Connect with us

EDITORIALE

Trei motive pentru care Inițiativa celor Trei Mări este cea mai importantă referință a politicii externe a României după aderarea la NATO și UE

Published

on

de Robert Lupițu

Politica externă a României nu trebuie să fie despre controverse aeronautice, orar de zbor, intâlniri ratate și o ilustrație mediatică a acestora, ci despre profilarea României ca actor european și transatlantic. La mai bine de un deceniu de la reușitele majore ale aderării la NATO și la Uniunea Europeană, urmate constant de un parcurs de avansare a nivelului de integrare în cele două structuri, România a dat impresia că îi lipsește busola și direcția unui drum subsidiar și complementar triadei sale de acțiune în sferă externă: apartenențele europeană și euro-atlantică și parteneriatul strategic cu cea mai mare putere a lumii, Statele Unite ale Americii.

FOTO: Three Seas Summit/ Flickr

Fixată în jurul acestor repere fundamentale pentru dezvoltarea sa economică și devenirea sa democratică, România a lăsat în dese rânduri senzația trenului pierdut. Fie printr-un defetism propriu, fie din cauza obsesiei tuturor celor interesați de dimensiunea relațiilor internaționale de a privi cum siluetele politice de la Varșovia, Budapesta sau alte capitale regionale se mișcă către obiective îndrăznețe, criticând simultan Bucureștiul pentru acțiunea sa anemică.

Dinamica ultimilor ani, cuplată cu eforturi politice și diplomatice intense ale tot ce însumează Bucureștiul – anumiți lideri, miniștri, consilieri, ambasadori, analiști și specialiști –, a determinat ca României îi revină apetitul de a naviga și de a-și construi un profil solid în propriile ape strategice.

Contextul de insecuritate alimentat de anexarea ilegală a Crimeii, de plasarea proiectului european între oportunitatea avansării integrării și riscul demantelării sub febră naționalistă, dar și de diluarea unității transatlantice între Washington și Vechea Europă, a determinat ca Noua Europă formulată de G.W. Bush, din care face parte și România, să devină și mai atractivă, dar, în mod egal, și mai necesară de cristalizat în jurul unor catalizatoare comune.

Inițiativa celor Trei Mări (Adriatică, Baltică și Neagră) – o platformă politică flexibilă inițiată de Polonia și de Croația și cu ambiții economice nuanțate concret sub auspiciile României – reprezintă la acest moment un format fresh, nepătat de pasiunile jocurilor de putere ale marilor capitale ale lumii și cu o rotație constantă între trei puncte interconectate cel puțin politic: regiunea însăși, Uniunea Europeană și SUA.

Summitul de la București a lăsat în urma sa cel puțin trei motive de consistență politică care îi permite să rămână principala referință pentru viitorul acestei Inițiative, aceleași rațiuni fiind ilustrația succesului major al politicii externe românești din acest deceniu.

  1. Așezarea strategică a reprezentării politice și poziția de ancoră a atlantismului în Europa

Nu cu mult timp înainte de Summitul 3SI, ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, folosea prilejul unui discurs la Reuniunea Diplomației Române pentru a arăta îngrijorarea cu care Berlinul a privit profilarea acestei inițiative și intențiile pe care le poate exprima un format alcătuit din 12 state – toate țări membre ale UE și 11 ale NATO – ce reprezintă 28% din PIB-ul Uniunii Europene.

FOTO: Three Seas Summit/ Flickr

Îngrijorarea, care ascundea evidenta temere de periclitare a intereselor Berlinului în Ostpolitik-ul său, a apărut și pe fondul unei răceli reciproce a dialogului transatlantic între Europa Occidentală și Washington, în timp ce formatul 3SI dovedise cu un an în urmă – prin prezența lui Donald Trump la Summitul de la Varșovia – înclinațiile sale pro-atlantice.

Orânduirea reprezentării politice de la București a pus Inițiativa celor Trei Mări pe un curs constructiv, iar aici intervine meritul României. Summitul desfășurat zilele trecute în țara noastră a fost prima reuniune a celor Trei Mări la care participă, concomitent, Uniunea Europeană, Statele Unite și cea mai mare putere economică europeană, Germania.

FOTO: Three Seas Summit/ Flickr

Inclusiv nivelul de reprezentare este un act demonstrativ al modului rafinat de cum a înțeles România să se achite de responsabilitatea organizării acestui summit, oferindu-i o bună proiecție de viitor. Prezența Comisiei Europene, la cel mai înalt nivel prin președintele Jean-Claude Juncker și la cel mai important nivel de profil prin comisarul Corina Crețu, a fost posibilă atât prin culoarul politic pe care România și-l deschide prin deținerea primei sale președinții la Consiliul UE, cât și prin relația cultivată între președinții Juncker și Iohannis.

Participarea Statelor Unite la nivel guvernamental prin secretarul Energiei are o dublă valență: Prima este bilaterală, cunoscută fiind frecvența cu care este pregătit nivelul de cooperare pe palier energetic în interiorul Parteneriatului Strategic. Cea de-a doua, firește, multilaterală, fiind vorba despre un domeniu deopotrivă fundamental pentru 3SI, prioritar pentru Comisia Europeană și recent motiv de discordie politică între Washington și Berlin.

Transformarea Germaniei în stat partener al inițiativei închide perfect logica orânduirii de reprezentare politică. Șeful diplomației de la Berlin se plasează într-un critic ambițios al politicii America First și al necesității edificării unei contraponderi în care Europa să plonjeze atunci când SUA ar balansa diferit. Nedeplasându-se din sfera acestei ecuații, România a sesizat că pentru a putea evita știrbirea unei platforme noi, includerea Germaniei, fie și ca pasager, pe traiectoria celor Trei Mări, este o necesitate.

