Connect with us

Theodor Stolojan

Theodor Stolojan transmite că europarlamentarii din grupul PPE sunt deranjaţi de percepţia că rezoluţia ce va fi votată de Parlamentul European priveşte România, nu Guvernul PSD-ALDE: Intenția mea este să mă abțin de la vot

Published

on

Europarlamentarii din grupul PPE sunt deranjaţi de percepţia că rezoluţia care va fi votată marţi de Parlamentul European priveşte România, nu Guvernul PSD-ALDE, spune eurodeputatul PNL Theodor Stolojan, membru în grupul PPE. El precizează că se va abţine la vot.

Theodor Stolojan crede că rezoluţia PE este percepută în UE mai degrabă ca o critică la adresa României, în ansamblul ei.

„Acest proiect de rezoluţie atrage atenţia guvernării actuale, guvernării PSD-ALDE. Din păcate, însă, în opinia publică, nu cea din România, ci din celelalte state membre, această rezoluţie priveşte ce se întâmplă în România. Ne deranjează acest lucru, în special pe noi, europarlamentarii din grupul politic al PPE, ne deranjează această percepţie. În rest, ceea ce scrie în rezoluţie este ceea ce în România de doi ani de zile se află în dezbatere ca probleme, atacul la adresa statului de drept”, a declarat Stolojan, la RFI. 

Întrebat dacă va vota rezoluţia PE, deputatul european a răspuns că el se va abține la vot: 

„Încă discutăm acest lucru în cadrul delegaţiei noastre, vorbesc al europarlamentarilor din grupul PPE. Dacă mă întrebaţi pe mine, personal, intenţia mea cel puţin până la ora votului este de a mă abţine, pe următoarele argumentele: ceea ce se exprimă în rezoluţie este o realitate, noi nu putem contesta atacul la adresa statului de drept în România de către guvernarea Dragnea-Tăriceanu; doi: e foarte greu să susţii o rezoluţie la care percepţia nu în România, ci în afara României este că e o rezoluţie vizavi de România şi nu faţă de acţiunile guvernării actuale, ceea ce pe fond este această rezoluţie, dar percepţia sigur este alta. De aceea, cel puţin intenţia mea este de abţinere”, a spus Stolojan.

Parlamentul European votează marți, în plenul de la Strasbourg, Rezoluția privind statul de drept din România, care conține 13 recomandări și semnalează îngrijorările privind modificarea legilor justiției și a codurilor penale din România, ce „pot submina structural independența justiției și capacitatea de luptă împotriva corupției”.
Tot marți, Comisia Europeană va face public raportul în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Theodor Stolojan: „România este împotriva reducerilor drepturilor de care românii se bucură în prezent în Marea Britanie”

Published

on

Theodor Stolojan, europarlamentar român din partea grupului PPE a declarat faptul că Brexitul reprezintă pentru Uniunea Europeană o adevărată provocare doarece „nimeni nu era pregătit pentru așa ceva, nu există precedente, de aceea Marii Britanii i-au trebuit șapte luni pentru a elabora o strategie și pentru a-și defini prioritățile”.

Totodată, și legislativul european va fi implicat în procesul de negociere, în sensul în care se va ține cont de doleanțele acestuia, chiar dacă formal Parlamentul European nu are niciun rol în negocieri. Eurodeputatul este de părere că aceste negocieri nu se vor termina în doi ani, ci vor dura mult mai mult.

„Fiecare stat are propiile interese pe care va căuta să le protejeze, iar coordonarea s-ar putea dovedi dificilă între state”, a mai precizat Theodor Stolojan. „Poziția României este împotriva reducerii drepturilor de care românii se bucură în prezent în Marea Britanie”, a transmis acesta.

„Este important ca pentru ca Marea Britanie să beneficieze de acces în cadrul pieței unice europene, aceasta să respecte cele 4 libertăți.”, a subliniat eurodeputatul.

Europarlamentarul a precizat și motivele care îi vor crea probleme în negocierilor cu Regatul Unit: angajamentele financiare asumate până în anul 2020, asigurarea drepturilor cetățenilor britanici sau a studenților stabiliți în celelalte state membre ale UE, cele aproximativ 5000 de companii britanice care folosesc  366000 de pașapoarte europene pentru a face afaceri în întreaga Uniune și de care nu vor mai putea beneficia după Brexit.

Biroul Parlamentului European a organizat pe 27 și 28 la Bruxelles un seminar de presă pentru jurnaliști, prilej cu care au fost abordate subiecte importante de pe agenda europarlamentarilor români și teme de interes deopotrivă european dar ale căror efecte se răsfrâng și asupra României.

