Turcia ar putea să organizeze în prima săptămână a lunii aprilie un referendum pentru schimbarea Constituției care ar crea un sistem prezidențial ce i-ar conferi președintelui Erdogan puteri sporite și posibilitatea de a guverna Turcia până în anul 2029, notează Reuters.
Erdogan şi susţinătorii săi argumentează că Turcia are nevoie de o conducere puternică asigurată de o preşedinţie executivă, similară sistemului prezidenţial din Statele Unite sau Franţa, pentru a evita coaliţiile guvernamentale fragile care au frânat dezvoltarea ţării.
Introducerea unui sistem prezidenţial ar fi o premieră în Republica turcă, condusă după o Constituţie care datează de la lovitura de stat din 1980.
Citiți și
Erdogan și liderii opoziției au convenit pentru schimbarea Constituției
În cazul aprobării modificărilor constituţionale, Erdogan ar avea posibilitatea să obţină un maximum de două mandate de cinci ani ca preşedinte executiv şi ar putea emite decrete prezidenţiale în legătură cu o serie de chestiuni executive, fără a avea nevoie să consulte Parlamentul.
–




