Connect with us

U.E.

Țările UE au adoptat o rezoluție privind securitatea prin criptare: Este un mijloc necesar de protejare a securității digitale a cetățenilor, guvernelor și industriei

Published

on

© European Union, 2016/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul Uniunii Europene, prezidat de Germania, a adoptat luni o rezoluție privind criptarea, evidențiind nevoia de securitate prin criptare și de securitate în pofida criptării, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În această rezoluție, Consiliul își subliniază sprijinul pentru dezvoltarea, punerea în aplicare și utilizarea unei criptări solide, ca mijloc necesar de protejare a drepturilor fundamentale, precum și a securității digitale a cetățenilor, guvernelor, industriei și societății.

În același timp, Consiliul ia act de necesitatea de a se asigura că autoritățile competente de aplicare a legii și judiciare sunt în măsură să își exercite competențele juridice, atât online, cât și offline, pentru a ne proteja societățile și cetățenii.

Autoritățile de aplicare a legii și sistemele judiciare depind din ce în ce mai mult de accesul la probe electronice pentru a combate în mod eficace terorismul, criminalitatea organizată, abuzul sexual asupra copiilor și o varietate de alte tipuri de criminalitate informatică și infracțiuni facilitate prin mijloace informatice. Un astfel de acces este esențial pentru succesul aplicării legii și al justiției penale în spațiul cibernetic.

Cu toate acestea, există situații în care criptarea face ca accesul la probe și analiza acestora să fie extrem de dificile sau imposibil de realizat în practică.

UE se străduiește să stabilească o discuție activă cu industria tehnologiei, cu implicarea strânsă a cercetării, a mediului academic, a industriei, a societății civile și a altor părți interesate, astfel încât să se ajungă la un echilibru adecvat între asigurarea continuării utilizării unei tehnologii de criptare solidă și garantarea exercitării competențelor autorităților de aplicare a legii și ale sistemelor judiciare în aceleași condiții ca în mediul offline.

Posibilele soluții tehnice vor trebui să respecte viața privată și drepturile fundamentale și să păstreze valoarea pe care progresul tehnologic o aduce societății.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Starea actuală a lumii înseamnă că e timpul să începem să bem, ar fi spus șefa diplomației UE Kaja Kallas la o întâlnire cu lideri din Parlamentul European

Published

on

© European Union 2026 - Source : EP

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, le-a spus în privat liderilor grupurilor politice din Parlamentul European că starea actuală a lumii internaționale face ca acesta să poată fi un „moment bun” pentru a începe să bei, relatează Politico Europe, citând două persoane participante la întâlnire, în timp ce purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant al UE nu a comentat pe marginea acestui subiect.

Potrivit celor două persoane, Kallas le-a spus liderilor grupurilor politice din legislativul european că, deși nu este o mare consumatoare de alcool, acum ar putea fi momentul să înceapă, având în vedere evenimentele de pe plan global.

Ea a făcut aceste comentarii aproximativ în același timp în care miniștrii de externe din Groenlanda și Danemarca se întâlneau cu vicepreședintele SUA, JD Vance, și cu secretarul de stat Marco Rubio, pe fondul amenințărilor lui Donald Trump de a prelua insula arctică.

Șefa diplomației UE — care coordonează politica externă a blocului în numele celor 27 de guverne și al Comisiei Europene — a făcut gluma în cadrul unei reuniuni a Conferinței Președinților, întâlnirea liderilor grupurilor politice din Parlament.

Comentariile sale au venit după ce eurodeputați de rang înalt și-au urat reciproc „la mulți ani”. Aceiași eurodeputați au adăugat însă că, din cauza evenimentelor globale, anul nu este chiar atât de fericit, potrivit celor prezenți.

În contextul temerilor din Europa că Trump ar putea anexa Groenlanda, al protestelor ample împotriva regimului islamist din Iran, precum și al conflictelor în curs din Ucraina și Gaza și al operațiunii SUA în Venezuela, geopolitica a devenit o problemă majoră pentru Uniunea Europeană.

În aceeași zi, Conferința Președinților, care reunește liderii grupurilor politice din Parlamentul European, a adoptat o declarație de susținere a multilateralismului și a ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și de sprijin pentru Groenlanda și Danemarca.

