Procurorul-șef al UE Laura Codruţa Kövesi se aşteaptă ca Parchetul European (EPPO) să primească peste 3.000 de cazuri. Fostul procuror-şef al DNA a declarat într-un interviu...
Consiliul UE a numit luni procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO) care va fi condus de Laura Codruţa Kövesi şi în care România va fi reprezentată...
Combaterea traficului de persoane, cu precădere traficul de minori, dar și combaterea infracționalității de mediu au fost principalele subiecte discutate de procurorul general României, Gabriela Scutea,...
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a trimis o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, prin care solicită Parlamentului, din perspectiva cooperării loiale, transpunerea în legislaţia internă a...
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat vineri, 10 iulie, în cadrul unei reuniuni organizate la nivel înalt între autorităţile române și Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi,...
Operaţionalizarea Parchetului European (EPPO) întârzie, întrucât Malta nu a propus niciun candidat eligibil, a declarat într-un interviu pentru Euronews şefa acestei noi instituţii europene, Laura Codruţa...
Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), în calitate de raportor al Parlamentului European în dosarul care definește termenii colaborării dintre Procurorul Eurpean și OLAF, anunță că activitatea Procurorului...
Statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, prin urmare apărarea sa şi tragerea la răspunde a celor care comit abuz de încredere...
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, anunță că va susține ”cu fermitate” în cadrul JAI dotarea Parchetului European de către UE cu un buget acoperitor, inclusiv pentru parchetele...
Parlamentul European a aprobat vineri propunerea Comisiei Europene de suplimentare a bugetului Biroului Procurorului Public European (EPPO) condus de Laura Codruța Kövesi și care este așteptat...
Recent Comments