Tudorel Toader: Ministerul Justiției din România a preluat președinția formațiunii Justiție și Afaceri Interne a Consiliului UE

Ministerul Justiţiei a preluat, oficial, Preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, a anunţat, sâmbătă seara, ministrul Tudorel Toader, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, în perioada 6-7 decembrie, Tudorel Toader a participat, la Bruxelles, la ultima reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, sub egida preşedinţiei Austriei. Vineri, la finalul Sesiunii Justiţie, ministrul justiţiei a preluat oficial Preşedinţia acestei formaţiuni, ce va fi exercitată de către România începând cu 1 ianuarie 2019.

Ministrul justiţiei a fost însoţit la reuniune de Reprezentantul Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, ambasadorul Luminiţa Odobescu, precum şi de o parte din echipa tehnică din cadrul Ministerului Justiţiei şi a Reprezentanţei Permanente a Românei.

“În cadrul acestei reuniuni, miniştrii de justiţie au adoptat abordarea generală cu privire la propunerea de directivă privind contractele de vânzări de bunuri, propunerea de reformare a Regulamentului Bruxelles II bis şi propunerea de Regulament privind ordinele europene de furnizare şi conservare a probelor electronice în materie penală. Pe agendă s-au mai aflat informări privind stadiul operaţionalizării Parchetului European, pregătirea de către Comisia Europeană a mandatelor de negociere privind cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia de la Budapesta privind criminalitatea informatică şi, respectiv, un acord între UE şi SUA privind probele electronice în materie penală”, se arată în aceeaşi postare.

Sursa citată mai precizează că, în marja reuniunii, ministrul român a avut scurte întrevederi cu comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova precum şi cu omologii săi din Austria, Luxemburg şi Croaţia.

“Fiind ultimul Consiliu JAI din mandatul Preşedinţiei austriece, viitoarea Preşedinţie a României la Consiliul UE a prezentat priorităţile sale în domeniul justiţiei pentru semestrul I al anului 2019, între care: avansarea negocierilor referitoare la propunerea de Regulament privind probele electronice în materie penală şi obţinerea abordării generale asupra propunerii de Directivă din acelaşi pachet legislativ; finalizarea dosarului privind Regulamentul Bruxelles II bis; numirea procurorului-şef european şi consolidarea recunoaşterii reciproce în materie penală”,se mai arată în postare. 

Citiți și Miniștrii Eugen Teodorovici și Lucian Șova au preluat simbolic de la omologii lor din Austria ștafeta președinției Consiliului UE

România va asuma în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, în premieră, Președinția rotativă la Consiliul Uniunii Europene, într-o perioadă marcată de finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din UE, avansarea negocierilor pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, summit-ul de la Sibiu de la 9 mai 2019 dedicat viitorului UE și alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019.

Cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru a Președinției României la Consiliul UE vizează „Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate”, „Europa siguranței”, „Europa, actor global” și „Europa valorilor comune”.

Motto-ul Președinției României va fi „Coeziunea, o valoare comună europeană“.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare