Răspunsul cu privire la creșterea prețurilor la energie trebuie căutat în propriile decizii ale Uniunii Europene, este de părere europarlamentarul PMP Traian Băsescu, într-o intervenție pe care a susținut-o miercuri în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.
Băsescu a participat miercuri la o dezbatere în plen pe tema eficienței energetice, energiei regenerabile și nevoii de a preveni sărăcia energetică.
“Asistăm la o creștere a prețul energiei cauzată de instabilitatea pieței. De ce am ajuns aici? Răspunsul trebuie căutat în propriile noastre decizii, obiective și propuneri transmise pieței, industriei și populației fără o analiză asupra efectelor“, a spus el.
Fostul președinte al României a oferit și câteva exemple în acest sens.
“Certificatele de emisii se tranzacționează pe o piață liberă dar speculativă, pe care Comisia refuză s-o reglementeze, ceea ce a dus la dublarea prețului acestora în ultimele 10 luni“, a indicat el.
Apoi, Băsescu a făcut trimitere și la refuzul Comisiei Europene de a accepta energia nucleară ca energie curată, ceea ce este greu și de înțeles și de acceptat.
“Ne grăbim să anunțăm posibile certificate de emisii pentru transporturi, fără a ști dacă avem cu ce înlocui propulsia cu combustibil greu a navelor maritime și propulsia cu motorină a camioanelor de mare tonaj”, a mai criticat acesta.
Europarlamentarul român a subliniat că este nevoie de obiective realiste și că “trebuie menținute gazul și energia nucleară până când vom avea energia verde cu care să le înlocuim”.
“Energia din surse regenerabile reprezintă un obiectiv necesar, dar dacă doar o evocăm fără s-o avem, va rezulta o instabilitate a pieței, o accentuare a sărăciei energetice și implicit o respingere a programului ”Green Deal” de către populație. Și poate o măsură extrem de eficientă ar fi ca domnul Timmermans să se ocupe de alt domeniu decât de ”Green Deal”, a conchis Traian Băsescu.
În contextul creșterii prețurilor la gaze și al îngrijorărilor legate de impactul asupra consumatorilor și întreprinderilor, deputații europeni, Consiliul și Comisia au dezbătut modul în care se poate aborda criza, informează Parlamentul European într-un comunicat.
În timpul dezbaterii în plen, deputații europeni au solicitat o anchetă privind manipularea pieței de către actori statali și non-statali, precum și speculațiile de pe piața europeană a carbonului, pentru a măsura impactul pe care acești doi factori îl au asupra prețurilor. Mulți au insistat asupra necesității unor măsuri imediate pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili de creșterea facturilor.
Mai mulți eurodeputați au solicitat creșterea capacității de stocare a gazelor și crearea unor programe comune de achiziție de gaze – replicând modelul folosit pentru vaccinuri – și utilizarea Green Deal ca o oportunitate pentru îmbunătățirea securității și independenței energetice. Alți deputați europeni au afirmat că această criză este rezultatul unei abordări a energiei bazate pe piață și al acțiunii speculatorilor de pe piață și au cerut ca prețurile energiei să fie plafonate.
Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a solicitat discuţii în Consiliul European, “cât mai curând posibil”, pe tema creşterii preţurilor la energie, șeful statului punctând acest aspect la o întâlnire în format videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, şi alți lideri europeni, între care prim-miniștrii Cehiei și Irlandei, Andrej Babis si Micheal Martin.
Președintele a subliniat “necesitatea identificării unor soluţii europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuţiei miniştrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creşterilor preţurilor la energie pentru cetăţenii europeni”.
De asemenea, România a propus, alături de Cehia, Franța, Grecia și Spania, o abordare pe cinci piloni pentru gestionarea scumpirilor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei declarații comune, transmisă marți, 5 octombrie, de miniștrii economiei și finanțelor din cele cinci state membre.




