Connect with us

POLITICĂ

Teodor Meleșcanu a devenit ”al doilea om în stat”. Fostul ministru de Externe a fost ales președinte al Senatului

Published

on

Senatorul Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului României, obținând 73 de voturi, față de cele 59 ale contracandidatei sale, Alina Gorghiu, de la PNL. Teodor Meleșcanu devine astfel al doilea om în stat.

Candidatura fostului ministru de Externe Teodor Meleșcanu, din partea PSD, a provocat scandal atât în acest partid, cât și în ALDE, fostul partener de guvernare al social-democraților. 

“Voi fi un președinte echilibrat. În ultimii 30 ani, am lucrat cu tot spectrul politic. (…) Îmi pun experiența politică în slujba poporului român. Înainte de a fi membru de partid, sunt român”, a afirmat Meleșcanu, în primul său discurs după alegerea în fruntea Senatului.

Cine este Teodor Meleșcanu

Teodor Viorel Meleşcanu s-a născut la 10 martie 1941, în Brad, judeţul Hunedoara, şi a urmat studii universitare la Facultatea de Drept din Bucureşti, între 1959 şi 1964, şi cursuri postuniversitare de relaţii internaţionale la Universitatea din Bucureşti (1964-1966). Din 1973, Meleşcanu este Doctor în Drept Internaţional la Universitatea din Geneva. 

Meleşcanu şi-a început cariera diplomatică în anul 1966, când a fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe, promovând, prin examene şi concursuri, până la rangul de ambasador. Între anii 1978 şi 1985, Teodor Meleşcanu a fost detaşat ca secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale de la Geneva.

După revoluţie, a fost subsecretar de stat, şef al Departamentului America Latină, Asia şi Africa (23 august 1990 – mai 1991) şi secretar de stat (mai 1991 – 19 noiembrie 1992). În anul 1990, Meleşcanu a fost promovat la rangul de consilier diplomatic, iar în 1992, la cel de ambasador.

El a fost ministru de Externe în Guvernul condus de Nicolae Văcăroiu (1992-1996) şi ministru al Apărării în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, în perioada aprilie 2007-decembrie 2008.

La finalul mandatului de la Apărare, Teodor Meleşcanu a dorit să le mulţumească tuturor celor care l-au ajutat la îndeplinirea mandatului la conducerea instituţiei şi a declarat că niciodată mai mult ca în această funcţie nu a avut senzaţia că îşi serveşte cu adevărat ţara.

Între 2012-2014, Teodor Meleșcanu a fost director al Serviciului de Informații Externe la propunerea președintelui de atunci, Traian Băsescu, poziție din care a demisionat pentru a candida la alegerile prezidențiale din 2014.

În 2016, a fost ales senator pe listele ALDE, iar în perioada ianuarie 2017 – iulie 2019 a fost ministru al Afacerilor Externe în trei guverne PSD – ALDE.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Klaus Iohannis cere Guvernului să acorde un bonus de 500 de euro/ lunar pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienții infectați cu COVID-19

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a solicitat Executivului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor şi personalului medical care lucrează cu pacienţi infectaţi cu COVID-19.

În acest sens, şeful statului a menţionat “un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună”.

El a vorbit înaintea unei videoconferinţe cu premierul Ludovic Orban, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, şi cu reprezentanţi ai instituţiilor locale despre situaţia epidemiologică de la Suceava.

“Am solicitat astăzi Guvernului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor şi personalului medical care lucrează cu pacienţi COVID. Şi vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii şi personalul medical care lucrează cu pacienţi COVID ar fi un bonus onorabil”, a punctat preşedintele.

El a subliniat că angajaţii din sistemul medical sunt “linia de apărare împotriva pandemiei” şi sunt într-o situaţie “de stres major”.

