
Rata de refuz a solicitarilor de viza din partea cetatenilor romani in anul fiscal 2013–2014 a ajuns sub pragul de 10% (9,8 %), MAE apreciind ca aceasta scadere, asociata unei eventuale modificari a criteriilor de acces in Visa Waiver, poate duce la eliminarea regimului de vize SUA.
“În vederea realizării obiectivului de eliminare a vizelor de călătorie în SUA pentru cetățenii români, un rol important revine cooperării bilaterale ce se derulează în cadrul grupului de lucru pe probleme consulare, inclusiv problematica vizelor. Structură inter-instituțională bilaterală, grupul de lucru a fost înființat în ianuarie 2013 și se reunește cu o frecvență trimestrială în cadrul Task Force-ului România — SUA pentru implementarea “Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii”, precizează MAE.
Sursa citată apreciază că o continuare a scăderii ratei de refuz a solicitărilor de viză depuse de cetățenii români, asociată eventualei modificări a criteriilor de acces în Programul Visa Waiver, poate contribui semnificativ la materializarea, într-un timp cât mai scurt, a dezideratului de eliminare a regimului de vize pe relația cu SUA.
“Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească de o manieră prioritară accederea României în Programul Visa Waiver, într-un orizont de timp cât mai apropiat, atât prin dialogul aprofundat, la nivel politic și tehnic, cu reprezentanții Administrației SUA, cât și prin demersuri sporite la nivelul Congresului, în noua componență, rezultată după alegerile din 4 noiembrie, inclusiv al Grupului de Prieteni ai României din legislativul american”, conchide comunicatul MAE.
.
.





