Connect with us

ENERGIE

Transgaz și Gazprom au încetat contractul istoric pentru transportul gazelor naturale pe teritoriul României către țări terțe

Published

on

© Transgaz

Contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) și valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părților înainte de expirare, a anunțat Transgaz, luni, într-un comunicat de presă. Potrivit anunțului, compania română nu va suferi pierderi financiare.

Compania română Transgaz a precizat într-un raport către Bursa de Valori București că decizia a fost luată în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 și T3 și al încheierii cu operatorii de transport adiacenți a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare sau ieșire ale acestor conducte.

„Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări”, se arată în comunicat.

Compania română precizează că „acest Acord este de o importanță deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 și T3 și în același timp asigură protejarea intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3”.

„Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric și creează premisele creșterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, mai arată sursa citată.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ENERGIE

România și Canada au semnat, la Paris, un memorandum pentru promovarea cooperării în domeniul nuclear civil

Published

on

© ROMATOM

Asociaţia Nucleară Canadiană (CNA) şi Forumul Atomic Român (ROMATOM) au semnat un Memorandum de Înţelegere pentru a promova utilizarea energiei nucleare la nivel internaţional prin operarea eficientă a centralelor nucleare existente şi dezvoltarea de noi tehnologii nucleare, inclusiv pentru a intensifica relaţiile comerciale dintre cele două asociaţii în domeniul nuclear civil.

Potrivit unui comunicat al ROMATOM, Memorandumul întăreşte relaţiile de cooperare existente dintre cele două ţări în domeniul nuclear şi pune accentul pe dezvoltarea de noi reactoare CANDU în România, retehnologizarea celor existente, promovarea tehnologiei reactoarelor nucleare de mici dimensiuni şi a reactorilor avansaţi, inclusiv intensificarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovaţie în cele două ţări precum şi în ţări terţe.  

Memorandumul a fost semnat la Ambasada Canadei din Paris, în marja Expoziţiei Nucleare Internaţionale (WNE), în prezenţa Ministrului Energiei din România, Virgil-Daniel Popescu, a Preşedintelui şi Directorului Executiv al Atomic Energy of Canada Limited (AECL), Fred Dermarkar şi a Însărcinatului cu Afaceri din partea Ambasadei Canadei, Amy Baker. 

Prin Memorandum, cele două asociaţii au convenit să:  

– Intensifice cooperarea dintre România şi Canada în domeniul comercial şi al investiţiilor în programe nucleare civile, pe baza parteneriatelor solide existente între industriile nucleare din România şi Canada;   

– Exploreze politici de interes comun în domeniul nuclear, inclusiv privind rolul energiei nucleare în atenuarea schimbărilor climatice şi integrarea energiei nucleare cu cea regenerabilă;

– Consolidarea eforturilor de promovare a energiei curate şi a unei taxonomii globale care să includă energia nucleară;

– Încurajarea cooperării în alte domenii conexe nuclearului precum producţia de izotopi medicali şi de hidrogen curat; 

– Cooperarea în domeniul resurselor umane şi al pregătirii personalului în cele două ţări;

Semnarea acestui document urmează unui moment similar care a avut loc în luna august, la București. Atunci, ministrul Energiei Virgil Popescu şi ambasadorul Canadei în România Annick Goulet, în numele ministrului canadian al Resurselor Minerale, Seamus O’Regan Jr., au semnat un Memorandum de înțelegere în domeniul nuclear pentru dezvoltarea proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă și a celor din sectorul energiei nucleare civile.

România, alături de Franța și alte state din zona estică a UE, este un puternic susținător al utilizării energiei nucleare și al includerii acesteia în actul delegat al Comisiei Europene privind taxonomia, decizie care ar clasifica energia nucleară în rândul investițiilor prietenoase cu mediul.

Cooperarea româno-canadiană în materie este legată de faptul că anul trecut, la Washington, SUA și România au parafat un acord istoric pentru construirea a două noi reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă. Acest acord în valoare de 8 miliarde de dolari va fi coordonat de compania americană AECom și va implica un consorțiu format din companii din România, Canada și Franța.