În pofida faptului că nivelul de reprezentare politică ale Statelor Unite la Summitul de la București a fost unul inferior celui de la Varșovia, prezența americană la București prin secretarul Rick Perry a fost prolifică, ținând seama că aceasta a gravitat dintre cele mai sensibile domenii care implică legăturile transatlantice, atât relația în sine, cât și abordarea față de o Rusie pentru care gazul și aprovizionarea energetică sunt încordări de mușchi în relația cu Europa.

În vreme ce dimensiunea securității militare este în sarcina NATO, iar zona flancului estic, inclusiv printr-o altă inițiativă regională de succes (Formatul București 9), beneficiază de cele mai importante investiții în materie pentru a descuraja Rusia, problematica securității energetice este prinsă în mijlocul unor carențe și interese. Avem, mai întâi, interesul ruso-german demonstrat prin demararea construcției conductei Nord Stream II, care va propulsa dependența Europei de gazul rusesc la 40%. Carențele decurg atât din inabilitatea Comisiei Europene de a reduce riscul de insecuritate energetică prin blocarea unor proiecte care adânci un anumit monopol, cât și din puterea financiară redusă din regiunea celor Trei Mări de a construi conducte și de a înființa hub-uri energetice, cuplate cu atitudini politice regionale de tip cal troian.

FOTO: Three Seas Summit/ Flickr

Prezența lui Rick Perry la București a întruchipat o versiune mai aplicată a discursului politic al lui Donald Trump de anul trecut de la Varșovia, dar la fel de puternică datorită decorului politic în care a fost livrat mesajul Statelor Unite: la o sesiune plenară la care au participat și președintele Comisiei Europene și ministrul de Externe al Germaniei și la o conferință de presă în care SUA au fost singurul actor extern Inițiativei care a participat.

Secretarul american a livrat cea consistentă și puternică declarație de intenții politice, economice și strategice de la Summitul celor Trei Mări, de la București. Sumarul lor include atât statement-ul politic de mare putere potrivit căruia SUA vor face uz de poziția lor de lider-producător global de petrol și gaze pentru a reduce dependența Europei de gazul rusesc, care este un motiv de îngrijorare, și că țările din Europa Centrală și de Est pot să conteze pe Statele Unite ca pe un partener energetic de încredere.

Aceste considerații merită plasate într-un context mai larg care se derulează începând cu anunțul lui Donald Trump la Varșovia, anul trecut, de a promova SUA ca pe o alternativă la gazul rusesc, continuând cu afirmațiile acestuia privind „prizoneriatul” energetic al Germaniei în relația cu Rusia și culminând cu tratativele dintre Trump și Juncker privind importul în Europa de gaz natural lichefiat.

În acest sens, principiul catalizator al 3SI privind diversitatea energetică, puternic susținut și de România, inclusiv prin prisma intereselor sale proprii ce țin de bazinul de hibrocarburi din Marea Neagră sau construcția gazoductului BRUA, dovedește că Inițiativa celor Trei Mări este un platformă regională europeană cu un profil atlantic

  1. Forumul de Afaceri: o componentă vitală pentru transferul de la conceptual la concret

Primul Forum de Afaceri din istoria Inițiativei celor Trei Mări, organizat de România, este cadrul palpabil prin care putem prezuma că acest format de cooperare regională dedicat convergenței și interconectivității nu se oprește la stadiul intențiilor politice diplomatic ambalate într-o declarație.

El este și expresia înțelegerii modului în care rezultatele politice sunt dublate transversal de cuplaje government-business, business-business, cu un aport considerabil al fluxurilor de idei critice produse de cele mai prestigioase think tank-uri occidentale.

FOTO: Administrația Prezidențială

Asumat politic de România, primul Forum de Afaceri al 3SI a permis producerea unor inițiative care au toate ingredientele în a deveni emblematice că Inițiativa să își împlinească potențial. Gândite, în mod firesc, în cancelariile de la București, Varșovia sau Zagreb, Fondul de Investiții al 3SI și Rețeaua Camerelor de Comerț regiune prefigurează talia și ponderea pe care acest Forum de Afaceri o poate dobândi în viitorul apropiat.

  1. Deplina maturitate: România, inițiator și participant în 13 din cele 27 de proiecte pentru convergență Nord-Sud și reducere a decalajelor Est-Vest

Traseul în care merită analizată componenta economică a Summitului 3SI pentru a surprinde întocmai strategia politică ce a stat la bazele acestui Summit pornește de la angajamentul politic al organizării Forumului de Afaceri către bifurcația rezultatelor sale practice – Fondul de Investiții de 100 de miliarde și Rețeaua Camerelor de Comerț, având ca destinație temporară lista celor 27 de proiecte regionale în domeniile transport, energie și digital, andosate Declarației Finale a Summitului.

Ca un element de discurs și (poate) îngrijorare politice, în sesiunea plenară a Summitului 3SI, președintele Comisiei Europene a făcut, din nou, uz de expresia sa favorită – „Europa are doi plămâni: estul și vestul” -, un semn ca abordarea Nord – Sud pe axa geometrică Baltică – Neagră – Adriatică încă neliniștește Bruxelles-ul. Pe de altă parte, discrepanța de dezvoltare între Est și Vest este, în prezent, contaminată și de o discrepanță de viziune politică din cauza abordărilor centrifuge de la Budapesta ori Varșovia.

Conectarea regională, deși firească în spiritul unei strategii de dezvoltare economică, pe trei domenii cheie și de viitor – infrastructură, energie și digital -, poate schimba harta preferințelor economice în Europa, îndeosebi dacă sunt introduse în ecuație capitalul transatlantic, instrumente financiare de tip plan Juncker dar cu bani locali, complementare și distincte de fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene.

FOTO: Three Seas Summit/ Flickr

Lista celor 27 de proiecte devine, pentru moment, foaia de parcurs a 3SI și instrumentarul cel mai facil prin care poate fi contorizat modul cum se dezvoltă inițiativa în sine. Faptul că in această listă de proiecte, șase sunt propuse exclusiv de România, unul împreună cu Polonia și Ungaria, iar la alte șase România este națiune-participantă, este deopotrivă o probă de viziune și de ambiție.

Din cele șase proiecte, cel puțin trei articulează o triplă dimensiune de interese pentru România.

Includerea proiectului conductei BRUA în rândul listei de proiecte, deși acesta este finanțat de la nivelul Uniunii Europene, arată deschiderea necesară către alternative de dezvoltare a acestei infrastructuri menită să contribuie la diversificarea surselor de energie în regiune.

În dimensiunea transportului, proiectul FAIRway Danube promovat de România este important în ecuația interesului Bucureștiului pentru regiunea Dunării, SUERD devenind una strategiile macro-regionale ale UE datorită unei inițiative comune româno-austriacă. Totodată, România va prelua la 1 noiembrie 2018, pentru următorul an, președinția SUERD.

Un alt exemplu este dat de proiectul RAIL 2 SEA ce prevede modernizarea şi dezvoltarea rutei feroviare Gdansk – Constanţa ce are ca obiectiv principal modernizarea unor coridoare feroviare cu dublă întrebuințare civilă și militară, atât pentru utilizarea comercială, cât şi pentru transportul rapid al forţelor şi echipamentelor militare pe teritoriul României.

România nu este un stat inițiator al celor Trei Mări, însă, poate cel mai important, Bucureștiul s-a comportat ca și cum ar fi, iar această mentalitate este doar un pas spre culegerea dividendelor strategice într-o mare de obiective îndrăznețe precum candidatura la OCDE și la Consiliul de Securitate al ONU, președinția Consiliului UE și consolidarea profilului în NATO.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Summitul de la Madrid, cel mai important moment strategic pentru securitatea României de la aderarea la NATO. Iată de ce

Published

on

© NATO

Corespondență din Madrid

Liderii țărilor NATO au coborât cortina peste summitul aliat de la Madrid la capătul a două zile în care și-au pus semnătura politică asupra unor decizii care vor orienta strategic Alianța Nord-Atlantică în următoarea decadă și vor defini acțiunile NATO în epoca unei competiții acerbe pentru supremație globală cu regimurile autocratice. Însoțiți de noua realitate de securitate în Europa, în care Rusia a pulverizat pacea și ordinea de securitate continentală alegând calea războiului împotriva Ucrainei, șefii de stat și de guvern din 30 de națiuni nord-atlantice au adoptat noul Concept Strategic al Alianței, au hotărât consolidarea pe termen lung a prezenței NATO pe flancul estic în baza noii abordări de “apărare înaintată”, au decis să invite Finlanda și Suedia să adere Alianță, au lansat Fondul de Inovare menit să contribuie la menținere avantajului tehnologic global al ecosistemului transatlantic și s-au reunit în premieră cu liderii partenerilor democratici din Indo-Pacific.

Dar, poate mai mult ca niciodată în istoria celor 18 ani de apartenență la NATO, fiecare decizie strategică majoră a implicat România și securitatea sa. Summitul de la Madrid din acest an, desfășurat la 25 de ani de la precedenta reuniune nord-atlantică în capitala iberică, când România nu a fost invitată să adere la NATO, reprezintă cel mai important moment strategic pentru securitatea României, țară aflată la porțile conflictului ruso-ucrainean și riverană la Marea Neagră, spațiu maritim utilizat de Rusia ca platformă de lansare a războiului său contra Ucrainei. Câteva dintre argumentele pentru această aserțiune să găsesc în noul Concept Strategic, altele în declarația finală a summitului de la Madrid, iar ultimele, dar nu cele din urmă, în deciziile politice între aliați. Iată de ce: 

Conceptul Strategic

Ridicarea Rusiei la rangul de cea mai directă, semnificativă și serioasă amenințare la adresa securității euro-atlantice nu reprezintă doar o despărțire de conceptul precedent, care devenise caduc în această accepțiune întrucât Rusia era privită ca potențial partener strategic în urmă cu 12 ani. Încadrarea Rusiei ca entitate statală și nu prin prisma comportamentului său la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece. Conceptuală desigur, această definire a fost esențială pentru ca aliații să ridice regiunea Mării Negre la rangul de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică, o premieră pentru un Concept Strategic al Alianței care va oferi României cadrul de a construi noi decizii și măsuri aliate pentru zona Mării Negre. Totodată, această definiție este esențială pentru… “apărarea înaintată”.

Declarația finală de la Madrid

Ca urmare a agresiunii militare a Rusiei în Ucraina liderii aliați au stabilit o nouă bază de referință pentru postura de descurajare și apărare. Una caracterizată de consolidare pe termen lung, cu o abordare de 360 de grade, în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial și împotriva tuturor amenințărilor și provocărilor și cu măsuri care vor consolida apărarea înaintată. Acest nou concept înlocuiește vechile terminologii și lasă loc ambiției strategice a României din ultimii șase ani: omogenizarea conceptuală, unitară și coerentă a flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Această strategie militară diferențiată între nordul și sudul flancului estic a luat sfârșit în 2022, la Madrid. Cum?

Prin deciziile de resetare a posturii de apărare și descurajare care vizează flancul estic în integralitatea sa. Aliații NATO s-au angajat să desfășoare pe flancul estic forțe suplimentare pregătite de luptă, care să extindă grupurile de luptă existente la unități de mărimea unei brigăzi, acolo unde și atunci când este necesar, susținute de planuri de apărare regionale, bazate pe cu forțe specifice pre-alocate pentru anumiți aliați regionali. Practic, este vorba despre întăriri militare credibile și disponibile rapid, de echipamente pre-poziționate și de o comandă și un control îmbunătățite. Toate acestea, în timp ce NATO va urmări sporirea efectivelor Forței de Reacție Rapidă de la 40.000 la 300.000 de soldați.

Pentru România, toate acestea înseamnă un lucru major: A fost adoptată arhitectura decizională prin care România va putea, în mod practic, să echilibreze infrastructura de apărare și amprenta militară dintre nordul și sudul flancului estic, care de acum va fi privit ca un întreg.

SUA, sub umbrela Parteneriatului Strategic, și Franța, sub drapel NATO, vor asigura securitatea României

Cea mai puternică forță militară din lume (SUA) și cea mai mare armată din Europa continentală (Franța) sunt aliații reper pentru securitatea României. SUA, la nivel bilateral, și Franța, sub comandă NATO, vor da tonul prezenței aliate de descurajare și apărare pe termen lung în România.

Decizia președintelui Joe Biden, anunțată la summitul NATO de la Madrid, de a spori contribuția forțelor americane în Europa și de a schimba postura militară a SUA pe flancul estic plasează Polonia, care va găzdui Corpul V al Armatei SUA, deci prima prezență militară americană permanentă pe flancul estic, și România, care va avea pe teritoriul său o brigadă rotativă de luptă și comandamentul acesteia capabile să disloce elemente subordonate pe flancul estic, în poziția de a fi nucleul prezenței de descurajare și apărare americane de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Prin această decizie cu privire la România ia naștere conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară americană și aliată în România va crește substanțial, iar rotația forțelor la un interval planificat din punct de vedere militar (șase – nouă luni) va presupune că atunci când anumite efective militare își încheie misiunea, altele le înlocuiesc.

La finalul summitului NATO și președintele francez Emmanuel Macron a anunțat instalarea unei prezenței militare franceze pe termen lung în România cu “o brigadă care poate fi activată în caz de nevoie” și “cu sisteme cu rază medie de acțiune”, în contextul în care Franța conduce grupul de luptă al NATO în România. Decizia Franței se subsumează măsurilor convenite în Declarația finală a summitului cu privire la ridicarea grupurilor de luptă la nivel de brigadă, dacă și când situația de securitate și mediul strategic regional o impun.

În calitate de națiune lider a prezenței NATO România, Franța pune la dispoziție o brigadă de întărire care poate fi activată de pe teritoriul francez în caz de nevoie. Cu alte cuvinte, efectivele acestei brigăzi vor fi staționate în Franța și vor putea fi dislocate rapid, în caz de necesitate.

Cei mai importanți parteneri strategici ai României vor spori securitatea țării noastre.

Summitul NATO de la Madrid mai are și alte câteva semnificații regionale și strategice importante pentru România.

Adoptarea pachetului de sprijin pentru Republica Moldova și pentru Georgia are nuanțe diferite. Dacă în ceea ce privește Chișinăul este în fibra istorică a acțiunii externe a Bucureștiului să pledeze și să influențeze decizii care să aducă un plus de siguranță Republicii Moldova, referitor la Tbilisi este un semnal de credibilitate regională și acțiune consecventă pentru partenerii georgieni, riverani și ei Mării Negre, după ce aceștia nu au primit statutul de țară candidată la UE. În schimb, reconfirmarea politicii ușilor deschise și a deciziilor summitului de la București privind perspectiva euro-atlantică a Ucrainei și a Georgiei în noul Concept Strategic este un alt rezultat notabil.

Deciziile de a invita Finlanda și Suedia să adere la NATO au fost deblocate și prin Marea Neagră. Implicarea României în schimbarea atitudinii Turciei, care a renunțat la veto-ul său împotriva extinderii, a fost asumată oficial, iar întâlnirea bilaterală dintre președintele Klaus Iohannis și președintele turc Recep Tayyip Erdogan, prima după șase ani, vine să susțină această intensificare a dialogului politic. Aderarea celor două țări scandinave va “NATO-iza” regiunea Mării Baltice, oferind un plus de securitate flancului estic, în vreme ce contextul regional de la Marea Neagră impune o relație strategică cu Turcia.

La 25 de ani de la primul summit aliat de la Madrid, când România a fost amânată primind în schimb beneficiul unui Parteneriat Strategic cu Statele Unite, deciziile de la summitul din 2022 din capitala Spaniei confirmă faptul că într-o epocă a competiției strategice și a revenirii războiului pe sol european, România este și va fi apărată și protejată. 

Continue Reading

EDITORIALE

Op-ed | Margaritis Schinas, Mariya Gabriel și Sorin Cîmpeanu: Acțiunile UE în sprijinul elevilor ucraineni

Published

on

de

Margaritis Schinas, vicepreședintele CE pentru promovarea modului nostru de viață european

Mariya Gabriel, comisarul UE pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret

Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, peste 6,5 milioane de persoane din Ucraina s-au refugiat în Uniunea Europeană. Majoritatea sunt femei cu copii de vârstă școlară, care au fost nevoite să își părăsească bunurile, să se despartă de cei dragi și să renunțe la o viață stabilă.

În calitate de vecini și aliați imediați ai Ucrainei, noi cei din Uniunea Europeană suntem conștienți că avem o responsabilitate unică de a ajuta această țară.

Încă din primul moment al acestei crize, prioritatea noastră a fost să asigurăm o bună primire a copiilor și familiilor ucrainene în UE. De aceea, milioane de voluntari și-au deschis locuințele și au dat dovadă de solidaritate încă din prima zi.

Concretizarea acestei solidarități a fost activarea, în premieră istorică, a Directivei UE privind protecția temporară – instrument care ne permite să acordăm un statut de protecție imediată milioanelor de persoane care fug din calea războiului.

O parte din acest statut este reprezentată de dreptul la educație: toți refugiații din Ucraina care au sub 18 ani și sunt eligibili pentru protecție temporară au dreptul la educație și formare în cadrul sistemelor educaționale ale UE, începând cu educația copiilor preșcolari, școlile primare și secundare și formarea profesională inițială.

Guvernul României a adoptat o serie de măsuri legislative și administrative pentru a asigura accesul refugiaților ucraineni în grădinițele și școlile din întreaga țară. Astfel, chiar și în situația în care nu pot prezenta documente sau sunt minori neînsoțiți ori familiile nu solicită azil în România, toți minorii ucraineni au acces la educație. Mai mult, cadrul legislativ a fost amendat astfel încât să poată fi recrutați profesori, inclusiv studenți și cadre didactice pensionare, pentru a oferi cea mai bună educație posibilă copiilor care și-au părăsit casele din cauza războiului. Totodată, tranziția de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior se realizează fără participarea la examenele naționale.

Primirea unui număr atât de mare de copii în scurt timp în sistemul nostru de învățământ a fost o responsabilitate comună. Am reușit să asigurăm un proces armonios și primitor pentru toți elevii și cadrele didactice, nu în ultimul rând pentru că suntem conștienți de importanța unei rutine zilnice stabile și a contactelor directe cu alți copii. În special, copiii traumatizați trebuie să poată participa la învățare alături de colegii lor și trebuie să fie sprijiniți prin strategii de predare adecvate.

Atât copiii ucraineni, cât și cei din țara gazdă au avut nevoie de sprijin emoțional și psihologic. Există două provocări considerabile cu care ne-am confruntat în această privință: în majoritatea cazurilor, copiii trebuie să învețe limba țării gazdă pentru a participa la activitatea din clasă. Noi dorim totuși să le oferim posibilitatea de a-și păstra propria limbă și de a-și menține cultura vie.

Suntem foarte conștienți de necesitatea ca tinerii și copiii ucraineni să rămână conectați la programa școlară din Ucraina, la conținutul educațional de acolo și la limba lor. Acest lucru le va permite să se întoarcă în Ucraina și să își continue studiile, de îndată ce trece primejdia. Tineretul Ucrainei este viitorul Ucrainei.

Totodată, primirea unui număr atât de mare de refugiați ucraineni în școlile și universitățile europene reprezintă o ocazie extraordinară de a-i face să participe la modul nostru de viață european și de a pregăti tineretul ucrainean să-și urmeze drumul european.

O foarte bună cooperare cu omologii noștri ucraineni a stat la baza tuturor acțiunilor noastre. Școlarizarea în Ucraina a fost reluată, în funcție de posibilități, începând cu 14 martie, prin sistemul de învățământ la distanță. Educația digitală și învățământul la distanță pot oferi soluții pe termen scurt și mediu pentru copiii refugiați ucraineni, deoarece garantează un anumit nivel de continuare a educației. Prin urmare, în colaborare cu Ministerul Educației din Ucraina, ne-am asigurat că materialele școlare ucrainene sunt disponibile și pentru elevii prezenți în UE.

Pentru a asigura continuitatea procesului educațional în conformitate cu sistemul de învățământ ucrainean, în România au fost create, cu sprijinul autorităților locale, „hub-uri” educaționale. Acestea utilizează platformele puse la dispoziție de Ministerul ucrainean al Educației și Științei, iar activitățile se desfășoară cu sprijinul profesorilor refugiați. În București există 3 astfel de hub-uri educaționale.

Există mulți profesori în rândul refugiaților din Ucraina și au fost instituite diferite mecanisme rapide de recrutare a acestora. Schimburile cu autoritățile ucrainene permit statelor membre să verifice documentele de studii în bazele de date oficiale, pentru că multe țări au eliminat barierele administrative în calea accesului la profesie și a recunoașterii calificărilor anterioare.

Indiferent dacă profesorii provin din UE sau au fugit din Ucraina, Comisia le oferă gratuit resurse și informații pentru a-i sprijini pe toți în activitatea lor zilnică pe platforma online pentru educație și formare școlară, School Education Gateway. În plus, grupurile de discuții specializate încurajează sprijinul inter pares pentru profesorii și elevii din Ucraina și din țările învecinate, înregistrându-se peste 3 000 de profesori din Ucraina care participă la e-Twinning.

Comisia Europeană mobilizează, de asemenea, fonduri ale UE pentru a sprijini statele membre, deoarece ele primesc și integrează refugiați din Ucraina.

Printre acestea se numără programul Comisiei de sprijinire a educației, formării, tineretului și sportului în Europa, programul Erasmus. Prin intermediul acestui program, studenții ucraineni din străinătate primesc sprijin adaptat nevoilor lor.

Toate aceste eforturi comune ale Comisiei Europene și ale statelor membre ale UE au același obiectiv: să asigure învățarea continuă și educația pentru toți elevii, fie că se află în UE, fie că se află în Ucraina, și să ajute cadrele didactice din întreaga UE să furnizeze această educație în cele mai bune condiții posibile. Aproape de încheierea anului școlar, putem spune cu încredere că suntem pregătiți pentru toamnă și că școlile noastre vor rămâne un loc de refugiu pentru toți elevii, indiferent dacă sunt refugiați sau cetățeni ai UE.