“Personalul medical, medicii noştri, sunt linia noastră de apărare împotriva epidemiei. Avem încredere în ei, ne punem speranţele în ei, dar trebuie să fim foarte conştienţi că pentru ei este o situaţie de stres major, este un pericol suplimentar la care se expun, avem aşteptări mari de la ei şi atunci, în consecinţă, cred că este corect să recunoaştem această situaţie şi să recunoaştem, evident, că este nevoie şi de un pic mai mult decât cuvinte frumoase”, a afirmat Iohannis.

Totodată, șeful statului a declarat că Spitalului Judeţean din Suceava trebuie repus urgent în funcţiune şi dezinfectat, iar personalul medical să primească materialele necesare și a solicitat punerea spitalului sub comandă militară.

“Sunt câteva probleme care pot fi rezolvate într-un timp rezonabil. Aş începe cu chestiunea Spitalului Judeţean din Suceava. Este o unitate în care ştim cu toţii că, din păcate, au apărut probleme care s-au propagat. Acum nu este momentul să vedem ce şi cum s-a întâmplat până în acest moment. Aceasta este treaba altor autorităţi. Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcţiune spitalul din Suceava. Pentru asta este la Suceava domnul ministru al Sănătăţii, domnul Tătaru, împreună cu domnul secretar de stat Oprea, iar domnul secretar de stat Oprea are o sarcină foarte clară – să repună spitalul în funcţiune. Va rămâne acolo, domnul Oprea, pentru perioada următoare, pentru a se îngriji de conducerea operativă a spitalului. Este corect, este oportun şi este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate. Este nevoie, evident, ca spitalul să fie dotat cu tot ce este necesar, în aşa fel încât personalul medical, medicii, să fie protejaţi”, a spus şeful statului, la videoconferinţa cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, şi reprezentanţi ai instituţiilor locale cu privire la situaţia epidemiologică din judeţ.

El a arătat că, din informaţiile sale, la spitalul din Suceava au fost deja livrate 5.000 de combinezoane pentru medici şi personalul medical şi 20.000 de măşti de protecţie, de mănuşi, inclusiv medicamente specifice pentru bolnavii de COVID-19.

“Toate aceste lucruri trebuie puse urgent la dispoziţia personalului medical! Procedurile trebuie verificate şi actualizate”, a menţionat Iohannis.

Klaus Iohannis a subliniat că este nevoie să se facă o dezinfecţie profundă şi în spital şi posibil şi în oraş, arătând că pentru acest lucru există o echipă specială, care va veni din Dorohoi.

“Este nevoie de testarea urgentă a personalului medical, care poate să revină în spital în măsura în care se vindecă. Este nevoie de încă un aparat de testare, care va fi pus la dispoziţie în timpul cel mai scurt”, a mai declarat Iohannis.

Şeful statului a făcut apel la personalul medical să revină la serviciu.

“Medicamente sunt, material de protecţie este, proceduri sunt, conducere este. Resursa umană există, există în spitalul din Suceava, şi mă adresez în mod expres şi special medicilor şi personalului medical din spitalul Suceava: Reveniţi, vă rog, la serviciu! Preluaţi bolnavii, respectaţi procedurile! Ne bazăm pe voi! Am mai spus-o şi am să o mai repet: medicii, personalul medical sunt în prima linie de apărare împotriva acestei epidemii. Este nevoie de voi!”, a transmis Iohannis.

Continue Reading

POLITICĂ

Deputat PNL: Voi depune un proiect de lege pentru blocarea tuturor investițiilor chineze în domenii strategice din România pentru următorii 10 ani

Published

on

© Pavel Popescu/ Facebook

Deputatul PNL Pavel Popescu a anunțat joi că va depune un proiect legislativ prin care solicită blocarea tuturor investițiilor companiilor chineze în domenii denumite strategice pentru următorii 10 ani și condiționarea strictă a lor în alte domenii, pe teritoriul statului român.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Popescu a spus că inițiativa va cuprinde companii cu acționariat direct sau indirect.