Într-un semnal clar al angajamentului României în direcția producerii energiei nucleare, președintele Klaus Iohannis și emisarul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, au anunțat la summitul liderilor mondiali de la COP26 planurile de a construi în România, în parteneriat cu compania americană NuScale Power, o centrală cu reactor modular de mici dimensiuni (SMR), “prima de acest fel”, aducând cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte importantă a Europei. România va deveni astfel prima țară din lume în care va fi implementată tehnologia americană a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni. Prin această intenție, România va include Reactoare Modulare Mici (SMR) în sistemul național de producere a energiei până în anul 2028, ceea ce va consolida parteneriatul cu SUA în domeniul nuclear civil. Acordul a fost salutat de John Kerry, care a calificat acest pas drept unul “vizionar” și “de pionierat” din partea României, care a arătat că și Franța susține acest tip de energie.

Continue Reading

ENERGIE

Ministrul Energiei: Ne dorim ca, în 2026, să folosim gazul din Marea Neagră pentru a înlocui cărbunele

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a participat ieri la conferința online ”The Strategic Energy Projects of Romania. Perspectives and Development Opportunities”, organizată de New Strategy Center, alături de Josh Volz, Secretar adjunct interimar pentru Africa, Europa, Eurasia și Orientul Mijlociu, Departamentul pentru Energie al SUA și reprezentanți ai mediului privat.

Cu acest prilej, ministrul român a subliniat că odată cu implementarea proiectelor strategice în energie, va crește și gradul de securitate al României.

„În cadrul parteneriatului strategic cu SUA avem în plan investiții strategice în domeniul nuclear, așa cum a anunțat si presedintele Romaniei Klaus Iohannis la COP26. Ne dorim să fim un hub tehnologic pentru SMR, ne dorim să dezvoltăm reactoarele pe tehnologie CANDU alături de aliații și partenerii noștri americani, canadieni si francezi”, a transmis ministrul Energiei.

De asemenea, acesta a menționat că România s-a angajat să renunțe la producția de energie electrică pe bază de carbune, pentru a a-și îndeplini țintele de decarbonare: „Vom înlocui cărbunele din marile complexe energetice cu gaz, de aceea suntem concentrați și pe gaz. De asemenea, ne dorim ca, în 2026, să folosim gazul din Marea Neagră pentru a înlocui cărbunele.”

Citiți și: Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat, la Glasgow, acordul prin care SUA vor construi în România primul reactor nuclear modular de mici dimensiuni

În primul trimestru al anului viitor vom lansa un apel de proiecte din Fondul de Modernizare, iar productia de enegie cu regenerabilele este o prioritate. Vom avea investitii in regenerabile, nuclear, gaz și să nu uităm de hidrogen, care este combustibilul viitorului. Vom investi prin PNRR pentru a dezvolta producția și distribuția de gaz în amestec cu hidrogen”, a mai informat acesta.


Tema securității energetice s-a aflat din nou pe agenda New Strategy Center, într-un context în care subiectul se află acum pe agenda multor state europene.

New Strategy Center a organizat marți, 9 noiembrie, dezbaterea online ”The Strategic Energy Projects of Romania. Perspectives and Development Opportunities”. Moderată de dna. Alexandra Gătej, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, dezbaterea a beneficiat de contribuția dl. Virgil Popescu, Ministrul Energiei, dl. Josh Volz, Secretar adjunct interimar pentru Africa, Europa, Eurasia și Orientul Mijlociu, Departamentul pentru Energie al SUA, dna. Christina Verchere, CEO OMV Petrom, dl. Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica și dl. Daniel Farmache, CEO Electrogrup.

