Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

Traian Băsescu prezintă perspectiva PMP pentru viitoarele alegeri europene: Trebuie să ne comportăm ca o superputere. Numai prin realizarea Statelor Unite ale Europei putem urca pe puntea de comandă alături de cele 3 mari puteri ale lumii: SUA, China și Rusia

Published

on

Fostul președinte al României Traian Băsescu deschide lista candidaţilor PMP la alegerile europarlamentare, conform deciziei Colegiului Naţional al partidului, iar astăzi a participat la prezentarea candidaților din partea Partidumului Mișcarea Populară pentru viitoarele alegeri europene.

În discursul său de astăzi din timpul ceremoniei de prezentare a candidaților PMP la europarlamentare, președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu a subliniat vulnerabilitățile cu care se confruntă Uniunea Europeană, a explicat soluțiile pe care le va aduce la Bruxelles împreună cu viitori săi colegi europarlamentari și totodată a trasat perspectiva partidului în relație cu viitorul Uniunii Europene.

Problema securității a fost prima vulnerabilitate expusă de Traian Băsescu, drept pentru care se propune formarea armatei europene, „Vom susține această armată cu o singură condiție: să fie o armată complementară NATO și nu o armată independentă, pentru că numai împreună cu SUA pot fi descurajate loviturile nucleare împotriva Uniunii Europene.”

Altă vulnerabilitate a momentului este migrația, „migrație care a creat foarte multă nemulțumire în rândul europenilor, migrație care a demonstratat că statele UE nu sunt capabile să își protejeze frontierele.”, menționează fostul președinte al României.

„Parlamanetarii PMP vor susține o reformă severă a sistemului Schengen și o soluție pentru emigranți, pentru că nu există stat care să poată fi respectat, atâta timp cât nu este în stare să își proteje frontierele”. În același timp, din punct de vedere al migrației care și-a atins vârful în 2015 și 2016, dar care continuă și acum la nivele mai mici, „trebuie găsite soluții și nu soluții asa numite ,,corecte politic”, adăugă fostul președinte. La capitolul migrație, Partidul Mișcarea Populară și-a propus soluții concrete UE trebuie să aibă o legislație care să îi trateze pe migranți în Intesresul UE.”

O altă problemă, care este „cea mai mare problemă a momentului” și care poate duce la destrămarea UE, este naționalismul populist, „este cel mai mare risc al momentului având în vedere că acest fenomen își are rădăcina în nemulțumirea cetățeanului european. Pe fondul acestor elemente de nesiguranță, 30% din aleșii statelor UE sunt aleși ai partidelor naționalist-populiste, extremiste, antieuropene, care vin si spun ,,noi vrem suveranitate”, această lozincă o auziți și în România, „suntem țară suverană”, ceea ce , este cea mai mare minciună, niciun stat membru al UE nu mai este suveran, pentru că în tratatul de aderare se renunță la suveranitatea statelor.”

„De acee eu am simțit nevoia ca în această campanie să fim cinstiți cu românii și  să le explicăm românilor ce înseamnă să fii membru al UE. Una dintre sarcinile pe care ni le asumăm ca viitori membri ai Parlamentului European este să demascăm minciuna suveranității atâta timp cât ești membru al UE și să fim suporteri fără rezerve a unei Europe tot mai coezive”.

Uniunea Europeană „nu se află în cel mai fast moment al ei și nu are șanse să reziste, dacă nu se iau niște decizii importante.  Sunt cele mai importante alegeri pentru Uniunea Europeană. Uniunea Europeană se află într-o periodă de criză , cetățenii europeni nu văd perspectiva UE în raport cu atâtea neîmpliniri și lipsă de soluții, iar soluția pentru perpetuarea UE nu este decât una singură: accelerarea proceselor de integrarea. România are obligația în tratat să intre in zona euro si Schengen, dar amânăm mereu termenul de intrare si de trecere la moneda euro, acestea sunt metode importante de integrare.”, exiplică Traian Băsescu.

Traian Băsescu a tratat în discursul său importanța formării „Statelor Unite ale Europei” din mai multe motive: „Idee de Uniune Europeană este încă populară în rândul cetățenilor europeni, de aceea trebuie valorificată această idee și accelerate procesele de integrare, încă sunt 9 state care nu au trecut la moneda euro sau care să fi intrat în zona Schengen, acestea sunt elementele principale de poziție ale Partidului Mișcarea Populară legat de Uniunea Europeană, securitatea și perspectiva UE impune și crearea perspectivei, din punctul nostru de vedere, crearea perspectivei este de a ajunge la Statele Unite ale Europei pentru că lumea se află  într-un proces de globalizare, pe puntea de comandă a procesului de globalizare au urcat deja 3 superputeri, SUA, China și Federația rusă. Cele 3 mai puteri globale sunt cele care vor lua deciziile cu privire la procesul de globalizare, în Europa așa cum suntem acum, suntem doar un receptor și atunci dacă vrem sa urcăm pe puntea de comandă, să fim printre cei care decid direcția lumii, trebuie să ne comportăm ca o superputere și nu o putem realiza decât prin realizare Statelor Unite ale Europei, numai așa putem garanta viitorul cetățenilor Uniune Europene, toate acestea pe fondul valorilor creștine si tradiționale care stau la baza  Europei de astăzi. Ceea ce v-am spus nu face decât să confirme sloganul nostru „Uniți în Europa”, care are dubla valoare, el vizează și românii uniți în Europa, dar și politica noastră față de  republica Moldova. Proiectul pentru Republica Moldova este proiectul pe care l-am anunțat încă de când eram președinte.”

Citiți și: Liderul care a semnat tratatul de aderare a României la UE candidează la europarlamentare. Fostul președinte Traian Băsescu deschide lista PMP pentru alegerile europene

 

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Frans Timmermans, el însuși victima unui preot pedofil, cere Bisericii Catolice să pedepsească actele de pedofilie: ”Iertarea vine dacă există recunoaşterea vinovăţiei. Aceasta s-a întâmplat în cazul meu”

Published

on

© PES/ Flickr

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene și candidatul Socialiștilor Europeni la șefia executivului european, Frans Timmermans, a evocat miercuri, la Varşovia, experienţa sa de victimă a unui preot pedofil şi a îndemnat Biserica Catolică ”să nu lase nepedepsite” acest gen de infracţiuni, informează AFP.

“În primul rând, după cum am spus-o public în Olanda, o spun şi altor victime: nu vă fie ruşine. Nu este greşeala voastră. Nu aţi făcut nimic rău”, a declarat Timmermans, citat de Agerpres.

“Bisericii mele Catolice îi spun: asiguraţi-vă să nu rămână nepedepsite, cum fac alte Biserici din alte ţări, mergeţi în profunzimea lucrurilor. Dacă persoane au făcut astfel de acte criminale, denunţaţi-le pentru ca ele să poată fi urmărite” în justiţie, a adăugat el.

Timmermans, 58 de ani, care vizează postul de preşedinte al Comisiei Europene deţinut în prezent de Jean-Claude Juncker, a dezvăluit la începutul anilor 2000 că a fost victima unui preot american la vârsta de 13 ani.

“Mi-ar plăcea ca Biserica mea, în întreaga lume, să treacă printr-un proces de adevăr şi reconciliere”, cum a fost în Africa de Sud după apartheid, a spus Timmermans. “De aceasta are nevoie Biserica noastră (…), însă, dacă dorim iertarea – şi aceasta este de asemenea experienţa mea personală -, iertarea vine dacă există recunoaşterea vinovăţiei (…). Aceasta s-a întâmplat în cazul meu”, a adăugat el.

Timmermans a făcut această declaraţie în condiţiile în care pedofilia în cadrul clerului a devenit în Polonia unul dintre principalele subiecte de dezbatere cu câteva zile înainte de alegerile europene, în urma difuzării unui documentar şocant, vizionat de atunci de aproape 21 de milioane de ori.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: PNL este singurul partid care s-a înscris în campania pentru referendum și este singurul partid din România interesat de statul de drept

Published

on

© PNL/ Facebook

Partidul Național Liberal este singurul partid care s-a înscris la Autoritatea Electorală Permanentă în calitate de competitor electoral în campania pentru referendum, a afirmat miercuri, într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European și candidat al PNL pentru un nou mandat în legislatura europeană.

”Fapte, nu declarații electorale goale de conținut. PNL este singurul partid care s-a înscris la AEP în campania pentru referendum. PNL este singurul partid din România interesat de statul de drept și de independența justiției. Toate celelalate partide sunt obligate să le explice cetățenilor de ce nu sprijină referendumul pentru justiție, ca să știm când îi mai credem și când nu”, a scris Marinescu pe Facebook.

Marian-Jean Marinescu este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. (Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu AICI).

În prezent, Marian-Jean Marinescu candidează din partea PNL pentru un nou mandat în Parlamentul European.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Emmanuel Macron își multiplică mesajele politice înaintea alegerilor europene: Este nevoie de o coaliţie mai largă în Parlamentul European. Michel Barnier și Charles Michel au calităţi eminente pentru a conduce instituțiile UE

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat miercuri în favoarea unei coaliţii “mai largi” în Parlamentul European decât actuala majoritate dintre “socialişti şi conservatori”, pentru a promova “un proiect european ambiţios” după alegeri, nominalizându-i pe negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, și pe premierul Belgiei, Charles Michel, ca oameni cu calități de lider în Europa.

În prezent, în Parlamentul European există o majoritate între socialişti şi conservatori. Este nevoie de o coaliţie mai largă, în care echilibrele vor fi mult mai bine respectate. Va trebui lucrat la construirea acestei coaliţii de progres şi de viitor cu lideri precum Charles Michel, Mark Rutte, Antonio Costa şi alţii“, a spus el, într-un interviu pentru ziarul belgian Le Soir și citat de AFP, relatează Agerpres.

