Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU „doresc cu toţii un Afganistan în pace, stabil, în care ajutorul umanitar să poată fi distribuit...
În discursul pe care l-a susținut marți la tribuna Adunării Generale a ONU de la New York, președintele Klaus Iohannis a abordat și problematica intervențiilor umanitare, considerând...
Situația din Afganistan va fi subiectul unui summit ad-hoc al G20, care va avea loc după încheierea Adunării Generale a ONU, la 30 septembrie, a anunțat...
Grecia găzduieşte vineri, 17 septembrie, cel de-al optulea summit al ţărilor din sudul Uniunii Europene, în cadrul căruia se va pune accentul pe schimbările climatice şi...
Criza afgană nu s-a încheiat, Uniunea Europeană trebuie să stabilească cum abordează situația cu talibanii și să tragă concluziile acestei crize în vederea consolidării politicii de...
România a reușit sâmbătă evacuarea a încă 15 cetățeni afgani, colaboratori ai forțelor armate române și studenți cu burse în România, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe...
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a anunțat sâmbătă dimineață că România a reușit să evacueze în noaptea de vineri spre sâmbătă un număr de 45 de...
Afganistanului rămâne o problemă cheie pentru Uniunea Europeană, deoarece afectează regiunea, stabilitatea internațională și are un impact direct asupra securității europene, a transmis vineri Înaltul Reprezentant...
Aproximativ 17.000 de refugiaţi afgani se află la bazele militare americane din Germania şi aşteaptă să fie îmbarcaţi spre Statele Unite, după ce au fost evacuaţi...
Preşedintele american Joe Biden a salutat marţi ”succesul extraordinar” al misiunii de evacuare a americanilor şi a aliaţilor lor din Afganistan, în cursul unui discurs solemn...
Recent Comments