Continue Reading

ENERGIE

Klaus Iohannis, mesaj către întreprinzători: Măsurile pentru atenuarea impactului crizei energetice, un bun exemplu de cooperare a partidelor responsabile din Parlament

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj în cadrul celei de a XXIX-a ediţii a Topului naţional al firmelor private în care subliniază că situaţia economică şi socială trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă. România “înregistrează, în prezent, o revenire economică peste aşteptări”, însă nu se poate face “abstracţie de unele dezechilibre macroeconomice în creştere, cum sunt cele externe, dar şi de alte îngrijorări generate de contextul actual”, a punctat șeful statului în mesajul prezentat la eveniment de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

“Astăzi ne regăsim într-o situaţie economică şi socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă, astfel încât să putem controla criza sanitară, să asigurăm redresarea economică şi stabilitatea financiară. Este un semn bun faptul că economiile îşi revin, după un an de scădere abruptă, în 2020. Cea mai recentă prognoză plasează România, în 2021, pe primele locuri în privinţa creşterii economice, prin estimarea actuală de 7,4%. Însă pandemia, care se dovedeşte un fenomen de durată şi profund, generează în continuare anumite rezerve privind evoluţiile economice”, a afirmat șeful statului.

El s-a referit și la cea de-a doua criză importantă a momentului, cea energetică.

“Pe lângă criza sanitară, traversăm în prezent şi o criză energetică. Creşterile fără precedent ale preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi carburanţi au deja consecinţe importante asupra cetăţenilor şi mediului de afaceri, în principal asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi asupra industriei mari. În aceste condiţii, are loc intensificarea inflaţiei, care prin ritmul de 6,3% din septembrie deja depăşeşte dublul proiecţiilor de la începutul anului. Şi există riscul ca scumpirile recente să antreneze, în continuare, o spirală inflaţionistă cu efecte semnificative în plan economic şi social. Tocmai de aceea, situaţia trebuie tratată cu maximum de responsabilitate şi seriozitate, pentru a nu spori instabilitatea şi lipsa de predictibilitate pe care societatea şi mediul de afaceri le resimt deja”, a precizat Iohannis, potrivit Agerpres.

Preşedintele a menţionat că un prim pas în direcţia atenuării impactului crizei energetice a fost deja făcut prin promulgarea legii de aprobare a schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale, indicând că printre beneficiarii măsurii se află şi întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi furnizorii de servicii sociale.

“Acesta este un bun exemplu de cooperare a partidelor responsabile din Parlament, care au ales să lase deoparte orgoliile politice şi să susţină formule de acţiune în sprijinul întreprinzătorilor. Întrebarea este dacă acest exemplu poate fi extins şi replicat în continuare, pentru că economia nu aşteaptă, iar întreprinzătorii nu mai pot avea răbdare”, afirmă şeful statului.

Klaus Iohannis a arătat că majoritatea IMM-urilor semnalează incertitudini în privinţa evoluţiilor viitoare şi că, în acelaşi timp, numărul agenţilor economici care au fost nevoiţi să renunţe la activitate a crescut cu aproape 30% faţă de anul 2020.

“Sunt aspecte mai mult decât preocupante, care arată însă că redresarea economică are nevoie, deopotrivă, de capital românesc şi de investiţii străine. Sunt încrezător că demersurile CNIPMMR în direcţia coagulării întreprinzătorilor şi a propunerilor concrete de susţinere a capitalului autohton, atât de necesar economiei noastre, vor avea succes. Finanţarea publică trebuie să fie orientată, realist şi fezabil, în direcţia nevoilor structurale ale economiei şi ale afacerilor dumneavoastră”, subliniază el.

Şeful statului şi-a exprimat susţinerea pentru apelurile repetate venite din partea mediului de afaceri privind reformarea statului, în scopul reducerii birocraţiei şi al eficientizării relaţiei dintre stat şi mediul de afaceri.

“Însă, în ciuda provocărilor generate de pandemie, este important să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă, pentru a identifica şi ferestre de oportunitate, care să urgenteze reformele asumate. Pentru mediul de afaceri, una dintre oportunităţile cheie o reprezintă digitalizarea, care şi-a demonstrat beneficiile atât în relaţia cu consumatorii, cât şi cu angajaţii. Companiile au şansa de a accelera transformarea digitală inclusiv prin fondurile PNRR dedicate dezvoltării, cercetării şi inovării. Digitalizarea este o componentă esenţială a reformelor în instituţiile publice şi poate deveni un catalizator credibil al relaţiei dintre stat şi întreprinzători. În acest sens, reducerea birocraţiei şi a poverii administrative poate oferi o gură de oxigen necesară pentru segmentul de IMM-uri, mai ales în situaţia de faţă”, a mai spus Iohannis.

