Pe data de 23 aprilie a avut loc întâlnirea miniștrilor de externe din statele membre NATO, eveniment de o importanță majoră, cu precădere pentru că în...
O fotografie pusă la dispoziţie de Casa Albă şi postată pe contul de Facebook al Ambasadei SUA la Bucureşti îi surprinde pe militarul român Florinel Enache,...
Armata franceză s-a retras marţi din Kapisa, ultima provincie afgană în care lupta şi în care a pierdut cel mai mare număr de militari, în cadrul...
Deși mult mai bine reglementată cu ajutorul prevederilor internaționale, securitatea globală este încă afectată de conflicte și amenințări la adresa echilibrului actorilor statali. Pentru a face...
Şeful Guvernului italian a sosit duminică dimineaţă în Afganistan pentru o vizită neanunţată la contingentul italian de la baza Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF),...
Generalul american John Allen a fost numit comandant suprem al forţelor NATO (SACEUR) şi va fi înlocuit la conducerea coaliţiei internaţionale din Afganistan de generalul Joseph...
Un înalt oficial chinez a semnat o serie de acorduri economice şi de securitate, cu Afganistanul, în timpul unei scurte vizite neanunţate, la Kabul, informează Adevarul.ro....
Caporalul Dragoş Vasile Dobra aflat în misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit ieri, în jurul orei 15:30, în...
Într-un discurs susţinut cu ocazia lansării studiului „Tendinţe Transatlantice 2012” al German Marshall Fund, subsecretarul de stat al SUA pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Philip Gordon,...
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la începerea lucrărilor Comitetului Militar al NATO, că, “în principiu”, România va începe retragerea trupelor din...
Recent Comments