Liderii menționați de Macron pentru o viitoare coaliție fac parte din familia liberalilor europeni – Michel și Rutte – cu care formațiunea lui Emmanuel Macron se va alia în viitorul Parlament European, în vreme ce premierul portughez Antonio Costa este membru al socialiștilor europeni. Dorința liderului de la Elysee apare în completare la apelul făcut de Frans Timmermans, candidatul social-democraților europeni la șefia Comisiei Europene, care a solicitat formarea unei alianțe a forțelor de stânga pentru a conduce destinul Uniunii Europene în următorii cinci ani, opunându-se lui Manfred Weber, candidatul PPE, familia politică europeană care conduce actualmente toate instituțiile UE.

Președintele francez a făcut aceste declarații și în condițiile în care estimările privind viitoarea configurație a Parlamentului European creditează grupul PPE cu aproximativ 170 de mandat și grupul S&D cu 145 de mandate, primele două familii politice nemaivând posibilitatea să însumeze necesarul unei majorități de 376 de eurodeputați din totalul celor 751. În același timp, alianța ALDE – En Marche este creditată cu 107 mandate.

Potrivit sursei citate, în privinţa procesului de alegere a viitorilor preşedinţi ai Comisiei Europene şi Consiliului European, el a precizat că este vorba “de obţinerea unui consens” între lideri după alegeri.

Consensul la care face referire Emmanuel Macron are în vedere opoziția acestuia față de o legătură automată între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și numirea unui președinte al Comisiei Europene, procedura cunoscută sub denumirea de ”Spitzenkandidat” și sub prevederile căreia principalii favoriți sunt Manfred Weber, candidatul PPE, și Frans Timmermans, candidatul PES.

Întrebat despre Michel Barnier, Macron a afirmat că negociatorul european pentru Brexit “se numără printre liderii europeni care au calităţi eminente şi care pot face parte” din lista de candidaţi potenţiali, la fel ca actualul premier liberal belgian Charles Michel, pe care l-a lăudat pentru “curaj”.

Citiți și ”Marea vânătoare de posturi europene”: Cine sunt cei 17 politicieni proeminenți care ar putea prelua frâiele UE până în 2024 (Reuters)

Numele lui Barnier și lui Michel apar și într-un material Reuters în care sunt vehiculați mai mulți politicieni proeminenți din Europa pentru funcțiile de top din ierarhia instituțională europeană. De altfel, Michel Barnier este membru al Partidului Popular European, iar în 2014 a fost contracandidatul lui Jean-Claude Juncker la alegerile interne ale PPE pentru desemnarea candidatului cap de listă.

Într-un interviu pentru presa germană, Michel Barnier a fost întrebat despre susținerea sa pentru candidatul PPE, declarând că este, la fel ca Manfred Weber, ”membru al PPE și loial partidului”.

Citiți și ”Urzeala tronurilor” în Europa, între rezultate electorale și jocuri de culise. Cine va fi viitorul președinte al Comisiei Europene? Câtă putere are președintele francez?

Cu toate acestea, mesajul lui Macron, care face parte dintr-o suită de interviuri acordate în ultimele zile, are la bază ambiția președintelui francez de a fi un jucător activ și decisiv în stabilirea viitorului Uniunii Europene. De altfel, într-un amplu material dedicat situației privind ”urzeala tronurilor” în Europa, plasată între rezultate electorale, putere politică și jocuri de culise, CaleaEuropeană.ro a analizat scenariile care pot asigura deznodământul viitoarei conduceri de la nivelul UE, iar scenariul sacrificării principiului ”Spitzenkandidat” ar putea fi atribuit aproape în exclusivitate lui Emmanuel Macron.

Marți, președintele francez a arătat că doreşte organizarea unei ,,Convenţii fondatoare europene”, după alegeri, unde ,,şefii de stat şi de guvern, cu noul executiv şi responsabilii PE, împreună cu cetăţenii, să îşi acorde timp ca să definească strategia Europei pentru următorii cinci ani, inclusiv schimbarea tratatelor”.

Ulterior, Emmanue Macron și-a multiplicat alertele înaintea apropiatelor alegeri europarlamentare evocând chiar ”riscul de dislocare a Europei”.

Alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai, considerate unele cruciale pentru viitorul UE, vor da startul procesului specific și complex de schimbare la vârful instituțiilor europene.

Noul Parlament European se va reuni de la 1 iulie 2019, în timp ce mandatul actualei Comisii Europene se încheie la 31 octombrie 2019. Ulterior, la 30 noiembrie 2019 își vor finaliza mandatele și președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care deține și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene. În ceea ce privește viitorul președinte al Consiliului European.

 

 

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending