiului “Eagle Meda 23”

COMUNICATE DE PRESĂ5 hours ago

eMAG obține o finanțare pe termen lung de aproape 70 milioane de euro pentru primul său hub logistic regional din afara României

ENERGIE5 hours ago

Președintele Azerbaidjanului: Prin intermediul României ne vom adresa și altor piețe europene pentru a exporta gaze. Cooperarea dintre porturile Constanța și Baku trebuie îmbunătățită

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Ucraina: UE și partenerii din Comunitatea Energetică Europeană vor aloca 150 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente energetice esențiale

Dan Motreanu5 hours ago

Dan Motreanu a sprijinit în PE creșterea transparenței și introducerea unor reguli mai stricte privind publicitatea politică în țările UE: Partidele nu au dreptul să secretizeze modul în care cheltuie banii publici

NATO6 hours ago

Rheinmetall negociază cu Lockheed Martin să producă rachete HIMARS în Germania. Compania germană dorește un acord cu americanii la Conferinţa de Securitate de la München, înțelegere care ar “torpila acordurile franco-germane”

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Pentru a marca un an de la invadarea Ucrainei, UE va pune în aplicare cel de-al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până la 24 februarie

CONSILIUL UE7 hours ago

În ajunul summitului UE – Ucraina de la Kiev, țările UE au aprobat al șaptelea pachet de ajutor militar de 500 de milioane de euro pentru Ucraina

ENERGIE4 hours ago

De la Baku, Klaus Iohannis afirmă că “România și Azerbaidjan vor dezvolta legătura dintre Europa și Caucazul de Sud”. Romgaz și Socar semnează un nou acord de livrare de gaze azere în România

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Ucraina: UE și partenerii din Comunitatea Energetică Europeană vor aloca 150 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente energetice esențiale

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Pentru a marca un an de la invadarea Ucrainei, UE va pune în aplicare cel de-al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până la 24 februarie

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Comisia Europeană prezintă Planul Industrial pentru Pactul Verde. Ursula von der Leyen: Europa este hotărâtă să conducă revoluția tehnologiilor curate

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

De la Chișinău, premierul danez anunță că ”noi, în cadrul UE, suntem hotărâți să creştem asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova”

NATO5 days ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.6 days ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO6 days ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO1 week ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

Team2Share

Trending