Orice război este un război împotriva copiilor. Ucraina poate conta pe faptul că Uniunea Europeană și statele membre vor sprijini și vor proteja viitorul acestei mândre națiuni. Ucraina și Uniunea Europeană apără același mod de viață, același model de societate, aceleași valori și principii. Iar solidaritatea noastră este un pilon fundamental al parteneriatului nostru – prezent și viitor.

Continue Reading

EDITORIALE

Bruxelles, Elmau și Madrid. Reduta UE – G7 – NATO și summit-urile repornirii puterilor democratice în epoca “întoarcerii geopoliticii”

Published

on

© European Union, 2022

Corespondență din Bruxelles & Madrid

Geopolitica s-a întors. Sunt cuvintele cu care șefa diplomației britanice, Liz Truss, a lansat, pe fondul războiului Rusiei în Ucraina, îndemnul ca lumea liberă să își remodeleze abordarea și acțiunea globale pentru a descuraja agresorii care amenință să răstoarne ordinea internațională bazată pe reguli. Întoarcerea geopoliticii și răzbunarea puterilor revizioniste a fost diagnosticul comunității de relații internaționale și după anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Însăși teoria seculară a “heartland-ului” geopolitic promovată de Halford Mackinder pornea de la premisa că oricine va controla Europa de Est va controla și lumea. Opt ani mai târziu de la momentul Crimeea, Europa, Occidentul și Alianța Transatlantică au suferit momente de cumpănă. Acestora le-au inventat un panaceu: reziliența ori rezistența și adaptarea la șocuri. 

Unda de șoc declanșată în zorii zilei de 24 februarie 2022, când Federația Rusă a atacat deliberat Ucraina, a pus capăt păcii pe continentul european, a elucidat eșecul politicii conciliante europene față de Moscova, a reechilibrat și mai mult pivotarea americană spre Pacific și a sfârșit de-a binelea epoca celor 30 de ani în care preeminența ordinii occidentale a favorizat unificarea economică europeană, extinderea politică a Uniunii Europene și lărgirea și transformarea alianței politico-militare NATO. Cele trei mari realizări strategice ale prăbușirii URSS și demantelării regimurilor comuniste au atins și ele un apogeu. Dar un nou început al acestor realizări, bazat și pe continuitate, este imperativ. 

Arena politică internațională s-a schimbat în ultimele 365 de zile. Dacă summit-urile UE, G7 și NATO de anul trecut au marcat “întoarcerea Americii” și l-au propulsat pe Joe Biden către un summit unu-la-unu cu Vladimir Putin, aceleași summit-uri de anul acesta sunt despre “întoarcerea geopoliticii”, cu Rusia în rolul de putere revizionistă și beligerantă.

Pe rând, la Bruxelles, Elmau și Madrid, liderii Uniunii Europene, ai G7 și ai NATO vor avea dificila misiune de a dovedi nu doar reconfirmarea unității, ci și capacitatea de a fi arhitecții ordinii ce se va instala ca rezultat al păcii negociate post-război. Dar pentru a fi în această poziție sunt necesare mai multe tipuri de decizii cu caracter transformator, unele specifice stării de război de uzură și de durată de la porțile UE și NATO și altele care să doteze pe termen lung democrațiile lumii cu capacitatea de a garanta pacea și securitatea post-conflict.

Un summit geopolitic al Uniunii Europene

Avalanșa creșterii prețurilor la gaze și energie și securitatea lanțurilor de aprovizionare alimentară și cu energie pe fondul presiunilor de a adopta noi sancțiuni care să pună presiune suplimentară pe Rusia sunt teme complicate și cu un impact social major. Într-o UE cu decalaje de dezvoltare care reflectă intensitatea impactului crizelor, cu o teamă pronunțată privind riscurile din proximitate și ceva mai diluată pentru pericolele aflate la distanță pe toate axele sale geografice, liderii europeni vor fi iarăși în fața unor reflecții care reclamă decizii vizionare: viitorul european al Balcanilor de Vest, ridicarea Ucrainei și Republicii Moldova la statut de țări candidate, comunitatea politică europeană și reforma politică a Uniunii Europene.

Balcanii de Vest, o întârziere către eșec. Inevitabil, momentul în care Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE în timp ce rachetele și bombele rusești cădeau pe solul țării sale, a demonstrat că extinderea Uniunii Europene nu este un proiect de succes care a murit, ci care a fost trecut pe linie moartă. Efectul de domino politic și simbolic care a împins și Republica Moldova și Georgia în decizii similare a reaprins discuția privind perspectiva europeană a Balcanilor de Vest. Trei state din regiune – Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord – sunt state membre NATO, dar se află în situații complicate în ce privește aderarea lor la Uniunea Europeană. Muntenegru este stat candidat de mai bine de un deceniu și se află în faza de negociere a jumătate din cele 33 de capitole negociere, cu puține dintre ele bifate, și o altă jumătate pentru care nu au fost demarate tratative. Albania și Macedonia de Nord așteaptă de trei ani să primească statutul țări candidate la Uniunea Europeană, în timp ce Ucraina și Republica Moldova îl vor obține în trei luni. Riscul contrastelor este unul major: sucombarea summitului UE – Balcanii de Vest premergător Consiliului European și deciziile istorice ale acceptării candidaturii Kievului și Chișinăului la UE.

