INTERNAȚIONAL
Trump dezvăluie F-47, avionul de luptă de generația a șasea: Un semnal clar către aliați că nu plecăm niciunde și către inamici că proiectăm putere pe tot globul
Published
1 month agoon

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Forțele Aeriene ale SUA avansează cu un avion de vânătoare de generația a șasea, cunoscut sub numele de F-47, în ceea ce pare a fi un omagiu pentru liderul de la Casa Albă, al cărui al doilea mandat obținu îi conferă titulatura de cel de-al 47-lea președinte al SUA.
“La indicația mea, Forțele Aeriene ale Statelor Unite avansează cu primul avion de vânătoare din lume din a șasea generație”, a declarat președintele alături de secretarul Apărării, Pete Hegseth, într-un anunț făcut în Biroul Oval.
“Nimic în lume nu se apropie de el. Și va fi cunoscut sub numele de F-47”, a continuat el, citat de CBS News.
“Transmitem un semnal clar aliaților noștri că nu plecăm niciunde și inamicilor noștri că proiectăm putere pe tot globul”, a completat și șeful Pentagonului, Pete Hegseth.
Contractul a fost obținut de Boeing.
Boeing și Lockheed Martin au fost în competiție pentru a construi avionul de luptă Next Generation Air Dominance, în timp ce SUA încearcă să rămână înaintea Chinei în ceea ce privește tehnologia de apărare aeriană.
Președintele a declarat că F-47 este “cel mai avansat, mai capabil și mai letal avion construit vreodată”, numindu-l „practic invizibil”, cu „putere fără precedent” și manevrabilitate excelentă.
Trump a spus că o „versiune experimentală a avionului zboară în secret de aproape cinci ani și suntem încrezători că depășește masiv capacitățile oricărei alte națiuni”.
“Inamicii Americii nu îl vor vedea niciodată venind, sperăm că nu va trebui să îl folosim în acest scop, dar trebuie să îl ai. Și dacă se va întâmpla vreodată, nu vor ști ce naiba i-a lovit”, a adăugat liderul american.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”
Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă
Roberta Metsola se declară “onorată” să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, salutând susținerea valorilor care ne definesc ca europeni
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
Vicepreședintele american JD Vance, aflat în vizită în India, și premierul Narendra Modi salută ”progrese semnificative” în discuțiile comerciale
Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, al doilea Suveran Pontif din istorie care a vizitat România. Acestea vor avea loc sâmbătă la Basilica Sfântul Petru
NATO
Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu
Published
9 hours agoon
April 22, 2025By
Teodora Ion
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis marți că va îndeplini obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare până la sfârșitul anului, într-o schimbare a actualei abordări timide a țării față de bugetele militare, informează Politico Europe.
Invocând ”contextul geopolitic și economic care evoluează rapid”, Sanchez a declarat că țara va cheltui încă 10,4 miliarde de euro pentru apărare, ridicând cheltuielile militare totale la aproximativ 34 de miliarde de euro.
Spania este țara din alianță care cheltuiește cel mai puțin pentru apărare, rezervând doar 1,28% din PIB-ul său pentru armată în 2024 – cu mult sub obiectivul de 2% al alianței și o mică parte din procentul de 5% cerut de președintele american Donald Trump.
Până acum, țara spera să atingă obiectivul NATO abia în 2029, însă în ultimele luni Washingtonul și Bruxellesul au făcut presiuni asupra Madridului pentru a accelera acest calendar. În timpul unei întâlniri cu ministrul spaniol al economiei, Carlos Cuerpo, săptămâna trecută, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a insistat că Spania trebuie să majoreze cheltuielile pentru apărare.
Aproximativ o treime din noile fonduri urmează să fie utilizate pentru îmbunătățirea condițiilor pentru membrii forțelor armate spaniole, care vor primi majorări semnificative. Alte 3,26 miliarde de euro vor fi alocate cheltuielilor pentru telecomunicații și securitate cibernetică, care, potrivit lui Sanchez, vor consolida ”scutul digital” al țării, iar 1,9 miliarde de euro vor fi alocate pentru noi echipamente de apărare și descurajare.
Partenerii de coaliție de stânga ai prim-ministrului și aliații săi tradiționali din cadrul parlamentului spaniol sunt împotriva a ceea ce ei numesc ”militarizarea” țării, în special dacă acest lucru se întâmplă în detrimentul programelor expansive de asistență socială ale Spaniei.
Sanchez a insistat că ”niciun cent” din bugetul majorat al apărării nu va fi luat din programele sociale existente sau colectat prin noi taxe. În schimb, el a spus că banii vor proveni din economiile publice generate de economia spaniolă performantă, din fondurile neutilizate ale bugetului național și din fondurile neutilizate ale UE pentru redresare post-COVID-19.
De asemenea, Sanchez a ținut să sublinieze că Spania rămâne o țară ”pacifistă” și că investițiile sunt menite să îi ”descurajeze pe cei care s-ar putea gândi să atace Europa”.
El a subliniat, de asemenea, că multe dintre măsuri, cum ar fi cele 1,75 miliarde de euro alocate pentru consolidarea capacităților forțelor armate spaniole în situații de urgență, vor ajuta trupele să răspundă crizelor interne, cum ar fi dezastrele naturale asociate schimbărilor climatice.
Creșterea cheltuielilor pare să fi divizat guvernul de coaliție al lui Sanchez. La scurt timp după ce acesta a prezentat planul, miniștrii aparținând grupului de stânga Sumar au criticat cheltuielile ”exorbitante”, despre care au spus că au fost efectuate fără o ”reflecție aprofundată, obiectivă și consensuală”.
