Connect with us

INTERNAȚIONAL

Tratatul START expiră sâmbătă, SUA şi Rusia continuă discuţiile pentru un nou acord

Tratatul privind dezarmarea nucleară (START) expiră sâmbătă fără ca Rusia şi Statele Unite să fi găsit un înlocuitor în pofida eforturilor de înnoire a relaţiilor bilaterale.

Published

on

NATO

Statele Unite contribuie cu 200 de ventilatoare la rezerva de echipamente medicale a NATO, constituită în eventualitatea unui al doilea val de COVID-19

Published

on

©NATO

Statele Unite au livrat vineri 200 de ventilatoare pentru rezerva de echipamente medicale a Alianței Nord-Atlantice, anunțată de secretarul general al NATO la 19 iunie, în eventualitatea unui al doilea val de îmbolnăviri cu COVID-19.

Potrivit unui comunicat al NATO, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a livrat ventilatoarele la Centrul Operațional Sudic din Taranto, Italia al Agenției NATO pentru Sprijin și Achiziții.

Oficiali civili și din cadrul Armatei din Italia, Statele Unite dar și din alte țări aliate au participat la ceremonia de predare a acestor echipamente medicale. 

Amintim că la 19 iunie, miniștrii apărării din statele membre NATO au convenit asupra unui plan de acțiune în eventualitatea unui al doilea val de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2.

Citiți și:
NATO a creat un plan de acțiune pentru valul doi de COVID-19: România s-a oferit să găzduiască rezerva de echipamente medicale a Alianței Nord-Atlantice

Potrivit declarației secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, realizate în cadrul unei conferințe de presă organizate la finalul celor două zile de discuții în sistem de videoconferință cu miniștrii apărării, cele 30 de state membre au agreat asupra constituirii unui stoc comun de echipamente medicale și un fond cu resurse financiare care să fie folosit pentru achiziţia de produse medicale esenţiale.

România, prin ministrul Nicolae Ciucă, a prezentat disponibilitatea țării noaste de a pune la dispoziția Alianței o facilitate de depozitare a materialelor sanitare din rezerva NATO, în contextul în care România este primul stat membru al UE care găzduiește rezerva strategică de echipamente medicale rescEU a Uniunii Europene.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Brexit: Amal Clooney părăsește postul de emisar special al Regatului Unit pentru libertatea presei în semn de protest față de intenția Londrei de a încălca Acordul de retragere

Published

on

©United Nations

Avocata pentru drepturile omului, Amal Clooney, și-a prezentat demisia din funcția de emisar special al Regatului Unit pentru libertatea presei ca urmare a intenției Guvernului de la Londra de a încălca Acordul de retragere din Uniunea Europeană, anunță sâmbătă DPA, citat de Agerpres.

”Am fost consternată să aflu că guvernul intenţionează să adopte o lege – proiectul de lege privind piaţa internă – care, dacă va fi adoptată, va încălca, după cum recunoaşte chiar guvernul, dreptul internaţional”, scrie Amal Clooney într-o scrisoare adresată vineri ministrului britanic de externe Dominic Raab şi publicată în presă, inclusiv de către The Guardian şi Britain’s Press Association.

Această măsura nu doar că va submina încrederea în sistemul de justiţie al Marii Britanii, scrie Clooney, ci totodată ”ameninţă să încurajeze regimurile autocratice care încalcă dreptul internaţional, cu consecinţe devastatoare în întreaga lume”.

Avocata britanico-libaneză a fost implicat în cazuri cu mare vizibilitate de apărare a drepturilor omului. Ea a reprezentat doi jurnalişti Reuters din Myanmar care au petrecut mai mult de un an în închisoare după ce au descoperit un masacru, precum şi pe activista yazidi Nadia Murad.

Proiectul de lege privind piața internă în Regatul Unit, care încalcă dreptul internațional și la care premierul britanic, Boris Johnson, nu dorește să renunțe, a depășit luni un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor, în pofida avertismelor venite din partea Comisiei Europene de a retrage acest proiect din cauză căruia Regatul Unit riscă să fie adus în fața justiției în cazul în care nu se va întâmpla acest lucru. 

Anumite secțiuni ale proiectului de lege care reglementează piața internă în Regatul Unit vor aduce atingere acordului cu Bruxelles-ul privind Irlanda de Nord și ajutorul de stat. În virtutea Protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ”tulburări”.

Miercuri, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a atras atenția premierului britanic, Boris Johnson, să respecte Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, subliniind că ”încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”.

Făcând trimitere la cuvintele lui Margaret Thatcher din discursul susținut în 16 aprilie 1975, lider al Partidului Conservator din 11 februarie 1975 și fost premier britanic în perioada 1979-1990, Ursula von der Leyen i-a solicitat lui Johnson să nu încalce dreptul internațional prin nerespectarea anumitor prevederi din Protocolul privind Irlanda de Nord, parte a Acordului de retragere.

