Guvernul a solicitat abilitarea de a emite ordonanţe, în vacanţa parlamentară, în ceea ce priveşte rectificarea bugetară, modificarea Codului fiscal, plata unor arierate, modificarea statutului administraţiilor...
Ca urmare a recentelor derapaje democratice din România, sancționate și de Raport pe Justiție al Comisiei Europene, Comisarul european pe Justiție, Viviane Reding, ia în calcul...
Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut autorităţilor înfiinţarea unui organism care să administreze salvarea băncilor cu probleme din zona euro, aceasta fiind cea mai puternică intervenţie...
Romania risca “sa se trezeasca cu programe suspendate”, daca nu urmeaza procedurile impuse de Uniunea Europeana in ceea ce priveste achizitiile publice, a atras atentia vineri...
Statul va înfiinţa un fond de creditare a beneficiarilor de fonduri europene, care va gestiona un buget de 300 de milioane de lei (aproape 70 de milioane de euro)...
Sănătatea Media Group organizează în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor şi Colegiul...
Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, miercuri, la Forumul IMM-urilor, că a decis să înfiinţeze la minister o Comisie pentru locuri de muncă, în coordonarea ministrului, care va...
Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat in emisiunea “Prim plan ” de la TVR ca are in vederea scaderea CAS-ului cu 3 pana la 5 procente...
Europa ar putea avea din acest an propria sa agenţie independentă de rating, care să concureze Standard&Poor’s, Moody’s şi Fitch, potrivit omului de afaceri german Roland Berger,...
Potrivit unui comunicat transmis catre Calea Europeana, Parlamentul European a adoptat, marţi, un nou set de reguli privind înfiinţarea Ordinului European de Protecţie (OEP). Astfel, victimele...
Recent Comments