Ucraina și Republica Moldova sau cum ne ridicăm la înălțimea momentelor. Summitul Consiliului European de la Bruxelles va determina pecetluirea celei de-a doua consecințe strategice majore a invaziei militare ruse în Ucraina vecină. Prima – cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO – va fi urmată de decizia acordării statutului de țări candidate la Uniunea Europeană pentru Ucraina și pentru Republica Moldova. O decizie politică istorică cu un efect răsunător pentru vecinătatea estică. Bravura ucrainenilor de a-și apăra țara și libertatea de a-și alege singuri viitorul va fi ascultată la Bruxelles. Dublul plebiscit prin care cetățenii Republicii Moldova și-au ales o președintă pro-europeană și o majoritate parlamentară pro-europeană nu va rămâne nici el fără rezultat. Va fi, într-o măsură considerabilă, unul dintre cele mai mari succese politice ale României după aderarea sa la UE, acela de a pava calea regăsirii cu țara-soră ruptă de URSS din componența României Mari. Oferirea statutul de țară candidată pentru Ucraina și Republica Moldova va impulsiona conversația politică europeană pe tema extinderii, dar prezintă și un risc: “balcanizarea” Georgiei, prin menținerea acestei țări în zona importantă a perspectivei europene, dar incertă din cauza modelului aplicat până acum pentru țări din Balcanii de Vest și întârzierii perspectivelor politice de aderare

Comunitatea (geo)Politică Europeană. Ca orice idee rostită din glasul lui Emmanuel Macron, propunerea îndeamnă la prudență. O comunitate politică europeană care să reunească țările europene aspirante la a deveni membre ale Uniunii Europene cu cele care deja compun construcția continentală este o ingeniozitate geopolitică. Să le oferi celor juni șansa de a sta la masa seniorilor, dar fără a avea aceleași beneficii și fără a putea decide meniul, oferă statut și recunoaștere și alimentează cu entuziasm motorul reformelor. Dar o face pentru un timp limitat și condiționat de acordarea nivelului următor. Dacă această comunitate politică europeană este o ante-cameră care să delimiteze condiții și reforme pentru aderarea la UE, atunci ea va impulsiona candidații și aspiranții. Dacă ea va fi un înlocuitor nedeterminat al aderării, atunci scopul ei este din fașă greșit. Dacă această comunitate politică va crea clase de state, de ranguri, ritmuri și intensități diferite chiar în interiorul Uniunii Europene, atunci nu va face decât să arunce în decor noul început de care politica de extindere a Uniunii Europene are nevoie.

Reforma (din interiorul) tratatelor. 13 state membre, între care și România, se opun “încercărilor necugetate” de a deschide discuții privind revizuirea tratatelor, deși ele nu exclud nicio opțiune. Este un număr suficient de state pentru a bloca acest proces dintr-un motiv foarte simplu: deținerea tuturor pârghiilor pentru a-și proteja propriile interese, inclusiv prin dreptul de veto. Pentru a fi un actor geopolitic care să conteze – nu în șlapi, ci în bocanci -, Uniunea Europeană are nevoie să fie înzestrată cu capacitatea de a lua decizii de politică externă cu majoritate calificată (55% din țările UE, deci 15 din 27, care însumează 65% din populația UE). Alte reforme importante vizează, de asemenea, 

După șapte ani, liderii G7 se întrunesc în Bavaria

La precedenta președinție germană a grupului celor mai industrializate democrații, țările G7 s-au reunit tot la Schloss Elmau. Acela era al doilea summit al grupului după excluderea Rusiei, fapt petrecut în 2014 drept consecință a anexării ilegale a Crimeei. Cu Angela Merkel ieșită din scenă și cu ștafeta predată lui Olaf Scholz, niciunul dintre liderii de atunci nu mai este în funcție, chiar dacă și în acele momente Joe Biden era vicepreședintele lui Barack Obama. Există o unanimitate de neclintit asupra faptului că prioritatea centrală a G7 a devenit concurența strategică dintre democrații și autocrații și cine va câștiga bătălia geopolitică a secolului al XXI-lea. De aceea, Rusia, cu războiul său în Ucraina, și China, cu refuzul de a condamna acțiunile Moscovei și cu intimidările sale în Asia-Pacific și către Taiwan, vor fi temele centrale al summitului.

Mizele reuniunii vor fi dense, de la decizii privind sprijin continuu pentru Ucraina, inclusiv reconstrucția post-conflict a țării, la la potențiale noi sancțiuni împotriva Rusiei. De la măsuri de combatere a creșterii prețurilor la gaze, energie și petrol la identificarea de soluții alternative la gazul rusesc pentru aprovizionarea Europei. Finanțarea reconstrucției Ucrainei va fi mulată pe cel puțin două coordonate, un fond de solidaritate/ un plan Marshall și discuția despre confiscarea activelor rusești înghețate de către Occident. O dimensiune aparte va fi reprezentată de lansarea unei Alianței globală pentru securitate alimentară pentru a contracara efectele războiului din Ucraina asupra piețelor de mărfuri.

NATO 4.0: Către o alianță transformatoare și cu anticiparea strategică în codul său genetic

Summitul NATO de la Madrid va fi unul al deciziilor transformatoare. La 25 ani de la precedentul summit din capitala iberică, unde Alianța număra doar 16 state membre, Alianța Nord-Atlantică își va adopta următorul Concept Strategic, document care va avea o greutate net superioară declarației comune a summitului. Un sfert de secol mai târziu, Madridul va fi gazda unor noi decizii istorice euro-atlantice. Summitul din 1997, coincident cu anul semnării Actului Fondator NATO-Rusia, a deschis calea extinderii Alianței Nord-Atlantice către est, cu decizia acceptării Cehiei, Poloniei și Ungariei în Alianță începând cu anul 1999. Summitul din 2022 va fi dominat, alături de Conceptul Strategic, de recalificarea fundamentală a relațiilor cu Rusia, de afirmarea unui NATO global în timp ce China va fi recunoscută ca provocare sistemică și de extinderea istorică a Alianței, care prin eventualul compromis pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO ar lărgi Alianța la 32 de membri.

Conceptul Strategic – un NATO 4.0. Documentul programatic pe care liderii nord-atlantici îl vor adopta reprezintă al doilea cel mai important act al Alianței după Tratatul de la Washington. El definește viziunea de securitate, amenințările, domeniile de interes și capacitatea NATO de a se adapta, păstrând sarcina primordială și originară a Alianței – apărarea colectivă. Istoric vorbind, gândirea strategică a NATO s-a încadrat în trei perioade diferite: epoca Războiului Rece, existența Alianței post-Război Rece și securitatea lumii post 11 septembrie 2001. Va fi al patrulea Concept Strategic al NATO de la căderea Cortinei de Fier, după cel de la Roma din 1991, de la Washington din 1999 și cel de la Lisabona din 2010. Epoca pentru care Conceptul Strategic din 2022 va fi adoptat este una în care arhitectura de securitate din Europa postbelică și post-Război Rece a fost prejudiciată radical. Practic, un Concept Strategic pentru o eră a competiției strategice.

Conceptul Strategic – amenințarea Rusiei și apărarea înaintată. Fiecare din precedentele trei documente a definit realitatea vremurilor respective, fie că vorbim despre securitate prin consultare cu vecinii, de recunoașterea identității securității și apărării europene sau de parteneriatul cu Rusia, în cel mai recent Concept. NATO a constatat deja că, de facto, Actul Fondator semnat cu Rusia în 1997 nu mai există, el fiind încălcat de Rusia. Astfel că invadarea militară a Ucrainei de către Rusia a creat ceea ce NATO numește o nouă realitate de securitate în Europa. De aceea, definirea Rusiei ca principală și imediată amenințare la adresa securității euro-atlantice, localizată inclusiv de la Marea Baltică la Marea Neagră, este un fapt care necesită recunoaștere strategică. 

Conceptul Strategic – apărarea înaintată pe flancul estic. Încadrarea Rusiei la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece, având în vedere că în precedentul Concept Strategic (Lisabona, 2010) Federația Rusă este tratată ca un partener. Conceptuală desigur, această definire este esențială pentru a rezuma noua realitate de securitate din Europa în baza căreia NATO discută resetarea posturii sale de descurajare și apărare, mai ales pe flancul estic. Este acea “apărare înaintată” pe care am văzut-o înscrisă în declarația summitului B9 ce ar semnifica omogenizarea conceptuală a flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Însă, consolidarea pe termen lung se referă la mai mult, iar aici merită urmărit conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară aliată în România și în celelalte țări ar putea crește substanțial și va avea un caracter pe termen lung.

Conceptul Strategic – China și drumul către un NATO global. Summitul de la Madrid va marca o serie de premiere. După ce a fost menționată pentru prima dată într-o declarație a unui summit NATO (Londra 2019), China nu a mai fost exclusă din aceste texte aliate. Dar în următorul Concept Strategic China își va face loc pentru prima dată, urmând a fi definită ca provocare sistemică. La Summitul NATO vor participa în premieră liderii Australiei, Coreei de Sud, Japoniei și Noii Zeelende, cei patru organizând inclusiv un summit centrat pe China în marja reuniunii. Va fi pecetluită astfel direcția către un NATO care își construiește alianțe globale. O organizație a Atlanticului de Nord aliată cu democrațiile din Pacific. Geopolitica nu doar că s-a întors, dar creează contextul unor noi realități de securitate. Iar pentru că geopolitica secolului al XXI-lea este interconectată de competiția pentru supremație, care fi în mare măsură tehnologică, la același capitol ar putea fi încadrate și deciziile de NATO de a crea inițiative de inovare – fondul și acceleratorul DIANA – cu scopul de a menține avantajul tehnologic global al Alianței. 

Continue Reading

Facebook

NATO3 days ago

Joe Biden laudă România pentru creșterea bugetului apărării și reafirmă creșterea prezenței militare SUA: Vom poziționa o brigadă de luptă în România

NATO3 days ago

Liderii din 22 țări NATO, inclusiv România, au lansat primul Fond de Inovare al Alianței. România va găzdui două centre de testare ale Acceleratorului menit să păstreze supremația tehnologică NATO

NATO4 days ago

La solicitarea “majoră” a României, NATO va intensifica sprijinul politic și practic pentru R. Moldova pentru a-i consolida reziliența și menține independența

NATO4 days ago

Democrațiile din Indo-Pacific, în premieră la un summit NATO. Stoltenberg: Observăm o aprofundare a parteneriatului strategic dintre Moscova și Beijing

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: Marea Neagră, inclusă pentru prima dată în Conceptul Strategic. Și nordul și sudul flancului estic se vor baza pe prezență SUA și grupuri de luptă

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: SUA vor disloca un comandament la nivel de brigadă în România. Va fi benefic pentru noi și pentru securitatea întregului flanc estic

FONDURI EUROPENE4 days ago

Marcel Boloș: România trimite oficial documentele pentru accesarea ”bugetului generos” pus la dispoziție prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: România a fost implicată în schimbarea de atitudine a Turciei pentru a accepta cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO

NATO4 days ago

Klaus Iohannis, la summitul NATO: România va beneficia de forțe aliate pre-alocate și echipamente militare pre-poziționate pregătite să intervină în cazul unui atac rusesc. Marea Neagră este zonă de război

ROMÂNIA4 days ago

Sorin Grindeanu: Redeschiderea liniei de cale ferată din Portul Galați va permite transportul mai eficient al cerealelor din Ucraina

Team2Share

Trending