El a declarat că pentru mediul de afaceri pandemia a fost un “adevărat test de anduranţă, însă se poate dovedi şi o lecţie de adaptare sau de reinventare a antreprenoriatului, de exemplu prin reorientarea către resursele locale”.

“Avem şansa de a inversa trendul actual de adâncire a deficitului comercial, printr-o mai bună valorificare a potenţialului şi a resurselor locale. De exemplu, România se poate transforma din exportator de cereale sau animale în producător de valoare adăugată, prin revitalizarea industriei alimentare. Iar politicile de susţinere în domeniu ar trebui construite în jurul acestui obiectiv”, a arătat Iohannis.

Preşedintele a punctat că este nevoie de concretizarea angajamentelor făcute societăţii şi mediului de afaceri.

“Suntem obligaţi să răspundem cu maturitate şi profesionalism aşteptărilor, preocupărilor şi cerinţelor de dezvoltare ale întreprinzătorilor. Astăzi, parcă mai mult ca niciodată, avem nevoie de concretizarea angajamentelor făcute societăţii şi mediului de afaceri, tocmai pentru a dobândi stabilitatea, siguranţa şi predictibilitatea pe care cu toţii ni le dorim. Absenţa sau tergiversarea unor decizii politice atât de necesare riscă să afecteze mediul de afaceri, care s-a dovedit un partener de cursă lungă, credibil şi responsabil în relaţia cu instituţiile statului. Am încredere că mediul de afaceri, cu susţinerea necesară din partea statului, va dispune de instrumentele şi pârghiile necesare pentru a consolida parcursul actual de redresare economică, într-un ritm care să susţină sustenabil prosperitatea noastră economică”, a conchis Klaus Iohannis. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
SUA4 hours ago

Secretarul Apărării din SUA: Activitatea militară a Chinei în apropierea Taiwanului pare a fi o „repetiție” pentru operațiuni viitoare

RUSIA5 hours ago

Joe Biden și Vladimir Putin vor discuta telefonic despre masarea forțelor Rusiei la granița cu Ucraina. Casa Albă pregătește o serie de inițiative menite să descurajeze o invazie rusă

U.E.8 hours ago

Liderii partidelor naționaliste și de extremă dreapta din UE nu au reușit să formeze alianța suveranistă în PE după reuniunea de la Varșovia

U.E.10 hours ago

Orașul Luxemburg câștigă premiul “2022 Access City Award” pentru angajamentul său de a fi mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități

Vlad Nistor1 day ago

Vlad Nistor: Concentrarea excesivă a SUA asupra regiunii Indo-Pacific poate duce la creșterea gradului de agresivitate a Federației Ruse

Vlad Nistor1 day ago

Vlad Nistor: Din perspectiva guvernanților din Republica Moldova, viitorul poporului de pe ambele maluri are Prutului este în UE

Vlad Nistor1 day ago

Vlad Nistor, concluzii după vizita în R. Moldova: Opțiunea pentru Europa, sprijinită de o largă majoritate parlamentară, iar viteza cu care se încearcă schimbările, extrem de mare

U.E.1 day ago

Înaintea părăsirii funcției de cancelar, Angela Merkel face un ultim apel la germani să se vaccineze împotriva COVID-19

U.E.1 day ago

Global Gateway: UE și partenerii din G7 stabilesc o nouă abordare și măsuri concrete pentru reducerea decalajului în materie de investiții în infrastructura de la nivel mondial

U.E.1 day ago

Emmanuel Macron anunță eforturi concertate la nivelul UE pentru deschiderea unei misiuni diplomatice comune în Afganistan

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE4 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.6 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending