Plenul reunit al celor două camere ale Legislativului a votat, luni, 26 iunie, eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților. Au fost înregistrate 382 de voturi...
Organismul anticorupție al Consiliului Europei (GRECO) a concluzionat în cel mai recent raport al său, publicat miercuri, 5 mai, că nivelul de respectare de către România...
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, amintește Partidului Social Democrat (PSD) dezbaterile cu miniștri, parlamentari, patronate, sindicate, ONG-uri și specialiști privind Planul Național de Redresare...
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (PL-x...
Procurorul șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a prezentat, joi, bilanţul instituţiei pentru anul 2015, eveniment la care au participat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş. Anul...
Organizația Romanian Youth Movement for Democracy, în parteneriat cu Asociația Un Zâmbet Bacău, a organizat joi, 11 septembrie 2014, conferința oficială de lansare a proiectului Cetățeni...
Cazul minorului român de etnie romă linşat în Franţa a provocat reacţii în rândul parlamentarilor români. Preşedintele Senatului afirmă că acest caz este consecinţa atitudinilor extremiste...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Berlin, într-o conferinţă de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Bundestag, că în România sunt încă probleme cu selectarea politicienilor...
Deputaţii Oana Mizil, Bogdan Niculescu Duvăz, Sebastian Ghiţă (PSD), Relu Fenechiu (PNL) şi Elena Udrea (PDL) se află în topul deputaţilor cu cea mai scăzută prezenţă...
Anul 2014 incepe cu vesti proaste pentru partidul lui Dan Diaconescu. Grupul de la Senat al PP-DD se desfiinteaza, dupa ce inca doi senatori ramasi si-au...
Recent Comments