Connect with us

SUA

Ucraina a semnat un contract cu SUA pentru construirea a două reactoare nucleare la o centrală din vestul țării

Published

on

© Міністерство енергетики України/ Facebook

Compania ucraineană de stat Energoatom a semnat un contrat cu compania americană Westinghouse pentru construcţia a două reactoare nucleare în Ucraina, potrivit unui anunţ al guvernului de la Kiev citat de DPA, potrivit Agerpres.

”Acesta este cu adevărat un pas rapid în intenţia noastră de a dezvolta producţia de energie nucleară în Ucraina în cooperare cu Statele Unite”, a transmis într-o declaraţie ministrul ucrainean al energiei, Herman Haluscenko.

”Actuala criză energetică din Europa și din lume ne împinge să înțelegem că energia nucleară reprezintă viitorul nostru decarbonizat. Acesta este viitorul în ceea ce privește stabilitatea, fiabilitatea, siguranța și noile oportunități, în special, dezvoltarea reactoarelor modulare mici”, a completat oficialul ucrainean.

Două reactoare AP1000 urmează să fie construite la centrala atomoelectrică Hmelniţki, în vestul Ucrainei. Valoarea contractului şi termenul de realizare a proiectului nu au fost deocamdată precizate public.

La începutul lunii septembrie, cu prilejul primei întâlniri între președintele american, Joe Biden, și cel al Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Casa Albă, Washington și Kiev au convenit ”să aprofundeze și să intensifice” cooperarea strategică în domeniul energiei prin construirea a până la cinci reactoare nucleare în valoare totală de aproximativ 28 de miliarde dolari, adresându-se astfel problemei stringente de combatere a schimbărilor climatice prin promovarea unor energii mai puțin poluante. 

La centrala de la Hmelniţki sunt în prezent operaţionale două reactoare de construcţie sovietică şi cu o capacitate de 1.000 de megawaţi fiecare.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Consilierii pentru securitate națională ai lui Klaus Iohannis și Joe Biden au convenit o “coordonare strânsă” între România și SUA privind securitatea la Marea Neagră

Published

on

© NATO

Consilierii pe probleme de securitate națională ai președinților SUA și României au discutat marți la telefon, context în care au convenit asupra importanței unei coordonări strânse la nivel bilateral și prin intermediul NATO în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, consilierul pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, a discutat cu consilierul pe probleme de securitate, Ion Oprișor, pentru a consolida cooperarea strânsă dintre Statele Unite și România în domeniul apărării, rezilienței și securității cibernetice.

Aceștia au convenit asupra importanței unei coordonări strânse la nivel bilateral și prin intermediul NATO în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră. De altfel, luna trecută, secretarul de stat Antony Blinken l-a primit la Departamentul de Stat pe ministrul de externe Bogdan Aurescu, context în care șeful diplomației de la București a afirmat că România dorește să contribuie la dezvoltarea Strategiei SUA privind securitatea la Marea Neagră. Recent, trei experți renumiți au fost audiați în Senatul SUA pentru o strategie americană în zona Mării Negre, aceștia subliniind că Statele Unite trebuie să se concentreze pe amenințarea Rusiei în Europa chiar dacă se îndreaptă spre Indo-Pacific.

În cadrul convorbirii menționate, Sullivan și Oprișor au făcut un schimb de opinii cu privire la activitățile militare rusești din apropierea Ucrainei și s-au angajat să continue consultările, mai ales că miniștrii de externe român și polonez au avut consultări politice săptămâna trecută, cele două state aliate fiind preocupate de desfășurările amenințătoare de forțe rusești în proximitatea Ucrainei și la Marea Neagră. Subiectul se află și pe agenda reuniunii miniștrilor de externe NATO, care are loc la Riga în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie.

Sullivan a transmis sprijinul său pentru eforturile României de a spori securitatea energetică în Europa, inclusiv prin angajamentul său de a aduce în România un reactor modular de mici dimensiuni construit de SUA, “primul de acest fel”.

De asemenea, el a salutat participarea României în cadrul Inițiativei Counter-Ransomware condusă de SUA.

Continue Reading

ROMÂNIA

Secretarul de stat al SUA, mesaj de Ziua Națională a României: Suntem mândri să fim alături de România ca aliați NATO

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a transmis miercuri un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a României, subliniind “parteneriatul de lungă durată” dintre România și Statele Unite ale Americii și salutând angajamentul ferm al României față de apărarea păcii și libertății.

“În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Marii Uniri, aniversarea unirii țării voastre”, a transmis Blinken, conform unui comunicat al Departamentului de Stat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit acestuia, România și Statele Unite ale Americii se bucură de un parteneriat de lungă durată construit pe valori împărtășite, interese comune și legături puternice între oameni.

Suntem mândri să fim alături de România ca aliați NATO, lucrând împreună pentru a depăși amenințările și provocările de astăzi și de mâine, atât în regiunea Mării Negre, cât și dincolo de ea. Mulțumim României pentru angajamentul său ferm de a apăra pacea și libertatea în întreaga lume, inclusiv în Afganistan“, a subliniat șeful diplomației SUA.

El a evocat recentele dialoguri politice și strategice bilaterale dintre oficiali celor două state aliate.