Corespondență din Bruxelles- Violeta Dan

Continue Reading

Adina Vălean

Delegația română din grupul PPE îl sprijină pe Antonio Tajani pentru șefia Parlamentului European: Este cel mai bine pregătit candidat

Published

on

Delegația română din cadrul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European critică celelalte familii tradiționale din legislativul european – S&D și ALDE – pentru încălcarea acordului privind sprijinul reciproc pentru alegerea președintelui PE și transmite că Antonio Tajani, candidatul PPE, este cel mai bun candidat pentru această poziție.

Într-un comunicat oficial remis CaleaEuropeana.ro, europarlamentarii Theodor Stolojan (co-lider al delegației române în grupul PPE), Adina Vălean (co-lider al delegației și vicepreședinte al PE), Siegfried Mureșan (purtător de cuvânt al PPE) și Iuliu Winkler (vicepreședintele Comisiei pentru comerț internațional) și-au reafirmat sprijinul pentru Antonio Tajani.

“Am încredere că dl. Antonio Tajani este cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al Parlamentului European, având în vedere bogata sa experiență politică precum și solida cunoaștere a instituțiilor europene în cadrul cărora a acționat ca vicepreședinte al Comisiei Europene și apoi al Parlamentului European”, a declarat Theodor Stolojan.

Adina Vălean, vicepreședinte al PE, a adăugat că: “Antonio Tajani este un politician cu o viziune clară asupra viitorului Europei și asupra rolului Parlamentului European în democrație. Românii vor descoperi un aliat puternic care va sprijini România europeană și drepturile cetățenilor ei”.

În această săptămână, liderul grupului PPE din PE, Manfred Weber, a transmis tuturor eurodeputaților populari europeni o copie a acordului încheiat în 2014, mai întâi între PPE și S&D, la care a aderat și ALDE.

Grupul PPE și Grupul S&D sunt de acord ca în perioada legislativă 2014-2019 să se sprijine reciproc în alegerea președintelui Parlamentului European. Cele două grupuri convin ca S&D să dețină președinția PE în prima jumătate a legislaturii, iar PPE în a doua jumătate”, se arată în textul documentului (copia acestuia e disponibilă aici). Ulterior, acordul a fost extins și prin afilierea grupului ALDE la această înțelegere (copia documentului aici).

Un alt membru al delegației române a grupului PPE, Siegfried Mureşan, vicepreședinte al Comisiei pentru Bugete a PE, și-a exprimat susținerea pentru Antonio Tajani.

“Este cel mai bine pregătit dintre toți candidații la funcția de Președinte al Parlamentului European. Experiența sa ca vicepreședinte al Parlamentului European și comisar pentru Industrie sunt atuuri pe care nici unul dintre contracandidații săi nu le au. Este candidatul care a spus clar că va avea printre priorități în mandatul său întărirea sprijinului pentru IMM-uri, pentru industrie și pentru agricultură. Acestea sunt sectoarele care generează locuri de muncă stabile și creștere economică în întreaga Europă. Sunt convins că va fi capabil să întărească rolul Parlamentului European și să aducă această instituție mai aproape de cetățeni”, a spus acesta.

La rândul său, Iuliu Winker, vicepreședintele Comisiei pentru comerț internațional a remarcat că: “În această perioadă marcată de turbulențe, cetățenii europeni au nevoie, mai mult ca niciodată, de instituții puternice la nivelul UE, care să le garanteze faptul că vocea lor este ascultată. Este esențial ca Parlamentul European, forul reprezentării legitime a celor 500 de milioane de cetățeni europeni, să fie forța care să impună readucerea oamenilor și valorilor democratice în centrul politicilor UE. Acesta este, de altfel, obiectivul esențial al PPE pe care Antonio Tajani și l-a asumat în cursa pentru președinția PE. Noi, parlamentarii europeni ai UDMR, susținem candidatura lui Antonio Tajani la președinția PE, având motive să sperăm că importanța protecției minorităților naționale, a comunităților etnice și lingvistice, în UE va fi înțeleasă pe deplin”.

Antonio Tajani a fost ales la finalul anului trecut drept candidatul grupului PPE pentru alegerile privind șefia Parlamentului European din 17 ianuarie 2017.

“Avem nevoie de un Parlament European puternic și de un președinte cu autoritate; un președinte imparțial, corect, care să respecte munca depusă de fiecare deputat ce îi reprezintă pe cei  500 de milioane de cetățeni europeni. Trebuie să punem oamenii în centrul politicilor noastre și să aducem instituțiile mai aproape de cetățeni”, a promis Tajani, care a participat recent la o dezbatere găzduită de Politico Europe cu toți candidații la președinția PE.

Alături de Antonio Tajani, pentru șefia PE mai candidează socialistul Gianni Pittella, Helga Stevens din partea grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), Guy Verhofstadt din partea Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Eleonora Florenza din partea grupului Stânga Unită Europeană-Stânga Verde Nordică (GUE-NGL), Jean Lambert din partea Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Laurențiu Rebega, reprezentant al grupului Europa Națiunilor și Libertății (ENF) și Piernicola Pedicini, candidatul grupului Europa Libertății și a Democrației Directe (EFDD, euroscepticii).

.

Continue Reading

Theodor Stolojan

Panama Papers. Eurodeputatul Theodor Stolojan: UE să interzică orice tranzacţie cu ţări declarate paradisuri fiscale

Published

on

Uniunea Europeană, SUA şi alte ţări dezvoltate ar trebui să nu mai accepte tranzacţii financiare şi comerciale cu societăţi care au sediul în paradisuri fiscale ce nu acceptă să încheie acorduri de transparenţă cu restul statelor lumii, susține europarlamentarul Theodor Stolojan (PNL, PPE), într-o postare publicată pe Facebook.

Eurodeputatul este, de asemenea, de părere că România trebuie să îi evalueze fiscal pe acei cetăţeni români, care îşi declară rezidenţa fiscală în paradisuri fiscale, dar  care ”de fapt, petrec foarte mult timp în România, de unde realizează și principalele venituri”.

Theodor_Stolojan

”De mai multe ori, în Parlamentul European, am propus ca statele membre, în cooperare cu celelalte tări, din afara Uniunii Europene,să interzică orice tranzacţie, de oirce natură, fie comercială sau financiară, cu ţări declarate paradisuri fiscale, cum este şi statul Panama, care refuză să adere la acordul de transparenţă fiscală. Adică, să transmită informaţii despre veniturile realizate, în statele paradisuri fiscale, de către persoane rezidente in alte ţări, Soluţia este simplă şi eficientă, dar cum să fi de acord cu aceasta, când avem chiar şi conducători de guverne cu firme şi conturi în paradisuri fiscale!”, comentează Theodor Stolojan.

În opinia sa, dezvăluirile făcute de presă în cazul Panama Papers reprezintă ”o rușine pentru lipsa de voință politică”.

Investigaţia jurnalistică “Dosarele Panama”, coordonată de publicaţia germană Suddeutsche Zeitung şi de Consorţiul Internaţional pentru Investigaţii Jurnalistice (ICIJ), relevă că numeroase personalităţi politice şi din alte domenii şi-ar fi ascuns investiţiile prin companii offshore, evitând astfel plătirea de taxe şi impozite.

Printre cei vizaţi de anchetă se află apropiaţi ai lui preşedintelui rus Vladimir Putin, tatăl lui David Cameron, premierul demisionar al Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, dar şi personalităţi sportive precum Lionel Messi şi Michael Platini.

Citiți și:  Franța, Spania, SUA și Australia demarează anchete după dezvăluirile Panama Papers

Directorul Mossack Fonseca, compania implicată în scandalul „Panama Papers” dezminte acuzațiile, considerându-se o victimă a unei „campanii internaționale împotriva vieții private”

.

.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL18 mins ago

Volodimir Zelenski și Olaf Scholz au discutat despre situația de pe frontul ucrainean: Contăm pe asistența din partea Germaniei în vederea aderării Ucrainei la UE

NATO53 mins ago

Oficial: Suedia a semnat cererea de aderare la NATO printr-o “scrisoare istorică” transmisă secretarului general Jens Stoltenberg

ROMÂNIA1 hour ago

Ministerul Finanțelor a primit de la Banca Europeană de Investiții 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova 

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană va oferi sprijin tehnic pentru a ajuta 9 state membre, inclusiv România, să primească și să sprijine persoanele care fug din calea războiul din Ucraina

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Timiș și Cluj-Napoca, printre cele 63 de regiuni, șapte orașe și patru țări UE selectate de Comisia Europeană și CoR pentru o nouă acțiune-pilot privind parteneriatele pentru inovare regională

ROMÂNIA2 hours ago

Eurostat: În primul trimestru din 2022, România a avut cea mai mare creștere economică din UE, înregistând un avans de 5,2%

ENERGIE2 hours ago

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu conducerea Black Sea Oil & Gas: Exploatarea gazelor din Marea Neagră va asigura din acest an 10% din producția necesară la nivel național

U.E.3 hours ago

Șeful diplomației UE: Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va întări capacitatea Europei de a face față amenințărilor. Este “contrariul” a ceea a vrut Putin

ROMÂNIA3 hours ago

Președintele ADR: Cloudul guvernamental este un cloud privat, iar arhitectura acestuia este deschisă operatorilor economici

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Canada face apel la Occident să ”elibereze grâul ucrainean” blocat de invazia rusă: Suntem pregătiți să trimitem nave în România pentru a-l exporta

U.E.6 hours ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

ROMÂNIA23 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO2 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO2 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL2 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO2 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE7 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

Team2Share

Trending