În noaptea de 17 spre 18 aprilie 2018 a fost realizat un transplant pulmonar la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București, a anunțat Administrația Spitalelor și Serviciilor...
Aproximativ 15.700 de medici români lucreză în afara Romîniei, conform unui studiu realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, notează Agerpres. “În sistemul medical, conform estimărilor autorilor,...
Europarlamentarul și co-președintele Grupului de Interes pentru Sănătate din Parlamentul European, Cristian Bușoi ( PNL, PPE) a precizat că Executivul european va realiza “o hartă a...
Aproape 30 la sută dintre tinerii medici spun că vor să emigreze, în timp ce 82,3 consideră că este posibil să plece din România, arată un...
În timpul vizitei sale la Haga, premierul Dacian Cioloș a prezentat omologului său olandez, Mark Rutte, și celorlalți oficiali cu care a avut întrevederi, prioritățile guvernului...
Zeci de mii de medici din Anglia au declanşat marţi o grevă, denunţând condiţiile de lucru, inclusiv salariile mici, aceasta fiind primul protest de acest gen...
Alianța Medicilor a refuzat invitația Guvernului la discuții, deoarece încă nu există ”o agendă clară de soluții concrete de moderinizare a sistemului de sănătate”. Comunicatul transmis...
Premierul Victor Ponta a afirmat, într-o postare pe Facebook, că economia merge bine și va continua în acest ritm cu noile măsuri economico-social, o mare criză...
Eurodeputații au votat marți o rezoluție care propune măsuri de îmbunătățire a siguranței pacienților, inclusiv prin combaterea rezistenței tot mai mari la antibioticele umane și veterinare,...
Mai mulţi medici români vor pleca mâine în Ucraina să trieze şi să trateze răniţii – soldaţi şi civili – din conflictele sângeroase din ţara lor....
Recent Comments