Companiile spaniole vor fi cei mai mari beneficiari ai creșterii cheltuielilor, 87% din investiții fiind destinate proiectelor interne. Conform previziunilor guvernului spaniol, noile investiții ar putea crește PIB-ul Spaniei între 0,4 % și 0,7 puncte procentuale și ar putea crea până la 100 000 de noi locuri de muncă.
Planul urmează să fie prezentat miercuri Comisiei Europene și NATO la Bruxelles.
Aliații NATO vor discuta despre creșterea cerințelor privind cheltuielile de apărare de la obiectivul actual de 2% din produsul intern brut la un summit care va avea loc la Haga în această vară.
Până în prezent, Polonia și Lituania sunt singurele țări care și-au asumate ținte de aproximativ 5% din PIB pentru apărare.
INTERNAȚIONAL
Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”
Published
11 hours agoon
April 22, 2025
Vicepreședintele american JD Vance a susținut, marți, un discurs la Rajasthan International Center din Jaipur, India, în care a avertizat că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”, potrivit The Guardian.
Vance a subliniat că această perioadă întunecată ar putea fi determinată de deciziile luate în acest moment cu privire la comerțul și parteneriatele globale, dar a indicat că “viitorul acestui secol va fi decis de puterea parteneriatului dintre SUA și India”.
“Am încheiat oficial în primul sfert al secolului XXI – 25 de ani au trecut, mai avem 75. Și chiar cred că viitorul acestui secol va fi decis de puterea parteneriatului dintre SUA și India. Cred că, dacă India și Statele Unite colaborează cu succes, vom avea parte de un secol XXI prosper și pașnic. Dar cred, de asemenea, că, dacă nu reușim să lucrăm împreună eficient, acest secol ar putea deveni o perioadă foarte întunecată pentru întreaga omenire”, a spus Vance, relatează Hotnews.
Referindu-se la administrația al cărei număr doi este și la președintele Trump, Vance a precizat că liderul de la Casa Albă “intenționează să reechilibreze relațiile economice ale Americii cu restul lumii”, ceea ce va produce “schimbări profunde” atât în interiorul granițelor SUA, cât și în alte țări.
Vance a numit parteneriatul SUA-India important pentru “viitorul lumii”, adăugând că eforturile președintelui Trump, alături de întregul popor indian și de prim-ministrul Modi, „vor transforma secolul XXI în cel mai bun secol din istoria umanității”.
În fața audienței din India, JD Vance a mai spus că SUA urmărește să exporte mai multă energie către piața indiană și a criticat politicile anterioare ale administrațiilor americane, despre care a spus că au fost “motivate de o teamă față de viitor”.
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a sosit luni în India pentru discuții cu prim-ministrul Narendra Modi cu privire la un acord comercial bilateral, în timp ce războiul tarifar al SUA cu China se intensifică și alianțele economice globale ale SUA se destramă.
INDIA
Vicepreședintele american JD Vance, aflat în vizită în India, și premierul Narendra Modi salută ”progrese semnificative” în discuțiile comerciale
Published
14 hours agoon
April 22, 2025By
Teodora Ion
Vicepreședintele american JD Vance, care se află într-o călătorie de patru zile în India, s-a întâlnit cu prim-ministrul indian Narendra Modi pentru a discuta despre comerț și a declarat că s-au înregistrat progrese în vederea încheierii unui acord comercial între cele două țări, informează Deutsche Welle.
Întâlnirea dintre Vance și Modi are loc într-un moment crucial în care India încearcă să încheie un acord comercial înainte de expirarea unei pauze de 90 de zile privind tarifele anunțate de administrația lui Donald Trump.
India urma să se confrunte cu tarife americane de 27 % înainte de anunțarea pauzei. De atunci, Delhi și Washingtonul au lucrat la o încheiere rapidă a negocierilor comerciale, conform BBC.
”Ne-am angajat la o cooperare reciproc avantajoasă, inclusiv în comerț, tehnologie, apărare, energie și schimburi între oameni”, a scris Modi pe platforma X după întâlnirea de luni seara. De asemenea, el a găzduit o cină pentru Vance și familia acestuia la reședința sa.
Pleased to welcome US @VP @JDVance and his family in New Delhi. We reviewed the fast-paced progress following my visit to the US and meeting with President Trump. We are committed to mutually beneficial cooperation, including in trade, technology, defence, energy and… pic.twitter.com/LRNmodIZLB
— Narendra Modi (@narendramodi) April 21, 2025
Biroul lui Vance a relatat, de asemenea, ”progrese semnificative” în cadrul discuțiilor și a declarat că cei doi lideri au conturat un plan pentru continuarea discuțiilor economice.
Convorbirile reprezintă ”o oportunitate de a negocia un acord comercial nou și modern, axat pe promovarea creării de locuri de muncă și a bunăstării cetățenilor din ambele țări”, se adaugă în declarația emisă de biroul lui Vance.
După întâlnirile de luni ale lui Vance, reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, a declarat că este ”încântat să confirme” că Washingtonul și Ministerul Comerțului din India ”au finalizat termenii de referință pentru a stabili o foaie de parcurs pentru negocierile privind comerțul reciproc”.
În timpul întâlnirii lor, cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre consolidarea cooperării în domeniul energiei, apărării și tehnologiilor strategice, printre altele, se arată într-o declarație a biroului lui Modi.
Vance vizitează India într-o călătorie cu caracter personal, împreună cu soția sa, Usha, ai cărei părinți sunt din India, și copiii lor.
Vizita lui Vance este, de asemenea, privită ca o oportunitate pentru India de a-l găzdui pe Trump la sfârșitul acestui an pentru summitul liderilor grupării Quad, care include India, Australia, Japonia și SUA.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”