“Fac apel la toți politicienii, indiferent de partidele din care fac parte, la toate instituțiile statului și conducătorii lor, la toate organizațiile non-guvernamentale, la toate firmele de public affairs, la fiecare român care urăște comunismul și la toată presa din România, să conștientizeze măcar în ceasul al doisprezecelea pericolul pe care îl reprezintă China pentru economia, unitatea și sănătatea statului român, a Europei și a întregii lumi. Treziți-vă! Respect sincer poporul chinez și vechea lor cultură dar urăsc comunismul cu toata ființa mea. Partidul Comunist Chinez nu poate cumpăra libertatea, sănătatea sau viețile românilor ba mai mult, dacă se dovedesc ca fiind adevărate tacticile mizerabile folosite în aceste zile tragice împotriva întregii economii, Partidul Comunist Chinez trebuie să plătească cu vârf și îndesat pentru tot răul făcut. Partidul Comunist Chinez nu poate cumpăra România. Partidul Comunist Chinez nu va cumpăra România pentru că România urăște comunismul și iubește democrația”, a sccris Pavel Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Continue Reading

POLITICĂ

COVID-19. Klaus Iohannis, mesaj ferm către români: “Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este “absolut necesar” ca toată lumea să respecte legislaţia în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Şeful statului a avut o şedinţă de evaluare a măsurilor de siguranţă şi ordine publică în contextul epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu.

“Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut şi am pus un accent foarte clar şi ferm pe ceea ce se numeşte impunerea legii. Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislaţia în această perioadă”, a spus preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

România este, începând cu 16 martie, în stare de urgență, iar ordonanțele militare subsecvente adoptate (șase) au înăsprit regulile, inclusiv creșterea amenzilor pentru cei care nu respectă carantină, izolarea sau distanțarea socială pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Declarația integrală a șefului statului, furnizată de Administrația Prezidențială:

“Bună ziua, dragi români!

Am instituit starea de urgență, după care ministrul de Interne a venit în completare cu ordonanțele militare, iar ministrul Sănătății cu ordine ale ministrului.

Toate aceste măsuri au fost luate pentru a vă proteja, pentru a vă proteja sănătatea, pentru a proteja sănătatea populației din România și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.

Majoritatea românilor au înțeles că legile se respectă. Și această situație, de stare de urgență, este una foarte serioasă și cu atât mai mult trebuie cu toții să respectăm legislația, ordonanțele și ordinele în vigoare.

Dar un aspect foarte special în această situație îl reprezintă, cu siguranță – și vă dați seama de ce -, siguranța și ordinea publică. Exact asta a fost tema discuției pe care tocmai am încheiat-o cu Prim-ministrul Ludovic Orban, cu Ministrul de Interne Marcel Vela, cu Ministrul Apărării Nicolae Ciucă și cu Secretarul de stat Despescu de la Interne.

Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut, și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce se numește impunerea legii.

Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislația în această perioadă!

Repet – asta spre protecția voastră, a fiecăruia și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.

Foarte mulți români, majoritatea românilor, au înțeles aceste lucruri, însă ce se întâmplă cu cei care n-au înțeles sau, mai rău, nu vor să înțeleagă? Ei, aceștia vor fi amendați, pur și simplu. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat.

În acest fel, pot să vă spun că s-au făcut, de la începutul acestei situații speciale, peste 800.000, 870.000 de acțiuni de control, controale de tot felul. S-a controlat felul în care oamenii respectă izolarea, în care respectă carantina, felul în care firmele respectă normele de vânzare, și așa mai departe.

Pot să vă spun că autoritățile au lucrat foarte serios și în acest domeniu. De la începutul epidemiei, s-au dat peste 78.000 de amenzi. Deci peste 78.000 de contravenții au fost constatate de autorități.

Și în acest sens, vă spun: legea este clară, este pentru protecția oamenilor, pentru protecția medicilor. Cine nu o respectă va fi amendat.

Și, în final, dragi români, repet ce am spus în fiecare apariție a mea. Respectați normele de conduită, păstrați distanța, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați! Respectați normele impuse de autorități!

Vă doresc multă sănătate!”

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Advertisement
Advertisement

Trending