Cancelarul german Angela Merkel a precizat în cadrul unei conferințe de presă cu omologul austriac, Sebastian Kurz, că este pregătită pentru a sprijini modificarea Tratatului de...
Tratatul de la Lisabona i-a redat Europei adevăratul său suflet și ,,a ancorat Uniunea în piatra de temelie a valorilor comune”, a fost mesajul transmis de...
Liderii principalelor patru instituții ale Uniunii Europene, dintre care doi aflați la debutul mandatelor lor, au marcat duminică, la Bruxelles, aniversarea a zece ani de la...
Tratatul de la Lisabona, actul juridic de funcționare a Uniunii Europene, împlinește astăzi 10 ani de la intrarea în vigoare. Tratatul de la Lisabona, semnat de...
Noua Comisie Europeană, prima din istorie condusă de o femeie, precum și noul președinte al Consiliului European și-au preluat oficial prerogativele duminică, 1 decembrie, cu un...
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a cerut eliminarea a 1.000 de reglementări europene sau dreptul ca domeniile pe care acestea le acoperă să reintre în competenţa statelor...
Potrivit unor oficiali europeni, este foarte probabil ca liderii statelor membre ale Uniunii Europene să se întâlnească pentru un summit special la Bruxelles, pe 28 mai,...
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în cadrul discursului privind Starea Uniunii, că executivul european se opune...
Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona a fost creat inițial pentru regimurile dictatoriale și este surprinzător că Marea Britanie este statul care a apelat la...
Marea Britanie se mai poate răzgândi în privința Brexitului chiar și după declanșarea procedurii de retragere voluntară în Uniunea Europeană, a declarat joi pentru BBC fostul ambasador britanic...
Recent Comments