Situația în care se află Laura Codruța Kövesi, candidatul susținut de Parlamentul European pentru a deveni primul procuror-șef din istoria Uniunii Europene, după ce aceasta a fost pusă joi sub control judiciar, interzicându-i-se să părăsească țara și să vorbească cu presa despre dosarul în care aceasta este cercetată, este relatată pe larg în trei mari publicații europene – La Repubblica, Le Monde și The Economist – , potrivit Digi24.
Laura Codruța Kovesi rămâne un candidat puternic pentru postul de procuror-șef al Parchetului Uniunii Europene, în ciuda faptului că este ținta Partidului Social Democrat, condus de Liviu Dragnea, un politician care are o condamnare penală, relatează cotidianul italian La Repubblica.
Jurnaliștii italieni văd în ceea ce i se întâmplă Laurei Codruța Kovesi o „răsturnare de situație brutală”, dar amintesc că în România este la putere un partid corupt, care își spune social-democrat, dar care, în fapt, e naționalist și eurosceptic, condus de puternicul Liviu Dragnea, o persoană condamnată penal în primă instanță.
Chiar în perioada când România se află la cârma Uniunii Europene, fostul procuror anticorupție, marea eroină a protestelor societății civile, curajoasa Laura Codruța Kovesi (45 de ani), a fost inculpată pentru corupție, scrie La Repubblica.
În Franța, Le Monde titrează: „Vizând-o pe Laura Codruța Kovesi, puterea din România atacă un simbol”.
Publicația franceză menționează că înainte de inculparea sa contestată fosta șefă a DNA era într-o bună poziție de a deveni șef al noului parchet european.
„Intimidarea procurorului. României pare să-i fie atât de frică de Laura Codruța Kovesi, încât a inculpat-o”, titrează și The Economist, care adaugă că guvernul de la București este „disperat” să blocheze activitatea procurorului.
„Politica românească este, de departe, murdară și coruptă. Baronii de partid împart joburi și contracte publice. Oligarhii care dețin posturi de televiziune le folosesc ca mașinării de propagandă pentru a distruge reputațiile rivalilor sau pentru a fi ei aleși. În UE, numai Ungaria, Grecia și Bulgaria sunt mai jos decât România în Indexul de percepție a corupției întocmit de Transparency Internațional. O singură excepție strălucită în acest stat a fost DNA, care a fost condus de Kovesi”, menționează The Economist. În România, însă, a fi devotat în slujba serviciului public nu rămâne de obicei nepedepsită, scrie, cu o notă de sarcasm, The Economist.
Situația în care se află fosta șefă a DNA, pusă sub control judiciar joi, a determinat și o serii de reacții politice majore.
Tot vineri, liderul Partidului Popular European și candidatul popularilor europeni la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, a avut o poziție fermă pe acest subiect. Într-o serie de tweet-uri, Weber a avertizat că dacă această anchetă nu va fi oprită, atunci va solicita o dezbatere în Parlamentul European, cerându-i totodată prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, să adopte o poziție în acest sens.
Anterior, reacții au venit și din partea unor misiuni diplomatice la București, ambasadele Canadei, Olandei, Sloveniei și Statelor Unite declarându-se îngrijorate de această situație.




