POLITICĂ
Traian Băsescu pune condiţii pentru semnarea acordului cu FMI
Published
10 years agoon
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat azi, într-o declaraţie de presă, că va semna scrisoarea cu FMI dacă în document nu va apărea acciza la combustibil şi ”electorata”.
“Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată, cu 2 condiţii: 1- în scrisoare nu poate să apară creşterea taxelor pe combustibil, cum vrea Ponta, şi această condiţie nu o pun de dragul de a o pune, premierul e un om profund corupt, iar el nu are nevoie de aceşti bani pentru închiderea corectă a bugetului, ci pentru a umple buzunarelor baronilor locali de la nivel judeţean. Nu voi fi partenerul lui la un act de corupţie. La el, corupţia e parte a funcţionării instituţionale. 2. În scrisoare să nu apară electorata. Chiar dacă a avut asistenţa BNR pentru a lansa proiectul, acesta e un proiect destinat să-i înşele pe români, vor plăti mai mult.” a declarat şeful statului.
You may like
POLITICĂ
Deputatul Ionuț Stroe, mesaj din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Am reușit o radiografie obiectivă și clară a situației din Albania. Procesul de monitorizare, încheiat
Published
14 hours agoon
April 18, 2024By
REDACTIAPlenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat ieri, 17 aprilie, rezoluția care încheie procesul de monitorizare pentru Albania, ca urmare a raportului întocmit de deputatul român, Ionuț Stroe.
„Acest moment marchează finalul unei misiuni importante, de peste un an, în care am avut nenumărate întâlniri și discuții cu toate forțele politice din Albania, cu societatea civilă, cu parlamentul, zona justiției și guvernul albanez. Am reușit o radiografie obiectivă și clară a situației din Albania”, a trasmis deputatul român într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Potrivit acestuia, „este o zi istorică pentru Albania, care se afla sub monitorizare din anul 1995”: „Este o onoare pentru mine să fi contribuit la acest moment.”
„Acesta este rolul Consiliului Europei, de a ghida, ajuta și susține statele membre pentru a-și consolida democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului”, a mai adăugat Ionuț Stroe.
ALEGERI EUROPENE 2024
“Pasele între prieteni merg cel mai bine. Acum e timpul României să înscrie!” – Reacția lui Ciolacu după ce Scholz i-a dăruit o minge de fotbal pentru EURO 2024
Published
2 weeks agoon
April 6, 2024Cancelarul german Olaf Scholz i-a dăruit sâmbătă premierului Marcel Ciolacu o minge de fotbal cu înscripția Campionatului European de Fotbal 2024 pe care Germania îl va găzdui în perioada 14 iunie – 14 iulie și care l-a România s-a calificat după o pauză de opt ani.
“Pasele între prieteni merg cel mai bine”, a scris Ciolacu, pe Facebook, unde a distribuit o fotografie cu momentul imortalizat.
“Acum e timpul României să înscrie! În iunie, și tricolorii și românii vor face o figură frumoasă în Europa!”, a continuat liderul PSD.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut sâmbătă o întrevedere, la Palatul Victoria, cu cancelarul federal german, Olaf Scholz, aflat în vizită în România, unde Partidul Social Democrat şi PES activists România găzduiesc, la Palatul Parlamentului, o reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni la care participă, alături de Ciolacu și Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, candidatul PES la șefia Comisiei Europene, și preşedintele PES, Stefan Lofven.
Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale, cooperarea în plan economic și de securitate, aderarea completă a României la Schengen, precum și teme de interes european, în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European
POLITICĂ
Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu premierul ceh Petr Fiala: Alegerile europene vor fi momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale
Published
2 weeks agoon
April 5, 2024Preşedintele Senatului și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a avut joi, la Praga, o întrevedere cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, el afirmând că cele două ţări vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare şi că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale.
”M-am văzut la Praga cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, pe care l-am vizitat la sediul Guvernului. Am discutat despre întărirea cooperării dintre cele două state şi modalităţi prin care putem face faţă complicaţiilor geopolitice şi economice care afectează întreg continentul”, a transmis, într-o postare pe Facebook, președintele PNL.
Nicolae Ciucă a subliniat că în asemenea perioade, este foarte importantă solidaritatea între statele partenere în cadrul Uniunii Europene, pentru că doar împreună avem forţa de a depăşi cele mai dificile provocări.
”Ţările noastre vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare. Premierul ceh şi cu mine apreciem că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale”, a mai spus Ciucă.
”I-am mulţumit, de asemenea, pentru sprijinul pe care ţara sa îl acordă României în favoarea admiterii noastre depline în Spaţiul Schengen şi în cadrul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)” a mai afirmat liderul liberal.
Președintele Senatului a efectuat în această săptămână o vizită la Praga, unde a avut întrevederi și cu președintele ceh, Petr Pavel, “un prieten vechi” din vremurile când ambii serveau în uniformă militară, dar și cu omologul său, președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil.
Concrete & Design Solutions
Digital Innovation Summit Bucharest 2024 marchează o nouă etapă în colaborarea dintre sectoarele public și privat pentru a modela un viitor digital mai sigur și mai prosper
Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii
Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre
SUA: Camera Reprezentanților va vota proiectul de lege privind ajutorul de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina
UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro
Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Comisia Europeană dorește începerea negocierilor de stabilire a unui acord între UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii
Cinci avioane ale Forțelor Aeriene Spaniole protejează spațiul aerian al NATO deasupra României, fiind dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Ministrul german de externe cere G7 ”măsuri suplimentare” contra Iranului după atacul ”fără precedent” asupra Israelului
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina
Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare
Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Zi istorică pentru viitorul energiei românești: Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea energiei eoliene offshore
- ROMÂNIA6 days ago
Gala AOR 30: Celebrând trei decenii de activitate neîntreruptă a Asociației Orașelor din România
- NATO1 week ago
“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români
- ROMÂNIA3 days ago
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu
- CONSILIUL EUROPEAN1 day ago
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării