Connect with us

ROMÂNIA

Tema mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim revine în atenția publică. Premierul Viorica Dăncilă reiterează că decizia îi aparține președintelui Klaus Iohannis

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele interimar al PSD, a declarat că decizia mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim aparţine preşedintelui Klaus Iohannis, relatează Agerpres.

Potrivit premierului României, ambasada de la Tel Aviv ar trebui mutată la Ierusalim, însă recunoaște că acest lucru are nevoie de aprobarea președintelui Klaus Iohannis. 

,,După cum ştiţi, eu mi-am exprimat public decizia. Decizia aparţine preşedintelui României. Ştiţi foarte bine că mutarea unei ambasade este decisă de către preşedintele României. Părerea mea este că trebuie să existe o decizie politică. Eu am declarat în SUA, la Washington, mi-am spus punctul meu de vedere, dar dacă vă uitaţi pe declaraţia de atunci, am spus, în consens, şi cu respectarea prevederilor constituţionale. Eu mi-am spus punctul meu de vedere “, a declarat Dăncilă, marţi seara, la finalul şedinţei CExN al PSD, întrebată care este decizia Guvernului în acest moment privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Amintim că premierul Viorica Dăncilă a anunțat mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim cu ocazia susținerii discursului inaugural al Conferinței internaționale a Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC),  de la Washington, la finele lunii martie.  AIPAC este un grup de lobby care susţine politici pro-israeliene în faţa Congresului şi Executivului SUA, cu peste 100.000 de membri, 70 de birouri regionale şi o reţea „vastă” de donatori.

Citiți și

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Ambasada României din Israel va fi mutată la Ierusalim ținând cont de faptul că analiza oportunității unei astfel de decizii a fost finalizată şi este ,,în deplin consens cu toţi actorii constituţionali implicaţi”, spunea aceasta, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Klaus Iohannis reacționează la anunțul Vioricăi Dăncilă privind mutarea ambasadei României la Ierusalim: Prim-ministrul se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens

Referitor la numirea unui ambasador al României în Israel, premierul a precizat că a întreprins toate demersurile necesare încă din primăvara anului trecut, însă situația nu s-a finalizat deoarece răspunsul șefului statului pe această temă întârzie să apară. Viorica Dăncilă a subliniat că Israelul nu este un caz singular, la Bruxelles încă neexistând un ambasador numit.

,,După data de 21 martie 2018, am trimis prima propunere către domnul preşedinte Iohannis privind numirea unui ambasador în Israel, nu am trimis numai Israel, am trimis mai multe ţări, cred Canada, nu mai îmi amintesc exact care dintre aceste ţări. Nu am primit un răspuns. Am considerat că este nevoie de o a doua propunere, am trimis şi a doua propunere, nu am primit un răspuns. Aş fi vrut să primesc un răspuns, poate nu e persoana potrivită, poate mai trebuie să facem o propunere, dar trebuie să avem un răspuns în ceea ce priveşte acordul sau că nu este de acord cu această nominalizare. Eu consider că trebuie să avem un acord din partea domnului preşedinte şi pentru Israel şi pentru Bruxelles, pentru că noi nu avem ambasador la Bruxelles încă, am făcut o nominalizare, nominalizarea este Andreea Păstârnac, a fost audiată în comisiile din Parlament, dar încă nu avem aprobarea domnului preşedinte. Deci, eu consider că trebuie să tratăm cu foarte multă responsabilitate şi acest aspect”, a mai declarat premierul Dăncilă.

Poziția președintelui Klaus Iohannis în această privință este, însă, deja cunoscută, șeful statului considerând că o asemenea mutare ar avea consecințe importante pe dimensiunea politicii externe, afectând procesul de pace din Orientul Mijlociu, dar ar contraveni și poziției Uniunii Europene, rezoluțiilor ONU și dreptului internațional în general.

Mutarea ambasadei României la Ierusalim ar echivala cu recunoașterea suveranității Israelului asupra orașului, revendicat și de Palestina, precum și a statutului de capitală indivizibilă a statului, ceea ce este în opoziție cu abordarea comunității internaționale privind rezolvarea statutului Ierusalimului prin negociere între părțile aflate în conflict și viziunea că Orașul Sfânt ar trebui să fie ,,capitala ambelor state”, potrivit Rezoluției 67/19 din 4 decembrie 2012, a Adunării Generale a ONU.

De altfel, UE condamnă statele care doresc mutarea misiunilor lor diplomatice în Ierusalim, încălcând astfel consensul internațional asupra orașului, în baza Rezoluției 478 a Consiliului de Securitate al ONU care cere tuturor statelor ,,care au înființat misiuni diplomatice la Ierusalim să le retragă din Cetatea Sfântă”. 

