Țările nordice și Uniunea Europeană și-au reafirmat sprijinul pentru planurile de utilizare a activelor rusești înghețate în vederea finanțării Ucrainei, exprimându-și totodată speranța că Belgia își va da acordul pentru avansarea acestei inițiative, relatează The Guardian.
Întrebată despre situația financiară a Ucrainei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că este „un pas important înainte faptul că analizăm activele rusești imobilizate”.
„Propunerea este ca aceste sume de numerar să fie folosite pentru a acorda un împrumut Ucrainei, împrumut pe care aceasta ar trebui să-l ramburseze în cazul în care Rusia plătește reparații. Prin urmare, este o propunere solidă din punct de vedere juridic — nu una simplă, dar una solidă”, a explicat von der Leyen.
Ea a adăugat că Consiliul European „a solicitat identificarea unor posibile soluții la întrebările tehnice existente, iar Comisia va reveni cu acestea”, subliniind totodată că „mesajul de bază către Rusia este foarte clar”: „Suntem pregătiți pentru un angajament de durată. Suntem gata să acoperim nevoile financiare ale Ucrainei și să fim alături de ea atât timp cât va fi necesar.”
Într-un gest de unitate, premierii nordici Ulf Kristersson, Mette Frederiksen și Petteri Orpo și-au exprimat sprijinul ferm pentru propunerea Comisiei Europene, afirmând că „sunt pe deplin de acord” și „susțin cu tărie” inițiativa.
Premierul finlandez Petteri Orpo a mers chiar mai departe, declarând că: „Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina, trebuie să găsim o soluție prin care să putem finanța lupta lor… și consider că singura soluție rezonabilă este utilizarea activelor rusești înghețate.”
El s-a arătat „optimist” că liderii europeni vor reuși să rezolve problemele juridice legate de folosirea acestor active și să „găsească o soluție cu Belgia” în cadrul Consiliului European din decembrie.
De asemenea, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a transmis un avertisment ferm, reiterând că „ne confruntăm cu cea mai mare amenințare de la cel de-Al Doilea Război Mondial”, întrucât „Rusia încearcă să slăbească societățile noastre și să ne dezbine”.
Frederiksen a adăugat că țările nordice trebuie să continue sprijinul puternic pentru Ucraina, care rămâne „prima linie de apărare a întregii Europe”, și a făcut apel la statele europene să „se reînarmeze”.
Săptămâna trecută, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au amânat luarea unei decizii privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea apărării Ucrainei, în pofida apelului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acționa rapid pentru ca Moscova să plătească pentru războiul său, cu Belgia blocând propunerea de a utiliza miliardele aflate în Bruxelles pentru a finanța un împrumut de 140 de miliarde de euro destinat efortului de război al Ucrainei.
În concluziile adoptate de șefii de stat sau de guvern în format 26, fără Ungaria, se insistă că de a începutul războiului de agresiune al Rusiei, Uniunea Europeană și statele sale membre au acordat 177,5 miliarde de euro în sprijin pentru Ucraina. Totodată, liderii au invitat „Comisia să prezinte, cât mai curând posibil, opțiuni pentru sprijin financiar, pe baza unei evaluări a necesităților de finanțare ale Ucrainei” pentru a putea reveni asupra acestui subiect la următorul summit.




