Președintele american Donald Trump a declarat joi că a avut o întâlnire „incredibilă” cu liderul chinez Xi Jinping, în cadrul unei reuniuni bilaterale desfășurate la baza aeriană Gimhae din Busan, Coreea de Sud, prima întrevedere directă dintre cei doi lideri de la summitul G20 de la Osaka, din 2019.
„De la zero la zece, dacă zece înseamnă cel mai bun rezultat, aș spune că întâlnirea a fost un 12”, a afirmat Donald Trump la bordul Air Force One, în drum spre Washington, potrivit presei americane, citate de Politico. „Am luat multe decizii și am ajuns la concluzii pe o serie de puncte foarte importante.”
Potrivit liderului de la Casa Albă, discuțiile s-au încheiat cu un acord prin care China se angajează să reia achizițiile de soia din Statele Unite, să consolideze controalele asupra fluxului de fentanil și să amâne aplicarea restricțiilor la exportul de pământuri rare, materii esențiale pentru industria tehnologică și de apărare.
„Este un mare lider și liderul unei țări foarte puternice și solide: China”, a declarat Trump despre Xi Jinping. El a precizat că, pe tema fentanilului, „am convenit că va munci foarte mult pentru a opri fluxul. Va lucra din greu și în privința precursorilor și cred că vom vedea acțiuni reale.”
Președintele american a anunțat că va reduce tarifele aplicate exporturilor chineze de la 57% la 47%, iar tarifele speciale impuse în contextul traficului de fentanil vor scădea de la 20% la 10%.
„Prin reducerea acestor tarife, taxele totale asupra Chinei se reduc semnificativ”, a spus Trump.
El a adăugat că „problema pământurilor rare a fost rezolvată”, subliniind că „nu mai există restricții asupra exporturilor” acestor minerale, după ce Beijingul impusese recent noi controale la export, criticate de Washington și Bruxelles.
În cadrul discuțiilor, Trump a menționat și subiectul vânzării de cipuri produse de compania americană Nvidia către China, fără a se ajunge însă la un acord în acest sens, relatează Agerpres.
Liderul american a afirmat că a discutat cu Xi și despre războiul din Ucraina, precizând că „a fost un subiect foarte important”. „Am vorbit mult despre Ucraina. Amândoi vom lucra împreună”, a spus Trump, adăugând că omologul său chinez „va ajuta” în acest demers.
Trump a subliniat, însă, că nu s-a discutat despre Taiwan, explicând: „Nu am abordat acest subiect, de fapt. Nu sunt prea multe de spus în acest moment.”
După întrevederea care a durat o oră și 40 de minute, Xi Jinping a plecat spre orașul Gyeongju, unde are loc summitul Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), în timp ce Donald Trump s-a îmbarcat spre Washington, la finalul unui turneu asiatic care a inclus vizite în Malaezia, Japonia și Coreea de Sud.
Întâlnirea celor doi lideri vine după luni de tensiuni comerciale între Washington și Beijing, marcate de tarife record, restricții la exporturi și o scădere semnificativă a achizițiilor de produse agricole americane de către China.
Donald Trump a declarat că intenționează să efectueze o vizită oficială în China în luna aprilie a anului viitor, urmând ca Xi Jinping să se deplaseze ulterior în Statele Unite.