Tema mutării ambasadei României la Ierusalim a fost lansată în spațiul public de președintele Camerei Deputaților și liderul PSD la acea vreme, Liviu Dragnea, în contextul în care Statele Unite au luat decizia, în decembrie 2017, de a-și muta ambasada la Ierusalim și de a recunoaște orașul drept capitală a Israelului. Decizia SUA a fost urmată de un vot covârșitor în Adunarea Generală a ONU pentru un proiect de rezoluţie care a condamnat decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului, vot la care România s-a abținut.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a fost însărcinat cu elaborarea unei analize tehnice cu privire la implicațiile unei astfel de decizii în materie de politică externă, hotărâre care, potrivit Constituției, aparține președintelui Klaus Iohannis.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Custodele Coroanei, Margareta: În momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani, pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră

Published

on

© Familia Regală a României

Custodele Coroanei Române, Margareta, a declarat sâmbătă că înainte să ajungă prima data în România, în urmă cu 30 de ani, se simțea ”ca o persoană fără umbră”, nefiind întreagă departe de țara sa, informează Agerpres.

”Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani – pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră şi când am pus picioarele aici, am devenit o persoană întreagă”, a spus Majestatea Sa Margareta la finalul unui eveniment aniversar organizat la Teatrul Naţional, organizat de Fundaţia Regală Margareta a României, pentru a sărbători 30 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.

Aceasta a vorbit și despre proeictele de viitor ale Fundației, printre acestea numărându-se crearea a peste o sută de Centre ”Generații”, care reunesc personae din mai multe generații.

”Este emoţionant şi sunt foarte mândră şi mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat, pentru că singură nu se poate, dar ce este important este că am avut un semnal pentru viitor şi (…) vrem să creăm sute de centre inter-generaţionale şi mergem înainte. Avem nevoie de susţinere pentru asta”, a afirmat Custodele Coroanei.

La evenimentul aniversat, la care a participat și Principele Radu Duda, au venit pe scenă voluntari și membri implicați în activitatea Fundației Regale Margareta a României, în vreme ce un duet a interpretat mai multe piese clasice la violoncel.

De asemenea, a fost proiectat un film documentar dedicat activității Principesei Margareta în România.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ministrul de externe Bogdan Aurescu participă mâine la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, defășurată la Bruxelles

Published

on

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa duminică la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), desfășurată la Bruxelles, unde va susține o intervenție și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism şi discriminare, dar şi a modalităţilor concrete de contracarare a acestor tendinţe.

Conform unui comunicat al MAE, evenimentul este organizat de Preşedinţia luxemburgheză a organizaţiei şi are drept obiectiv principal adoptarea unui mesaj politic semnificativ prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000.

Ministrul român al afacerilor externe va susține o intervenție în deschiderea evenimentului și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism și discriminare, precum și despre modalitățile concrete de contracarare a acestor tendințe. Reuniunea ministerială se va încheia prin semnarea unei Declarații ministeriale.

Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizație internațională cu sediul la Berlin, care numără 31 de state membre, 11 state observator și 7 parteneri internaționali permanenți.

IHRA a fost fondată în anul 1998 și își desfășoară activitatea pe baza Declarației de la Stockholm, acționând în scopul consolidării memoriei, cercetării și educației despre Holocaust.

România a deținut în perioada martie 2016 – martie 2017 Președinția-în-exercițiu a IHRA. Cele trei priorități ale României au fost consolidarea educației despre Holocaust, încurajarea cercetării academice și combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării.

Cel mai semnificativ rezultat obținut de Alianță pe durata Președinției României a constat în adoptarea Definiției de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizației de la București, din luna mai 2016.

Continue Reading

ROMÂNIA

Fonduri europene: 4,7 milioane de pachete cu produse de igienă vor ajunge, până în 2021, la persoanele defavorizate din România

Published

on

© Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene a demarat procesul de distribuire a pachetelor conținând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul cu fonduri europene „Acordarea de produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”, informează un comunicat

Scopul acestui proiect, a cărui valoare este de 141,2 mil. lei alocați prin FEAD și implementat la nivel național, este acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

„Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conținând produse de igienă personală și produse de curățenie și îngrijire a locuinței. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată țara, adaptate beneficiarilor direct vizați, mulți dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială și reducerea sărăciei”, a declarat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș

Categoriile de persoane care vor beneficia de asistență materială de bază acordate în cadrul proiectului finanțat din POAD sunt:

– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending