The Guardian: Peste 30.000 de britanici primesc ajutoare sociale în alte state UE

Într-un contextul în care românii şi bulgarii au fost puşi adesea în centrul discuțiilor privind imigranţii care exploatează sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie, o investigaţie The Guardian arată însă că şi britanicii beneficiază de ajutoare sociale în alte țări membre ale Uniunii Europene.
Peste 30.000 de britanici primesc ajutoare de şomaj în alte state membre UE, cei mai mulţi în Germania, Franţa şi Spania, arată The Guardian, citat de Gandul.info.packed_airport
Mai mult, banii primiţi de britanici ca ajutoare sociale din alte ţări sunt mai mulţi decât cei primiţi de imigranţii ţării respective în Marea Britanie. Niciun britanic nu primeşte ajutor social în România, însă în Polonia doi au reuşit acest lucru.
Britanicii care primesc ajutoare de şomaj din Germania sunt de patru ori mai mulţi decât germanii care primesc ajutoare de şomaj din Marea Britanie, iar raportul cu irlandezii este de 5 la 1. Raportul este similar şi la banii primiţi propriu-zis. Astfel, un britanic primeşte la ajutorul de şomaj în Franţa de trei ori mai mulţi bani decât primeşte un francez în UK.

Peste 23.000 de britanici primesc ajutoare de şomaj în Finlanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Luxemburg, Germania, Austria, Franţa şi Irlanda. De aproape trei ori mai puţini, adică puţin peste 8.700 de imigranţi din aceste ţări se bucură de ajutor de la statul britanic.

În jur de 2,5% dintre britanicii care se află în alte state UE primesc ajutoare de şomaj, ceea ce este relativ similar cu cei 65.000 de imigranţi din UE care primesc ajutor de şomaj în Marea Britanie.

„Înseamnă că majoritatea covârşitoare a britanicilor, precum şi a cetăţenilor europeni din Marea Britanie nu sunt o povară pentru ţările în care trăiesc”, spune Roxana Bărbulescu, cercetător al migraţiei internaţionale la Universitatea din Sheffield, conform The Guardian.

În ce priveşte ţările UE mai sărace, care au aderat la comunitate după 2004, raportul este diferit, însă nu justifică scandalurile privind „turimul pentru ajutoare sociale”. Există aproximativ 1.000 de români şi 500 de bulgari care primesc ajutor de şomaj în Marea Britanie, conform Departamentului de Muncă şi Pensii. Dintre cei 30.000 de britanici care primesc ajutor de şomaj în statele UE, doar 62 se află în cele 10 ţări care au aderat la UE după 2004.

Conform cifrelor guvernului de la Londra, există 2,7 milioane de cetăţeni ai unor state UE care trăiesc în Marea Britanie şi 1,3 milioane de britanici care trăiesc în alte ţări UE.

 

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.