“Așteptăm cu nerăbdare să ne bazăm pe vizita secretarului apărării, dl Austin, la București în octombrie, pe vizita ministrului de externe, dl Aurescu, la Washington, D.C., în noiembrie, și pe succesul recentului nostru dialog strategic. Anunțul făcut de președintele Iohannis la COP26, conform căruia România va fi una dintre primele țări care va implementa un reactor modular de mici dimensiuni bazat pe tehnologia americană, este un exemplu excelent al promisiunii și al potențialului pentru o colaborare și mai mare între cele două națiuni ale noastre”, a spus Blinken.

“Urez poporului român o zi națională fericită și pace și prosperitate în anul care urmează”, a conchis el.

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

La paradă vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.

Continue Reading

SUA

SUA avertizează Rusia că orice nouă ”agresiune” împotriva Ucrainei va avea ”consecințe serioase”

Published

on

© U.S. Department of State / Flickr

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a atras Rusiei atenția că orice nouă ”agresiune” împotriva Ucrainei va conduce la un răspuns ”serios”, informează France Presse, citat de Agerpres. 

Aflat în Letonia pentru a participa la reuniunea miniștrilor de externe din cadrul NATO, oficialul american a declarat în cadrul unei conferințe comune de presă cu omologul leton, Edgars Rinkevics, că ”orice escaladare din partea Rusiei ar provoca o mare îngrijoarea atât Statelor Unite, cât și Letoniei, iar orice nouă agresiune ar avea consecințe serioase.”

Secretarul de stat american, care reia mesajele de sprijinire a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei transmite de președintele Joe Biden, nu a dorit să ofere detalii suplimentare cu privire la măsurile de ripostă pe care Washingtonul le-ar putea aproba într-o astfel de situație, motivând că dorește ”să consulte” mai întâi aliații SUA și NATO.

În egală măsură, Blinken a anunțat că Statele Unite se coordonează cu Uniunea Europeană pentru noi sancțiuni împotriva Belarusului, acuzat că folosește migranții în mod ”cinic” pentru a-și destabiliza vecinii europeni.

Aflat în Lituania, o primă oprire înainte de a participa la întâlnirea miniștrilor de externe ai NATO ce are loc la Riga, Jens Stoltenberg a dat asigurări că ”niciun aliat nu este singur”, chiar dacă regimul Lukașenko exploatează persoanele vulnerabile pentru a exercita presiuni asupra țărilor vecine.

În ceea ce privește consolidarea militară a Rusiei în apropierea Ucrainei, secretarul general  a reluat apelul său la adresa Rusiei de a fi transparentă și de a reduce tensiunile, precizând că ”NATO este pregătită să apere toți aliații și vom continua să oferim partenerului nostru Ucraina sprijin politic și practic.”

De altfel, acesta a atras Moscovei atenția împotriva ”consecințelor” şi a ”preţului care va trebuit plătit dacă recurge la forţă împotriva Ucrainei” cu ”trupele gata de luptă” transportate la frontierele ţării.

În contextul unei mobilizări masive de trupe rusești la granița Ucrainei și informațiilor furnizate de serviciile americane, care avertizează că există riscul unei invazii, premierul ucrainean Denys Shmyhal a solicitat joi NATO să trimită nave de război în Marea Neagră și să intensifice zborurile de recunoaștere de-a lungul granițelor Rusiei.

De altfel, SUA consideră că regimul Lukașenko, ce servește interesele Moscovei, se folosește de migranții vulnerabili pentru a crea o criză la granița externă a UE menită să distragă atenția de la ”activitățile Rusiei la frontiera cu Ucraina”, care a stârnit îngrijorările inclusiv ale României

Continue Reading

Facebook

Advertisement
CONSILIUL UE9 mins ago

Consiliul EYCS: România propune ca 2023 să fie desemnat Anul European al Rezilienţei prin Cultură

COMISIA EUROPEANA37 mins ago

Comisia Europeană prezintă o abordare comună la nivelul UE în contextul dublei provocări în lupta împotriva COVID-19: Ne confruntăm cu o recrudescență a variantei Delta și apariția uneia noi

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Modernizarea cooperării judiciare: Comisia Europeană pregătește terenul pentru sporirea digitalizării sistemelor de justiție din UE

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană propune măsuri juridice temporare pentru a aborda criza migrației de la frontiera externă a UE cu Belarus

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

NextGenerationEU: Noi reguli pentru a asigura raportarea transparentă a reformelor și a investițiilor pentru redresare și cheltuieli sociale din PNRR-urile statelor membre

Dan Motreanu2 hours ago

Dan Motreanu: Țările UE vor trebui să distribuie minim 3% din plățile directe din PAC către tinerii agricultori. Reînnoirea generațiilor este extrem de importantă

NATO2 hours ago

Consilierii pentru securitate națională ai lui Klaus Iohannis și Joe Biden au convenit o “coordonare strânsă” între România și SUA privind securitatea la Marea Neagră

ROMÂNIA2 hours ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

La doi ani de la instalarea Comisiei von der Leyen, UE lansează „Global Gateway”, noua strategie europeană în materie de conectivitate în valoare de 300 de miliarde de euro

Daniel Buda3 hours ago

Daniel Buda îi cere Ursulei von der Leyen să garanteze “respectarea valorilor creștine” după ce un document al Comisiei Europene sugera înlocuirea “Crăciunului” cu “sezonul sărbătorilor”

ROMÂNIA2 hours ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE7 hours ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ9 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Team2Share

Trending