Germania se așteaptă ca Rusia să înceapă publicarea de materiale compromițătoare cu parlamentari germani în cursul acestei veri pentru a derula o campanie de dezinformare și...
Rob Wainwright, directorul Europol, a denunţat neglijenţa marilor companii din întreaga lume, criticându-le pentru că nu au adoptat măsuri de securizare a sistemelor în pofida atacurilor...
Atacul cibernetic masiv care a afectat marți companii din întreaga lume a evidențiat că este nevoie de intensificarea luptei împotriva amenințărilor de asemenea factură, a precizat...
Statele membre ale Uniunii Europene au agreat luni să elaboreze un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice răuvoitoare, în contextul în care astfel de...
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Yemen, Libia şi Egipt au rupt relaţiile lor diplomatice cu Qatarul şi au decis să-şi închidă spaţiul aerian și fontierele...
Jens Weidmann, preşedintele Băncii centrale din Germania, a avertizat, joi, că există riscuri din ce în ce mai mari privind atacuri cibernetice care să vizeze băncile...
Rob Wainwright, directorul Europol a declarat că atacul ciberneti masiv început pe 12 mai a făcut 200.000 de victime la nivel mondial, informează Agerpres citând AFP....
Hackeri ruşi au efectuat atacuri care au vizat Ministerul Apărării din Danemarca şi au reuşit să obţină acces la emailurile angajaţilor, a declarat Claus Hjort Frederiksen,...
Germania a creat o nouă unitate militară, specializată în blocarea atacurilor cibernetice şi în ripostarea la acestea, relatează site-ul agenţiei Associated Press, potrivit Gândul.info. Ministrul german...
Centralele nucleare din Marea Britanie sunt ținta unor amenințări cibernetice credibile, a precizat ministrul britanic al Energiei, informează Digi24. Conform înaltului oficial există teama că teroriștii,...
Recent Comments