Instanța supremă a Uniunii Europene a decis ca Polonia să plătească amenzi de 1 milion de euro pe zi pentru nerespectarea unei hotărâri privind reformele judiciare...
Cancelarul german, Angela Merkel, apreciază că Uniunea Europeană trebuie să-și rezolve divergențele mai degrabă prin discuții între parteneri, decât prin decizii judecătorești, făcând trimitere la disputa...
Profesorul universitar Ion Gâlea, fost ambasador al României în Bulgaria, a fost numit judecător la Tribunalul Uniunii Europene, în urma demisiei Octaviei Spineanu-Matei, informează Consiliul UE,...
În urma reînnoirii parțiale a membrilor Curții de Justiției, Koen Lenaerts a fost reales vineri de către colegii săi în funcția de președinte al Curții de...
Polonia nu trebuie să cedeze în fața CJUE, avertizează ministrul justiției Zbigniew Ziobro, într-un interviu acordat Rzeczpospolita, relatează Reuters, preluat de Agerpres. Potrivit liderului formațiunii conservatoare...
Segmentul disciplinar al reformei justiţiei din Polonia nu este conform cu dreptul european, a stabilit joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), într-o decizie care...
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, marţi, că este de competenţa instanţelor naţionale să verifice dacă înfiinţarea Secţiei speciale pentru Investigare Infracţiunilor din...
Comisia Europeană este la un pas de a trimite România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru transpunerea incorectă sau incompletă a legislației...
România a depus mai multe cereri privind intervenţia statului român în 12 acţiuni în anularea unor dispoziţii din Pachetul Mobilitate I introduse de Bulgaria, Cipru, Lituania,...
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri, 11 noiembrie, că Orange România trebuie să plătească amenda aplicată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a...
Recent Comments