Parlamentul European își exprimă sprijinul ferm pentru multilateralism și pentru ordinea internațională bazată pe reguli. Orice tentativă de a submina suveranitatea și integritatea teritorială ale Danemarcei și Groenlandei încalcă dreptul internațional și Carta Organizației Națiunilor Unite.

Securitatea Arcticii este o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană, iar angajamentul nostru de a o proteja este ferm. Strategia UE pentru Arctica depășește simplele preocupări de securitate, iar angajamentul nostru de a intensifica dezvoltarea durabilă și cooperarea cu cetățenii regiunii este neclintit.

Regatul Danemarcei, inclusiv Groenlanda, este membru NATO și beneficiază pe deplin de garanțiile de securitate colectivă ale Alianței. Parlamentul European va continua să consolideze capacitățile de apărare europene și să se asigure că statele membre ale UE își respectă angajamentele față de NATO, inclusiv prin investiții susținute în apărare și printr-o prezență puternică în regiunea arctică.

Securitatea Arcticii este asigurată în cadrul NATO, iar Danemarca menține acorduri cu parteneri-cheie, inclusiv Statele Unite, pentru protejarea regiunii.

Deciziile privind Danemarca și Groenlanda aparțin exclusiv Danemarcei și Groenlandei, în conformitate cu aranjamentele constituționale relevante și cu acordurile dintre Danemarca și Groenlanda. Se reamintește faptul că, în 1916, Statele Unite — printr-un acord cu Danemarca — au declarat că Danemarca are suveranitate deplină asupra Groenlandei. Prin acest acord, Statele Unite au recunoscut astfel că întreaga Groenlandă constituia în mod legitim teritoriu danez. Tentativele externe de a modifica status quo-ul sunt inacceptabile.

Parlamentul European condamnă fără echivoc declarațiile făcute de administrația Trump privind Groenlanda, care constituie o provocare flagrantă la adresa dreptului internațional, a principiilor Cartei ONU și a suveranității și integrității teritoriale ale unui aliat NATO. Astfel de declarații sunt inacceptabile și nu își au locul în relațiile dintre parteneri democratici.

Parlamentul European solicită Comisiei Europene și Consiliului European să definească un sprijin concret și tangibil pentru Groenlanda și Danemarca, în conformitate cu principiile și legislația UE, dreptul internațional și Carta NATO.

Continue Reading

U.E.

Studiu polonez: Extinderea necontrolată și modelul de afaceri agresiv al platformelor comerciale chineze riscă să ducă la pierderi anuale de circa 2 mld. de euro pentru comercianții locali

Published

on

© European Union, 2018

Platformele chineze de comerț electronic au devenit, într-un interval foarte scurt, un actor major pe piața poloneză de retail online, potrivit unui studiu amplu realizat de Camera Economiei Digitale din Polonia, primul de acest tip la nivel național. Raportul analizează în detaliu modul în care expansiunea accelerată a acestor platforme influențează economia locală, structura pieței și comportamentul consumatorilor, dar și riscurile generate de lipsa unor condiții de concurență echitabile.

În 2024, piața poloneză de comerț electronic a atins o valoare de aproximativ 150 miliarde de zloți (circa 35 miliarde de euro), iar platformele din afara Uniunii Europene, în principal cele chineze, dețin deja între 6% și 11% din totalul vânzărilor. Creșterea lor este deosebit de vizibilă în segmente precum electronicele, electrocasnicele, moda sau bunurile de uz casnic, categorii în care prețul rămâne criteriul decisiv pentru o mare parte a consumatorilor.

Raportul arată că succesul platformelor chineze se bazează pe un model de afaceri agresiv, construit în jurul prețurilor foarte scăzute, al livrărilor directe din China și al unei game extrem de largi de produse. Expedierea directă din fabrică permite reducerea costurilor logistice și evitarea intermediarilor locali, chiar dacă acest lucru presupune timpi de livrare mai mari, în medie de aproximativ 12 zile. În contextul inflației și al presiunii asupra bugetelor gospodăriilor, tot mai mulți consumatori acceptă acest compromis.

Citiți și  Vamă: Consiliul adoptă aplicarea taxelor vamale pentru coletele sub 150 de euro provenite din afara UE, începând cu 1 iulie 2026

Un element central al analizei îl reprezintă utilizarea pragului de scutire vamală de 150 de euro, aplicabil în UE pentru coletele de mică valoare. Potrivit estimărilor citate în raport, o proporție semnificativă a acestor transporturi este subevaluată în mod deliberat pentru a evita plata TVA și a taxelor vamale. Doar în 2024, aproximativ 4,6 miliarde de colete sub acest prag au intrat pe piața europeană, ceea ce ridică semne de întrebare serioase privind eficiența controalelor vamale și pierderile de venituri publice.