”Vă reamintesc cuvintele lui Margaret Thatcher: <<Marea Britanie nu încalcă tratatele. Acest lucru ar avea urmări negative pentru Marea Britanie, asupra relațiilor cu restul lumii și asupra oricărui tratat comercial>> Aceste cuvinte erau valabile atunci, sunt valabile și astăzi. Încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”, i-a transmis von der Leyen lui Boris Johnson.

Între timp, negociatorii-șefi ai Uniunii Europene și Regatului Unit au avut joi o întrevedere la Bruxelles în încercarea de a evita întreruperea negocierilor referitoare la viitoarea relație post-Brexit, în pofida tensionării atmosferei ca urmare a proiectului de lege anunțat de Londra prin care modifică Acordul de retragere, adoptat de Guvernul britanic și Camera Comunelor actuale. 

Următoarea rundă oficială de negocieri, în care sunt implicaţi sute de experţi care vor discuta despre cele mai spinoase probleme, vor demara la Bruxelles în săptămâna care începe pe 28 septembrie.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: Respectul pentru statul de drept, stabilitatea și respectul puternic pentru companiile private vor aduce investitori străini și vor conduce economia României la mare înălțime

Published

on

Respectul pentru statul de drept, procesul democratic, stabilitatea și respectul puternic pentru companiile private vor aduce investitori străini și vor conduce economia României la mare înălțime, a transmis ambasadorul Statelor Uniteîn România, Adrian Zuckerman, la evenimentul de prezentare a vehiculelor Ford pentru Poliția de Frontieră, la care a participat și premierul Ludovic Orban.

În acest context, șeful misiunii diplomatice SUA la București a punctat că țara noastră ”are nevoie de piețe libere, stabile și predictibile și de industrie privată”, vremea ” industriei planificate de stat s-a încheiat într-un eșec cumplit, iar promotorii ei au fost alungați de la putere acum 30 de ani”, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la București. 

”Ford, alături de alte companii importante, propulsează economia românească pe noi culmi. Producția românească crește datorită forței sale de muncă motivate și calificate. Uzina Ford din Craiova este spectaculoasă – este o paradigmă a unei povești de succes americano-române. Ford a construit o fabrică impresionantă, care produce acolo unele piese auto și le importă pe altele, iar asamblarea vehiculelor e realizată de muncitori români”, a mai spus ambasadorul SUA.

De altfel, sectorul auto reprezintă aproape 14% din PIB-ul României și 26% din exporturile României.

Acesta a subliniat că livrarea vehiculelor personalizate Ford către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din România reprezintă o bună ocazie pentru a sărbători ”legăturile comerciale tot mai puternice” dintre SUA și România.

”Împreună cu președintele Ford România, Ian Pearson, și cu Directorul General al Companiei Naţionale de Vânzări Ford România, Cristian Prichea, suntem foarte încântaţi să vă spunem „Bine ați venit” la Ambasada SUA, pentru a sărbători împreună livrarea vehiculelor personalizate Ford către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din România. Astăzi sărbătorim legăturile comerciale tot mai puternice dintre țările noastre. Acesta este un nou exemplu de tehnologie americană, care ajută la creșterea securității României și susține statul de drept. Parteneriatul nostru strategic este viabil, mai puternic ca niciodată”, a mai precizat Zuckerman.

Ambasadorul SUA s-a referit și la calitatea vehiculelor cu care Ford va dota Poliția de Frontieră română, dând asigurări că modul în care au fost echipate va fi de natură să sporească eficiența în misiune a polițiștilor.

”Așa cum au explicat și vor explica experții Ford, vehiculele pe care le veți vedea azi aici sunt incredibil de bine echipate pentru a crește eficiența operațiunilor Poliției de Frontieră. Această instituţie reprezintă un partener esențial al Departamentului de Justiție al SUA în combaterea traficului de persoane – care, așa cum știți cu toții, este una dintre principalele mele priorități – dar și în lupta împotriva criminalității organizate transfrontaliere. Ea colaborează, de asemenea, cu Departamentul de Stat și Departamentul Energiei ale SUA în lupta internațională împotriva terorismului, a contrabandei nucleare și pentru stoparea fluxului de produse contrafăcute și de contrabandă. Fără Poliția de Frontieră, multe lucruri pe care le prețuim ar fi amenințate. Este minunat să vedem inovațiile Ford în acțiune pe șoselele și autostrăzile României, care aduc un plus de siguranţă. Ar fi minunat să vedem mai multe vehicule Ford în flotele auto ale instituţiilor de securitate din România”, a completat Adrian Zuckerman.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a menționat că ”Ford  este unul dintre cei mai importanți investitori în România, a dezvoltat afaceri foarte importante pentru România și îl considerăm un partener foarte serios. Aici, avem un exemplu de cooperare între Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și compania Ford; cele mai moderne vehicule, produsul Ford și Pro Optica, vor fi foarte utile pentru Poliția de Frontieră”, a transmis prim-ministrul României, potrivit unui mesaj pe Facebook al a Guvernului de la București.

Relațiile economice dintre SUA și România s-au dezvoltat rapid după 1989. Investițiile americane în economia românească au atins miliarde de dolari. Schimburile comerciale bilaterale depășesc 3 miliarde de dolari anual.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending