Prim-ministrul Croației, Andrej Plenkovic, a prezentat, miercuri, cele patru priorități ale țării sale la Președinția Consiliului Uniunii Europene (UE), subliniind ,,Europa care se conectează”, transmite Hina,...
Decizia privind adoptarea bugetului Uniunii Europene pentru anul viitor întârzie să apară pe fondul respingerii de către Consiliu a amendamentelor Parlamentului European privind majorarea acestuia, co-legislatorii...
Lucrările de construcţii în România au înregistrat, în luna februarie 2019 comparativ cu luna ianuarie 2018, o creştere de 9,8%, un avans mai mare în rândul...
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2018 a fost de 940,477 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,1% faţă...
Deputații europeni au sprijinit marți creșterea bugetului UE pentru politicile privind migrația și azilul și consolidarea frontierelor, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. Comisia pentru...
Uniunea Europeană ar urma să vină astăzi cu propuneri privind fondurile de coeziune pentru statele membre pentru viitorul cadru financiar multianual, 2021-2027, conform unor documente obținute...
Numărul de firme cu creştere rapidă din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 14% în 2016, comparativ cu anul 2015, până la 180.000 astfel de...
Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe cea ajustată sezonier, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu...
Uniunea Europeană şi China sunt două dintre cele mai importante economii din sistemul financiar actual şi internaţional. Pe această premisă, caleaeuropeană.ro vă oferă o analiză despre...
In ciuda eforturilor economistilor, efectul real al sanctiunilor nu poate fi prezis, se arata intr-un comentariu publicat de Financial Times, preluat de ziare.com. Fondul Monetar International...
Recent Comments