Studiul subliniază că aceste practici creează condiții de concurență inegale. În timp ce comercianții polonezi și europeni au fost nevoiți să investească masiv pentru a se conforma noilor reguli fiscale, vamale și de raportare digitală, vânzătorii din afara UE nu suportă aceleași costuri și obligații. Camera Economiei Digitale estimează că adaptarea la noile reglementări a costat sectorul polonez de comerț electronic aproximativ 170 miliarde de zloți în doar doi ani (aproximativ 39–40 de miliarde de euro), afectând direct marjele comercianților locali.

Un alt avantaj competitiv al platformelor chineze îl constituie sprijinul sistemic acordat de statul chinez exporturilor prin comerț electronic. Subvențiile pentru logistică, facilitățile fiscale, sprijinul pentru infrastructura de depozitare și stimulentele pentru promovare internațională permit menținerea unor prețuri pe care actorii europeni nu le pot egala în condițiile actualelor reguli privind ajutorul de stat.

Din perspectiva consumatorilor, cercetarea realizată pe un eșantion de peste 1.000 de utilizatori arată că aproximativ jumătate dintre adulții din Polonia au făcut cel puțin o achiziție de pe o platformă chineză în ultimele șase luni. Prețul este principalul factor de decizie, urmat de varietatea produselor și promoțiile frecvente, în timp ce calitatea sau timpul de livrare sunt criterii secundare. Totodată, peste jumătate dintre respondenți declară că sunt dispuși să renunțe la unele drepturi de consumator în schimbul unui preț mai mic, ceea ce ridică semne de întrebare legate de protecția consumatorilor și siguranța produselor.

Raportul avertizează că, în lipsa unor măsuri rapide la nivel național și european, extinderea necontrolată a platformelor din afara UE riscă să ducă la pierderi economice semnificative pentru comercianții locali, estimate între 6,5 și 8,8 miliarde de zloți anual (aproximativ 1,5–2 miliarde de euro), precum și la o erodare a standardelor de protecție a consumatorilor, a colectării taxelor și a respectării regulilor de concurență.

Autorii studiului solicită accelerarea reformei vamale europene, eliminarea mai rapidă a scutirii pentru coletele de mică valoare, introducerea obligației ca vânzătorii din afara UE să aibă reprezentanți în Uniune și aplicarea strictă a legislației privind protecția consumatorilor și serviciile digitale. În absența unor condiții egale de piață, avertizează Camera Economiei Digitale, competitivitatea comerțului electronic european ar putea fi serios afectată pe termen lung.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Reprezentantul Shein va fi audiat în Parlamentul European pentru a oferi explicații cu privire la practicile comerciale ale companiei

Published

on

© European Union 2017 - Source : EP

Gigantul de modă rapidă Shein se va prezenta în Parlamentul European pentru a discuta despre practicile comerciale ale companiei, după ce, anterior, a refuzat acest lucru, informează Politico Europe.

Presiunea exercitată asupra Shein de a se întâlni cu factorii de decizie politică, preocupați de afluxul de colete ieftine pe care îl generează, precum și de presupusele încălcări ale legislației UE și de impactul asupra mediului, a crescut, mai ales că compania a fost prinsă vânzând păpuși sexuale cu aspect infantil în Franța.

Comisia pentru piața internă a Parlamentului a încercat timp de săptămâni să convoace platforma la o audiere, dar fără succes.

Conform oficialilor, data a fost stabilită în cele din urmă pentru 27 ianuarie. Yinan Zhu, șeful Grupului pentru Integritate în Afaceri al Shein pentru Europa Extinsă, se va prezenta în fața comisiei.

„Shein răspunde în sfârșit în fața legiuitorilor UE și va compărea în fața Comisiei IMCO după ce am avut mai multe schimburi de e-mailuri cu ei”, a declarat președinta comisiei, eurodeputata germană Anna Cavazzini, membră a Partidului Verde.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO, Zhu și-a confirmat participarea și a solicitat o întâlnire separată cu președintele comisiei. Zhu a declarat că dorește să discute în detaliu măsurile pe care compania le pune în aplicare pentru a răspunde preocupărilor legislatorilor.

