Tăriceanu îl vrea pe Băsescu plecat de la Cotroceni. „Voi propune azi Senatului să-i ceară demisia de onoare preşedintelui”. TEXTUL DECLARAŢIEI

Tăriceanu va propune Senatului o declaraţie privind demisia de onoare a preşedintelui Băsescu în urma cazului Bercea Mondial în care fratele şefului statului a fost arestat 30 de zile. Tot la propunerea lui Tăriceanu, Biroul Permanent ar urma să ia astăzi o decizie privind un raport al SRI şi SPP privind vizitele prezidenţiale la clanul Bercea, scrie gandul.info.

ROMANIA PRESIDENTIAL ELECTIONSPreşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va propune forului pe care îl conduce adoptarea unei declaraţii prin care să se ceară demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu. Tăriceanu a precizat că va discuta cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru ca un demers similar să se întâmpla şi la nivelul Camerei Deputaţilor.

“O propunere pe care o fac de declaraţie din Partea Senatului care să ceară în plenul lui, demisia de onoare a preşedintelui. Dacă acest lucru se întâlneşte cu propunerea premierului nu are de ce să mă deranjeze. În mod normal ar trebui o declaraţie nu numai a Senatului, o să discut cu omologul meu de la Camera Deputaţilor, cu domnul Zgonea, să-I cer să iniţieze dacă este de acord un demers similar şi la nivelul Camerei Deputaţilor”, a spus Tăriceanu.

El a adăugat că această declaraţie are o valoare politică şi nu una juridică.

“Este un scandal uriaş cu reverbaţii internationale, care pune mari semne de întrebare asupra modului de funcţionare a justiţiei şi cred că putem spune, cu părere de rău, că filmele făcute de interlopi contribuie mai mult la independenţa justiţiei decât a contribuit preşedintele şi acest lucru este absolut regretabil”, a declarat Tăriceanu.

TEXTUL DECLARAŢIEI SENATULUI PRIVIND DEMISIA DE ONOARE A LUI TRAIAN BĂSESCU

“Pe data de 6 iunie 2012, în temeiul Art. 95. Al. 1 din Constituţie, Parlamentul l-a suspendat din funcţie pe Preşedintele României. La Referendumul organizat pe 29 iulie 2012, conform Art. 95, Al. 3 din Constituţie, o majoritate de 87% din cei care s-au prezentat la urne a votat pentru demiterea Preşedintelui României. Voinţa majorităţii covârşitoare a votanţilor a fost înfrântă atunci în condiţiile cunoscute. În ciuda acestui vot de blam, atitudinea Preşedintelui României nu s-a ameliorat în ultimii doi ani, din contră, au apărut noi manifestări contrare constituţiei sau la limita constituţionalităţii, cu precădere în preajma alegerilor, dar nu numai.

Scandalul intern fără precedent şi cu largi ecouri internaţionale negative generat de arestarea fratelui Preşedintelui României, de legăturile acestuia cu indivizi care au acţionat în afara legii, dar şi de împrejurarea că Preşedintele României avea cunoştinţă de mai bine de un an de potenţialul penal al acestor relaţii şi activităţi, dar nu a intervenit pentru curmarea acestei stări de fapt, au creat o situaţie şi o imagine incompatibile cu statutul funcţiei de Preşedinte al României şi cu mult sub demnitatea impusă acestei poziţii în stat.

AVÂND ÎN VEDERE CELE MENŢIONATE, SENATUL ROMÂNIEI ÎNTRUNIT ÎN PLENUL SĂU, SOLICITĂ PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, TRAIAN BĂSESCU, SĂ-ŞI PREZINTE DEMISIA DE ONOARE”, este propunerea de Declaraţie a Senatului făcută de Călin Popescu Tăriceanu.
Pe de altă parte, Biroul Permanent al Senatului va discuta astăzi propunerea preşedintelui forului, Călin Popescu Tăriceanu referitoare la implicarea şefului statului, Traian Băsescu, în cazul Bercea Mondial. Membrii Brioului Permanent se vor reuni la ora 13.00.

Tăriceanu a anunţat că va chema Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) pentru ca acestea să confirme sau să infirme, în faţa comisiei de apărare şi cea pentru controlul serviciilor secrete, dacă preşedintele României a fost informat în legătură cu scandalul Bercea Mondial.

„În calitate de Preşedinte al Senatului României, voi face demersurile procedurale regulamentare necesare pentru ca rapoartele SRI şi SPP privind protecţia informativă a Preşedintelui României în cazul vizitelor la clanul ”Bercea” să fie puse la dispoziţia Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I., în vederea întocmirii unui Raport, din care să rezulte dacă Preşedintele României a fost sau nu informat despre activităţile ilegale ale gazdelor sale şi în ce au constat aceste informări”, se arată într-un comunicat al lui Tăriceanu, remis sâmbătă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Populare