Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a participat la dezbaterea IciLEurope, găzduită de France 24, în cadrul căreia a subliniat importanța dialogului pentru identificarea soluțiilor pragmatice astfel...
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, pledează pentru noi servicii ale Legislativului care să ofere cetățenilor și presei acces direct la resurse valoroase, făcându-l astfel mai accesibil...
Vicepreședintele Parlamentului European și al Partidului Socialiștilor Europeni a făcut apel la o nouă abordare din partea social-democraților europeni în combaterea extremismului și populismului. Acesta a...
Comisiile pentru Bugete și de Politică Externă din Parlamentul European au aprobat, joi, Facilitatea pentru Reformă și Creștere pentru Republica Moldova, un mecanism îmbunătățit în favoarea...
Victor Negrescu, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat luni Casei Istoriei Europene, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului, să pună la dispoziția...
Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, le-a solicitat instituțiilor europene măsuri specifice pentru a sprijini recuperarea rapidă a pieselor furate din tezaurul dacic, subliniind semnificația...
Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, intergrupul Parlamentului European privind viitorul educației, condus de vicepreședintele legislativului european Victor Negrescu, a propus crearea unui Cadru de Investiții...
Doar în cadrul Uniunii Europene putem construi o națiune puternică și unită, subliniază vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu într-un mesaj transmis de Ziua Unirii Principatelor Române...
Parlamentul European a anunțat constituirea oficială a două noi comisii permanente și două comisii speciale, mai exact: Comisia pentru Securitate și Apărare (SEDE), Comisia pentru Sănătate...
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță că Legislativul European a discutat, la inițiativa sa, despre noile norme de transparență pentru înalții funcționari din instituție care vor...
Recent Comments