Obiectivul lui Cavazzini este de a examina platforma. „Eurodeputații își exercită în sfârșit dreptul de a examina îndeaproape atât eforturile de aplicare a legii ale Comisiei, cât și comportamentul marilor piețe online, în lumina recentelor scandaluri în care a fost implicată Shein”, a declarat ea.

Martin Reidy, reprezentant al Shein, a declarat: „Intenționăm să participăm la reuniunea comisiei IMCO din 27 ianuarie și așteptăm cu interes un schimb constructiv de opinii cu membrii comisiei cu privire la provocarea la care se confruntă întreaga industrie, și anume asigurarea siguranței și protecției clienților online.”

Recent, compania chineză a provocat un val de indignare în Europa din cauza comercializării de păpuși sexuale cu înfățișare de copii, încălcând legislația UE.

Prin urmare, Comisia Europeană a luat hotărârea de a cere explicații platformei Shein, după ce guvernul francez a inițiat proceduri legale împotriva acesteia.

În iulie, anul trecut, DGCCRF a amendat compania cu 40 de milioane de euro pentru inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la prețuri.

În luna mai 2025, Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor au notificat platforma cu privire la presupuse încălcări ale legislației privind protecția consumatorilor, inclusiv reduceri false și afirmații înșelătoare privind sustenabilitatea. 

În context, comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, a declarat că este hotărât să ia măsuri împotriva vânzării de bunuri care nu respectă reglementările UE pe platformele Temu și Shein.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

NATO10 hours ago

Aliații europeni, solidari cu Danemarca, fac scut în jurul Groenlandei: Germania, Franța, Canada, Suedia și Olanda își intensifică prezența militară în insula arctică

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Starea actuală a lumii înseamnă că e timpul să începem să bem, ar fi spus șefa diplomației UE Kaja Kallas la o întâlnire cu lideri din Parlamentul European

IRAN12 hours ago

MAE a ridicat la maxim avertismentul de călătorie în Iran pentru români: PĂRĂSIȚI IMEDIAT ȚARA, pe orice rută sigură existentă

INTERNAȚIONAL12 hours ago

SUA și Danemarca vor forma “grup de lucru la nivel înalt” pentru “o cale comună de urmat” privind Groenlanda: Persistă un “dezacord fundamental”, afirmă șeful diplomației daneze

U.E.16 hours ago

Studiu polonez: Extinderea necontrolată și modelul de afaceri agresiv al platformelor comerciale chineze riscă să ducă la pierderi anuale de circa 2 mld. de euro pentru comercianții locali

PARLAMENTUL EUROPEAN17 hours ago

Reprezentantul Shein va fi audiat în Parlamentul European pentru a oferi explicații cu privire la practicile comerciale ale companiei

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Macron avertizează asupra unor consecințe „fără precedent” ale demersului SUA privind Groenlanda

PARLAMENTUL EUROPEAN17 hours ago

Amenințările lui Trump privind Groenlanda blochează temporar înțelegerea comercială UE–SUA în Parlamentul European

ROMÂNIA18 hours ago

Ziua Culturii Naționale: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” găzduiește o conferință și o expoziție dedicate lui Nicolae Iorga

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII18 hours ago

890 de milioane de euro pentru IMM-urile din România și alte țări din Europa Centrală și de Est, disponibile printr-un acord între BEI și Unicredit

ROMÂNIA3 weeks ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA4 weeks ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA1 month ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 months ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

ROMÂNIA2 months ago

Președintele Senatului, în cadrul Summitului Parlamentar al Platformei Crimeea: Susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional

ROMÂNIA2 months ago

România nu mai vrea să fie un actor reactiv în dezbaterile europene, ci un contributor direct cu viziune proprie la definirea noului Cadru Financiar Multianual, spune Dragoș Pîslaru la lansarea „Procesului de la București”

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Roxana Mînzatu, apel ferm ca dimensiunea socială să nu fie marginalizată în viitorul buget al UE: Trebuie să arătăm oamenilor că nu lăsăm ca nevoile lor să fie transformate în arme împotriva proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 months ago

România, exemplu al transformării prin politica de coeziune, spune Raffaele Fitto: PIB-ul a urcat de la 44% la aproape 80% din media UE; noua generație de programe va pune accent pe flexibilitate, simplificare și performanță

Trending