Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Svetlana Tihanovskaia o felicită pe Maia Sandu pentru “curajul și dedicația” sa: Sub conducerea ei, cetățenii Republicii Moldova vor prospera

Published

on

© Photo Collage (European Union)

Svetlana Tihanovskaia, candidata opoziției la alegerile prezidențiale din Belarus și lidera opoziției democratice, a felicitat-o luni pe Maia Sandu pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, manifestându-și încrederea că “cetățenii moldoveni vor prospera”

“Transmit cele mai sincere felicitări Maiei Sandu cu ocazia victoriei la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Sunt profund impresionată de curajul și dedicația ei. Sunt convinsă că sub conducerea ei, cetățenii moldoveni vor prospera, iar relațiile dintre popoarele noastre se vor dezvolta”, a scris Tihanovskaia, pe Twitter.

Un mesaj similar a venit și din partea liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi.

Separat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a indicat că Rusia respectă alegerea poporului Republicii Moldova şi speră că va stabili o relaţie de lucru cu Maia Sandu, candidata pro-europeană care l-a învins pe preşedintele în funcţie, socialistul pro-rus Igor Dodon, în alegerile desfăşurate duminică.

Mesaje de felicitări pentru Maia Sandu au venit și din partea președintelui Klaus Iohannis, a prim-ministrului Ludovic Orban, a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a președintelui Consiliului European Charles Michel, a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen și a președintelui Partidului Popular European Donald Tusk.

Candidata pro-europeană Maia Sandu a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Republica Moldova, învingându-l pe președintele în exercițiu, socialistul pro-rus Igor Dodon, devenind deopotrivă al șaselea președinte din istoria țării și prima femeie în această funcție la capătul unui scrutin considerat decisiv pentru viitoarea orientare strategică a Chișinăului.

După centralizarea a 100% din voturi, Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, a obținut 57,75%, reprezentând 943.486 din sufragii, în timp ce Dodon a fost votat de 690.141 de cetățeni, reprezentând 42,25%, informează Comisia Electorală Centrală. Astfel, Maia Sandu a devenit și cel mai votat candidat din istoria alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Conform Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, s-au prezentat la urne 52,78% dintre cetățeni. De asemenea, din totalul celor 1,64 milioane de voturi, peste 260.000 au fost înregistrate în diaspora, în ceea ce reprezintă o prezență record în afara țării.

Victoria de la aceste alegeri reprezintă și o revanșă politică, după ce Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Igor Dodon la o diferență de 67.500 de voturi.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul R. Moldova, primit de către Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: România este partenerul care ne ajută să pășim pe calea spre aderarea la UE

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a fost primit, miercuri, la Palatul Victoria, de către premierul Marcel Ciolacu, cu ocazia unei vizite de lucru la București, care implică, printre altele, participarea la Forumul investițional „Moldova-România: Capital Bridges”, potrivit unui comunicat.

Potrivit sursei citate, cei doi șefi de guvern au discutat agenda moldo-română, cooperarea economică dintre cele două state, procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, dar și alte subiecte de interes pentru relația bilaterală dintre Republica Moldova și România.

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat sprijinul oferit de România în toate domeniile-cheie pentru dezvoltarea țării noastre, accentuând, în mod special, sprijinul continuu al dezideratului european al Republicii Moldova. „Aderarea la Uniunea Europeană este obiectivul prioritar al țării noastre, iar România este partenerul care ne ajută să pășim cu încredere pe această cale”, a spus premierul Dorin Recean.

Oficialii s-au mai referit la proiectele de infrastructură, realizate prin efort comun, dar și la cooperarea în domeniul energetic, subliniind realizările majore pe acest segment. De asemenea, părțile au menționat importanța valorificării potențialului economic, cu accent pe atragerea investițiilor și crearea noilor locuri de muncă. Cei doi premieri participă, astăzi, la ediția a doua a Forumului investițional „Moldova – România: Capital Bridges”.

Prim-ministrul Dorin Recean a remarcat că evenimentul are loc „într-o zi cu adevărat semnificativă pentru ambele maluri ale Prutului – 106 ani de la unirea Basarabiei cu România”. „Suntem uniți prin trecutul nostru comun, limba pe care o vorbim și cultură, iar astăzi, consolidăm legăturile noastre bilaterale, construind noi poduri între afacerile din Republica Moldova și investitorii străini și punând în valoare oportunitățile economice ale ambelor țări”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău.

Prim-ministrul Dorin Recean va participa și la un prânz organizat de către Familia Regală a României.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu: Cel mai bun mod de a celebra 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este să devenim un stat liber, alături de România, în marea familie europeană

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat miercuri sprijinul “continuu și necondiționat” al României pentru țara sa, într-un mesaj menit să marcheze împlinirea a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

“Cel mai bun mod de a celebra 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România este să punem în valoare legăturile dintre oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, să mulțumim României pentru susținerea constantă dedicată îmbunătățirii vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova și să muncim în continuare pentru a deveni un stat dezvoltat și liber, alături de România, în marea familie europeană”, a scris Maia Sandu, pe Facebook.

