Preşedintele Bashar al-Assad a reiterat angajamentul regimului său de a distruge arsenalul chimic sirian, într-un interviu pentru pentru postul venezuelean Telesur, relatează AFP, conform Mediafax. “Siria se...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat duminica Statele Unite ca santajeaza Rusia pentru ca aceasta sa sustina o rezolutie dura la ONU impotriva Siriei...
Rusia şi-ar putea schimba poziţia în privinţa Siriei dacă va constata că preşedintele Bashar al-Assad (foto) “trişează”, a declarat sâmbătă şeful administraţiei prezidenţiale ruse, după ce...
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a recunoscut că ţara sa deţine arme chimice şi a asigurat că acest arsenal va fi distrus, într-un interviu pentru televiziunea americană...

Rusia a acuzat, miercuri, de subiectivitate inspectorii ONU care au anchetat atacul chimic din Siria şi a afirmat că a primit din partea Damascului elemente care...

Naţiunile Unite au confirmat, “fără echivoc şi în mod obiectiv”, că în Siria au fost utilizate arme chimice pe 21 august, la periferia oraşului Damasc, relatează...
Siria a început să disperseze arsenalul chimic în aproximativ 50 de locuri, cu scopul de a complica sarcina celor care urmează să îl plaseze sub control...

Preşedintele rus Vladimir Putin apreciază în The New York Times că rebelii, ci nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au utilizat arme chimice pe...

Opozanţii şi susţinătorii atacurilor împotriva Siriei în Congresul american îşi păstrau poziţiile marţi după discursul susţinut de Barack Obama, dar aprobau decizia sa de a explora...

Rusia face apel la Siria să-şi plaseze sub control internaţional arsenalul chimic pentru a evita lovituri din partea statelor occidentale şi aşteaptă un răspuns rapid de...
Recent Comments