Serviciile olandeze de informații militare semnalează că Rusia își intensifică atacurile hibride asupra Europei: Efectul potențial asupra securității noastre este fără precedent

Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă

Roberta Metsola se declară “onorată” să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, salutând susținerea valorilor care ne definesc ca europeni

Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem

UE aduce modificări specifice programelor sale de finanțare pentru a sprijini investițiile în domeniul apărării

Vicepreședintele american JD Vance, aflat în vizită în India, și premierul Narendra Modi salută ”progrese semnificative” în discuțiile comerciale

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Delegația Congresului SUA, “mulțumită” de clarificările României privind anularea alegerilor prezidențiale: Nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată (surse)
- CONSILIUL UE1 week ago
UE amână cu până la doi ani obligațiile de raportare privind sustenabilitatea: Directiva “Stop-the-clock”, adoptată în numele competitivității europene și al simplificării pentru mediul de afaceri
- NATO1 week ago
De la Odesa, secretarul general NATO temperează acuzațiile lui Trump la adresa lui Zelenski: Rusia a început acest război. Nu există nicio îndoială
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Răbdarea lui Trump și perspectiva ca Putin să-l tragă pe sfoară în dosarul ucrainean
- ROMÂNIA1 week ago
Prima vizită oficială americană în România după instalarea administrației Trump: O delegație a Congresului SUA se întâlnește cu Bolojan și Ciolacu