Postarea șefei statului moldovean cuprinde și o imagine care exemplifică, pe scurt, momente și acțiuni prin care România a sprijinit Republica Moldova.

 

În fiecare an, la 27 martie este sărbătorită Ziua Unirii Basarabiei cu România, zi de sărbătoare naţională în România, conform unei legi adoptate de Parlament în 2015.

Anul acesta, aniversarea momentului istoric a coincis cu organizarea, la București, a Forumulul Moldova – România: Capital Bridges, eveniment la care au participat prim-miniștrii celor două țări, Marcel Ciolacu și Dorin Recean, și liderii celor două parlamente, Nicolae Ciucă și Igor Grosu.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

Published

on

© Screenshot/ Video Guvernul României

Republica Moldova a reuşit, într-un “context geopolitic îngrijorător”, să-şi consolideze capacitatea de asigurare a securităţii şi cu sprijinul necondiţionat al României, a declarat prim-ministrul acestei țări, Dorin Recean, într-un discurs susținut miercuri, la București, la Forumul Moldova – România: Capital Bridges, alături de premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

“Noi avem un context politic care ne favorizează. Republica Moldova a deschis negocierile şi acum este în proces activ de negociere şi de ajustare a legislaţiei. Obiectivul nostru este ca orice investitor, orice om de afaceri, aşa cum se simte în Uniunea Europeană, exact aşa are să se simtă şi în Republica Moldova. Avem un context geopolitic, am să-l numesc direct, mai trist, este vorba despre incertitudinea războiului din Ucraina, atacul brutal al Rusiei în Ucraina. Aici, totuşi, atât Vestul, cât şi ucrainenii au făcut tot ce este necesar şi vor continua să facă acest lucru şi Republica Moldova este într-o zonă de securitate. Guvernul a reuşit, în toată această perioadă, să-şi consolideze capacitatea de asigurare a securităţii în Republica Moldova şi această capacitate urmează să fie consolidată, inclusiv cu asistenţa UE, SUA, Marii Britanii “, a declarat Dorin Recean, citat de Agerpres.

El a subliniat că există, în acest “context geopolitic îngrijorător”, un lucru “foarte important şi încurajator” – “prietenia Chişinăului cu Bucureştiul, susţinerea necondiţionată a Bucureştiului pentru Chişinău”.

Recean a punctat că Republica Moldova se regăseşte într-o poziţie “foarte bună” în privinţa deschiderii pieţelor cu România, SUA, Marea Britanie sau Turcia.

El menţionat că Republica Moldova şi-a definit două platforme de dezvoltare, pe zone economice libere, parcuri IT și o politică fiscal-bugetară orientată la mediul de afaceri.

Acesta a punctat şi agenda Chişinăului pentru accelerarea proceselor de debirocratizare şi de digitalizare a serviciilor publice în raport cu cetăţenii şi cu mediul de afaceri, dar şi o agendă de digitalizare.

El a conchis, transmiţând că “la Chişinău este talent, la Chişinău este inovaţie, la Chişinău este determinare”.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.43 mins ago

Cehia a demascat o rețea finanțată de Rusia care descuraja țările din UE să continue sprijinul pentru Ucraina și a cărei activitate ajungea până în Parlamentul European

ROMÂNIA18 hours ago

Luminița Odobescu speră că Misiunea economică și comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est va contribui la promovarea oportunităților de afaceri între companiile românești și cele din țările membre OIF

U.E.19 hours ago

Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Al 9-lea raport privind coeziunea relevă că șase din cele opt regiuni de dezvoltare ale României se confruntă cu o diminuare a populației apte de muncă, fapt ce le plasează sau potențează riscul de a fi într-o ”capcană a dezvoltării”

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Premierul R. Moldova, primit de către Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: România este partenerul care ne ajută să pășim pe calea spre aderarea la UE

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Maia Sandu: Cel mai bun mod de a celebra 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este să devenim un stat liber, alături de România, în marea familie europeană

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

POLITICĂ21 hours ago

Nicolae Ciucă evidențiază creșterea schimburilor comerciale România – R. Moldova de la 1 la 3 miliarde de euro: Dezideratul este să ne regăsim împreună în UE

REPUBLICA MOLDOVA22 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

ROMÂNIA23 hours ago

Președintele Klaus Iohannis: Pentru România, apartenența la Francofonie înseamnă împărtășirea valorilor și a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră și destinul nostru european

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA22 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI23 hours ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE2 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL7 days ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Celine Gauer, responsabil în cadrul Comisiei Europene pentru implementarea PNRR, cere României să accelereze ritmul reformelor: Mesajul meu este unul al urgenţei. 2024 ”va stabili succesul sau eșecul țării”

Trending