Țările din UE au acum la dispoziție un cadru comun privind îmbunătățirea cunoștințelor financiare în rândul copiilor și al tinerilor

Comisia Europeană a publicat astăzi, 27 septembrie, un cadru comun UE/OCDE de competențe financiare pentru copii și tineri. Cadrul este conceput pentru a contribui la îmbunătățirea cunoștințelor financiare ale tinerilor, astfel încât aceștia să fie pregătiți să ia decizii bine informate în materie de finanțe personale, atât în prezent, cât și, mai ales, mai târziu în viață.

Obiectivul cadrului este de a stabili o înțelegere comună între statele membre și practicieni cu privire la competențele financiare esențiale de care au nevoie copiii și tinerii. Pe această bază, cadrul poate sprijini dezvoltarea de politici, programe și materiale didactice de educație financiară de către părțile interesate din sectorul public, privat și non-profit.

Necesitatea de a îmbunătăți nivelurile de educație financiară în UE este mai relevantă ca niciodată, după cum demonstrează recentul sondaj Eurobarometru 2023 privind educația financiară. Studiul respectiv a confirmat faptul că nivelurile generale de educație financiară în UE rămân alarmant de scăzute. De asemenea, a arătat că, în general, tinerii tind să aibă cunoștințe financiare mai reduse și un comportament financiar mai puțin prudent decât persoanele mai în vârstă. Conform sondajului Flash Eurobarometru din octombrie 2022 privind produsele financiare cu amănuntul, tinerii sunt, de asemenea, mai puțin încrezători decât generațiile mai în vârstă în ceea ce privește gestionarea finanțelor personale. În același timp, tinerii sunt mai atrași de instrumente financiare mai riscante, cum ar fi criptoactivele. De asemenea, ei au mai multă încredere în social media ca sursă de informații și se simt mai în siguranță atunci când efectuează tranzacții financiare prin intermediul web sau al aplicațiilor. Acest lucru ar sugera că inițiativele care vizează tinerii cu scopul de a crește nivelul de educație financiară ar putea avea un impact deosebit.

Comisia și OCDE se vor concentra acum pe încurajarea și sprijinirea adoptării cadrului de către autoritățile naționale, practicieni și alte părți interesate. Eficacitatea cadrului depinde de stabilirea unei înțelegeri comune a educației financiare în rândul diverselor părți interesate din statele membre și de dorința acestora de a utiliza cadrul și de a contribui în mod activ la sporirea impactului politicilor și inițiativelor de educație financiară.

Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică/Rețeaua Internațională pentru Educație Financiară (OCDE/INFE) au elaborat acest cadru în contextul Planului de acțiune 2020 privind Uniunea Piețelor de Capital (Acțiunea 7: ” Capacitarea cetățenilor prin educație financiară”) și ca parte a programului de lucru OCDE/INFE.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare