Marţi, 10 ian a.c., a avut loc conferinţa de presă ocazionată de marcarea lansării Preşedinţiei Daneze a Consiliului Uniunii Europene, al cărui mandat acoperă perioada 1...
Potrivit unui comunicat remis Calea Europeana, Ministerul Afacerilor Europene anunţă reînceperea, din 22 decembrie 2011, a procesului de transmitere la Comisia Europeană pentru rambursare a declaraţiilor de...
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a apreciat, astăzi, că nu ar fi logic ca România, ţară aflată în prezent în program cu Fondul Monetar Internaţional, să...
Potrivit unui comunicat de presa remis Calea Europeana, Ministrul afacerilor europene Leonard Orban a participat pe 5 decembrie a.c., la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), care...
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” vă invită la dezbaterea cu tema „Mijloace alternative de soluţionare a conflictelor dintre consumatori şi profesionişti în Uniunea Europeană”, organizată de Masteratul de Integrare şi Afaceri...
Un schimb de experienţă româno-bulgar în domeniul gestionării afacerilor europene a avut loc, vineri 4 noiembrie 2011, la sediul Ministerului Afacerilor Europene. La reuniunea desfăşurată la...
Recent Comments